Activiști ai societății civile au anunțat azi lansarea unui proiect care să promoveze conceptul de necesități speciale pentru incluziunea persoanelor cu dizabilități auditive și de vedere. Autorii atrag atenția că dizabilitatea ține aceste persoane departe de viața culturală, de sistemul de educație și de posibilitatea de a se angaja. Pentru înțelegerea problemelor persoanelor cu deficiențe de auz, inițiatorii proiectului au de gând să editeze lucrarea „Omul din lumea tăcerii”, un ghid care să fie răspândit mai ales în instituțiile de stat. Ce alte soluții propun activiștii?
Your browser doesn’t support HTML5
Un proiect promițător: „Omul din lumea tăcerii”
Persoanele cu deficiențe de auz ar putea face față mai ușor dizabilității dacă ar avea acces la instruire în limbajul semnelor începând cu anii de grădinița și apoi la școală și facultate, aceasta este constatarea cu titlu de recomandare pe care încearcă să o mediatizeze experții. În Moldova funcționează două grădinițe, trei școli gimnaziale și o școală profesională rezervate acestei categorii de copii si tineri cu nevoi speciale, dar nici măcar aceste instituții nu dispun de suficiente cadre didactice cu pregătire specială. În consecință, în diferite instituții, copiii cu probleme de auz recurg la semne improvizate în încercarea de a comunica, în loc să însușească limbajul standardizat, spune Natalia Babici, vicepreședinta Asociației Surzilor.
Copiii cu deficiențe de auz nu se pot încadra în programul național de incluziune, adaugă ea. Și asta pentru că în școlile obișnuite ar fi nevoie de sprijinul unor interpreți de mimică şi gesturi, specialiști de care ministerul educației nu dispune:
„Copilul este inclus în școală, dar nu este sistemul, pregătirea cadrului didactic de a lucra cu așa categorie. Copilul este pus în prima bancă și el stă și se uită, nu este logopedul care să stea lângă el și să-l ajute. Persoana surdă obosește uitându-se la buze. Maxim o oră, el mai mult pur și simplu fizic nu este capabil să citească de pe buze. Mai mult, ei nu pot citi de pe buzele oricărei persoane.”
Absolvenți ai școlilor speciale, tinerii cu deficiențe de auz au puține șanse să-și găsească un loc de muncă. Ei sunt lipsiți de posibilitatea de a face studii universitare pentru că instituțiile de învățământ superior nu au nici dotările tehnice necesare și nici specialiști care ar fi translatori în limbajul gestual. În aceste condiții, susține Natalia Babici pot fi numărați pe degete tinerii care își găsesc un loc de muncă pentru a-și asigura existența:
„În afară de măturători și profesii puțin plătite, ei nu sunt acceptați deoarece patronii motivează că ei nu pot comunica cu ei, nu le pot da o informație, dar de fapt nu este așa. Ne trebuie mai multă toleranță în societate, informarea întregii societăți despre specificul acestei categorii de persoane.”
Deocamdată, activiștii își trec în cont un câștig, și anume acela că au determinat autoritățile din educație să introducă la Universitatea pedagogică specialitatea de mediator în limbajul semnelor, pe care au absolvit-o deja 15 persoane. De rând cu restanțele la capitolul instruire, barierele sunt și de ordin social spun experții, referindu-se la atitudinea discriminatorie din comunitate. Dovada cea mai elocventa este reticența angajatorilor, care de regula nici măcar nu accepta să pună la încercare capacitățile unui tânăr cu deficiențe de auz.
Autorii proiectului se arată convinși că prin inițiative pozitive se poate obține ca atitudinea nediscriminatorie sa cucerească tot mai mult teren. Viorel Zaporojan, de la Asociația Nevăzătorilor consideră binevenită adaptarea proiecțiilor de film la necesitățile persoanelor cu deficiențe auditive și de vedere:
„De exemplu, într-o sală obișnuită de cinema, spectatorul cu abilități privește filmul în mod independent, spectatorul cu dizabilități de vedere utilizează echipament suplimentar, căști conectate la telefon sau un receptor radio setat pe unde fm, iar comentarea de după cadru este citită de către un dictor.”
Ceea ce își propun activiștii, este să realizeze descrierea audio pentru filmul artistic „Arrivederci” regizat de Valeriu Jereghi, și să organizeze proiecții publice în câteva localități.