Adjunctul secretarului de stat american reafirmă sprijinul NATO pentru România și alți parteneri est-europeni în cazul unei agresiuni

Statele Unite și alte țări NATO vor veni oricând în sprijinul României și celorlalți parteneri estici în cazul unei agresiuni, a declarat, duminică la București, adjunctul secretarului de stat american, Antony Blinken, citat de Agerpres. La o conferință de presă, Blinken a mai declarat că summitul NATO din iulie, de la Varșovia, va fi un moment important „la care vom demonstra modul în care facem față acestor provocări. Sunt provocări din Est, din Sud, dar și provocări interne - în Europa, spre exemplu, criza refugiaților", a spus oficialul american.

Antony Blinken a criticat strategia Rusiei din ultimii zece ani, amintind de conflictul din 2008 din Georgia și, mai recent, de anexarea Crimeei, acte care „au subminat principiile ce stau la baza ordinii internaționale". Adjunctul secretarului de stat american se află într-un turneu european, în vederea pregătirii summitul NATO de la Varșovia, din iulie. Potrivit Agerpres, în România diplomatul s-a întâlnit cu premierul Dacian Cioloș, cu membri ai Guvernului, și cu președintele Klaus Iohannis.