Anne Appelbaum, editorialistă la „Washington Post”, și Edward Lucas, senior editor la „Economist”, au lansat o inițiativă de contracarare a dezinformării la Centrul European pentru Analiză Politică, unde Appelbaum este vicepreședintă, iar Lucas senior adjunct fellow. Cei doi reputați analiști au semnat un articol în „Washington Post”, pe care vă invităm să-l citiți în continuare.
Acum 15 ani, ideea că dezinformarea extremă ar putea fi o problemă pentru țările europene părea ridicolă.
Presa liberă părea la fel de triumfătoare ca piețele libere, televiziunile și ziarele occidentale aveau finanțări confortabile și audiențe mari.
Dar modelul de business care odinioară stătea la baza presei pe tot continentul, și deci în tot Occidentul, nu mai funcționează.
Mare parte din jurnalismul vestic e subfinanțat, iar proliferarea informației a făcut mai dificil pentru oameni să judece acuratețea a ceea ce văd și citesc.
În același timp, regimurile autoritare, în frunte cu Rusia, urmată îndeaproape de China, au început să investească masiv în producția de alternative.
Din cauză că presa națională e deseori slabă, a devenit mai ușor pentru canale precum RT (fostă Russia Today) și Sputnik (o agenție rusă de „știri”) să dobîndească credibilitate pe piețele europene mai mici.
Dar chiar și în țări mai mari, utilizarea rețelelor sociale rusești, precum și un spectru larg de vehicole online - site-uri de „știri, portaluri informaționale, trolli - încep să aibă impact.
Cancelarul Angela Merkel a cerut agenției de contraspionaj a Germaniei să ancheteze utilizarea dezinformării de către Rusia după ce o știre falsă despre o fată despre care s-a spus că ar fi fost violată de un refugiat a explodat într-un scandal de amploare, mulțumită în parte unui concertat efort rusesc online.
Mesajele au puține în comun cu propaganda Războiului Rece. Rusia nu vrea să se promoveze pe sine, ci mai degrabă să submineze instituțiile Occidentului, deseori folosind mesaje discordante.
RT pompează povești înfricoșătoare despre migranți, și de asemenea portretizează Occidentul ca rasist și xenofob.
Site-urile sprijinite de ruși promovează teorii conspiraționiste - atacurile de la 11 septembrie 2001 au fost o „făcătură internă”, [virusul] Zika a fost creat de CIA -, în timp ce ridiculizează excelentul jurnalism de investigație occidental care a scos la lumină legăturile dintre politica rusă, afacerile rusești, crima organizată și serviciile de informații.
Aceste mesaje, preluate atît de formațiunile politice de extrema stîngă cît și cele de extrema dreaptă din toată Europa, sînt în ton cu obiectivele de politică externă ale Kremlinului.
O țintă predilectă este Uniunea Europeană, și nu e de mirare: UE a avut un rol practic în a dezvăța continentul de dependența de gazul rusesc și în a demantela modelul corupt și exploatator de export al gazului rusesc în Europa de est.
NATO, care începe să-și dea seama tardiv de adevărata amenințare reprezentată de Rusia pentru unii din membrii săi, este mod frecvent descrisă ca agresor.
Unele țări încep să se trezească, mai ales acelea care au fost lovite cel mai puternic.
Invadarea, ocuparea și dezmembrarea Ucrainei în 2014 au fost precedate de o foarte eficientă ofensivă propagandistică, care a semănat confuzie în regiunile vorbitoare de rusă, și a orbit Occidentul și pe ucraineni deopotrivă cu privire la ceea ce se întîmpla de fapt.
În replică, organizații ucrainene cume este StopFake au început să scoată la lumină și să ridiculizeze propaganda rusească. A fost lansat de asemenea un proiect important de „alfabetizare media”. A început o dezbatere despre rolul pe care difuzorii publici l-ar putea juca în restaurarea surselor credibile de informare din Ucraina.
Au existat încercări mai largi de a rezolvare a problemei. The European Endowment for Democracy (un omolog mult mai mic al National Endowment for Democracy ) a făcut o analiză cuprinzătoare a influenței și impactului presei de limbă rusă.
Serviciul european de acțiune externă, brațul de politică externă al Uniunii Europene, compilează săptămânal buletine de dezonformare, urmărînd activitatea inventatorilor de mituri de la Kremlin.
Țările NATO au înființat un centru mai mic, cu sediul în Letonia, care răspuunde și el la propaganda rusească.
Pînă acum însă, Statele Unite nu au reușit să investească serios în înțelegerea sau contracararea problemei.
Nu există un echivalent modern al Agenției de informații a Statelor Unite, o organizație care avea menirea să țină piept propagandei și dezinformării sovietice în timpul Războiului Rece.
Deși li s-au fost alocate fonduri în plus, difuzorii internaționali ai Americii, cum sînt Radio Europa Liberă/Libertatea, nu pot riposta pe de-a-ntregul.
În parte pentru că piața media americană este atît de vastă, și aici se înțelege prea puțin cum funcționează campaniile de dezinformare. Nu există o bază publică de date analitice a ceea ce spune, când și unde, Rusia.
Nimeni - nici măcar în comunitatea serviciilor de informații din Occident - nu compilează transcrieri. Și nici nu știm care din elementele mesajul rusesc sînt eficiente, cine le crede și de ce.
A sosit timpul să aflăm toate astea, pentru că alte țări, în special China, încep să folosească unele din aceste tehnici.
Acum 15 ani presa liberă părea de nezdruncinat; e posibil ca peste 15 ani să ne dăm seama, cum și-a dat seama Ucraina acum doi ani, că sîntem țintele unor campanii de dezinformare împotriva cărora nu sîntem pregătiți să luptăm.
------------
Traducere de Lucian Ștefănescu