Statele Unite vor avansa acordarea unui al treilea împrumut Kievului pentru a susţine lupta impotriva corupţiei

Vicepreşedintele american Joe Biden i-a spus astazi preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko că Statele Unite vor avansa acordarea celui de-al treilea împrumut Kievului, pentru a susţine lupta impotriva corupţiei si aplicarea de reforme. Statele Unite au promis in luna noiembrie un al treilea imprumut Kievului in valoare de 1 miliard de dolari, conditionindu-l insa de continuarea reformelor economice si lupta impotriva corupţiei. Parlamentul de la Kiev l-a numit in aceasta saptamina pe un apropiat al presedintelui Poroşenko, Iuri Luţenko, în functia de procuror general. Si Fondul Monetar International a dat semnale ca in curind va debloca programul său pentru un nou imprumut pentru Ucraina, care totalizeaza 17 miliarde si jumătate de dolari.