„La noi, deficitul bugetului tot crește și crește de la un an la altul”

Un interviu cu expertul economic Natan Garştea.

Europa Liberă: Anunță și Ministerul Finanțelor deja, în proiectul bugetului de stat care urmează să fie aprobat de către Parlament, că datoria de stat va crește cu aproape 23 de miliarde de lei în acest an și va ajunge la peste 40% din PIB. Putem vorbi despre un pericol pentru țară, ținând cont de îndatorarea excesivă?

Natan Garștea

Natan Garștea

Natan Garștea: „Depinde de aceea cum se planifică acoperirea acestei datorii, fiindcă în această sumă intră și datoriile formate în timpul crizei bancare, când din creditul de la Banca Națională s-au acoperit găurile din acele trei bănci, în jur de 14 miliarde de lei. Restul sumei, într-adevăr, este un deficit al bugetului de stat care, probabil, va fi acoperit prin emisiuni de valori mobiliare de stat. Deja depinde foarte mult cum va fi gestionată această datorie, fiindcă, din păcate, la noi, deficitul bugetului tot crește și crește de la un an la altul și nu avem un fenomen invers, de stopare sau de diminuare a deficitului.”

Europa Liberă: Și această creștere, până la stopare, unde poate duce?

Natan Garștea: „Din câte îmi dau eu seama, acest deficit se acoperă prin emisiunea de valori mobiliare de stat noi. Și atâta timp cât se găsesc cumpărători pentru ele, iar în cazul nostru, acestea sunt băncile comerciale, e ok, și aceasta poate să continue. Însă e evident că și piața noastră monetară, piața bancară, are anumite limite și va fi un moment când ele nu vor mai putea susține această creștere a deficiturilor. Nu cred că este vorba despre anul acesta, anul viitor, însă fenomenul nu poate să dureze la nesfârșit.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, totuși, guvernanții sugerează că sunt înregistrate performanțe foarte bune. Încasările acumulate de autoritățile fiscale și cele de la vamă arată că, după schimbare șefilor de acolo, s-au făcut anumite optimizări și veniturile s-ar fi triplat în anumite cazuri.

Natan Garștea: „Foarte bine. Oricum deja depinde de aceea dacă aceasta a fost prevăzut în Legea bugetului sau nu. Fiindcă noi vorbim despre Legea bugetului care prevede acest deficit și ei vorbesc despre încasările reale care sunt. Dacă aceste încasări reale sunt mai mari decât s-au prevăzut la buget, ceea ce se întâmplă rar, vom avea un deficit real mai mic decât acel prevăzut în Legea bugetului, dacă nu – nu.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, miza cea mare e că se va ajunge la o înțelegere cu Fondul Monetar Internațional și va fi semnat un memorandum între guvern și FMI. Un acord cu FMI ar putea să îmbunătățească situația?

Natan Garștea la una din dezbaterile economice IDIS „Viitorul”-Radio Europa Liberă

Natan Garștea: „Da, fiindcă nu atât finanțările de la FMI contează, cât faptul că toți partenerii noștri de dezvoltare își condiționează ajutoarele prin existența acordului cu Fondul Monetar Internațional și acesta va debloca foarte multe alte finanțări.”

Europa Liberă: Guvernul așa și spune că preconizează să contracteze împrumuturi externe. Se poate spune că datorii la pensii, salarii nu vor exista?

Natan Garștea: „Practic, majoritatea mijloacelor bugetare acum merg anume la acoperirea pensiilor și salariilor și mai puțin în proiecte investiționale. Nu știu dacă sunt așa de mari aceste datorii la pensii și la salarii. În bugetul nostru sunt prevăzute două mari categorii: categoria de cheltuieli care se referă la cheltuielile curente ale tuturor instituțiilor publice – în primul rând, salarii, acoperirea la pensii, ceea ce nu ajunge din Fondul asigurărilor sociale, deja menținerea la tot ceea ce nu există – și este parte investițională care prevede construirea de drumuri, infrastructura ș.a.m.d.

Deja al doilea an la noi toate mijloacele se duc, practic, doar pe partea de cheltuieli a ceea ce ține de salarii și pensii. Și la noi nu prea s-au făcut alte cheltuieli legate de alte domenii și cu atât mai mult nu s-au făcut investiții pentru dezvoltare. Evident, dacă vor fi bani suficienți la buget, ca să acopere prima categorie, vor începe să meargă bani și în investiții, și la alte categorii de cheltuieli.”

Europa Liberă: Dumneavoastră credeți în asigurarea unei stabilități economice și financiare a țării?

Natan Garștea: „La moment situația este stabilă, însă se îndreaptă într-o direcție nu chiar plăcută. Și cred că discuția aceasta ar trebui de avut o dată pe an, în fiecare an, până vom ajunge în situația când bugetul nu va mai fi în stare să și onoreze obligația sau se va îmbunătăți situația. La moment eu cred că anul acesta bugetul va face față datoriei interne.”