În ajunul lansării unei noi cărți, intitulată Libertatea cuvîntului. Zece Principii pentru o lume conectată cunoscutul profesor și istoric de la Universitatea Oxford din Marea Britanie, Timothy Garton Ash, a publicat astăzi un articol de sinteză și avertisment în cotidianul „The Guardian”.
Comentatorul britanic afirmă, între altele: „Oriunde privești, cuvîntul liber se află sub atac. În China, un jurnalist cu spirit independent dispare pe un aeroport, unul din mulții arestați, cenzurați și intimidați. În Egipt, un student italian, care făcea cercetări pentru doctoratul său la Universitatea Cambridge, a fost găsit torturat și ucis, în timp ce sute de bloggeri și militanți au fost arestați. În Turcia, doi ziariști proeminenți au fost condamnați la cinci ani închisoare pentru publicarea unei importante relatări despre livrările de arme ascunse către Siria, în timp ce alți doi primesc sentințe la închisoare pe cîte doi ani pentru a fi retipărit caricaturi din Charlie Hebdo. Din 2014 pînă astăzi au fost intentate circa 1845 de procese împotriva unor oameni ce l-ar fi „insultat” pe delicatul Recep Tayyip Erdogan”
Timothy Garton Ash amintește în acest context și de Germania, acolo „unde guvernul a permis în mod lamentabil continuarea procedurilor împotriva comicului Jan Böhmermann, pentru citirea unui poem satiric la adresa președintelui turc.”
Profesorul britanic își continuă enumerarea în The Guardian notînd înlăturarea peste noapte, la televiziunea poloneză, a unor cunoscuți jurnaliști, pentru a fi înlocuiți cu unii mai pe gustul Partidului Dreptății și Justiției. Pînă și în Marea Britanie, constată el, interpretarea dată de Ministerul de Interne noii legislații anti-teroriste este de natură să pună în primejdie libertatea cuvîntului în universități, după cum există temeri pentru independența reală a BBC-ului, în special dacă se ajunge ca „guvernul să numească aproape jumătate din conducerea ei”, așa cum este propus în prezent.
Timothy Garton Ash consideră ansamblul acestor evoluții deosebit de deprimant. „Am început să lucrez la o carte despre libertatea cuvîntului în urmă cu zece ani - spune el - și în ultimii cinci am am condus un website în 13 limbi - bazat la Universitatea Oxford, freespeechdebate.com - care analizează problemele libertății cuvîntului în lumea întreagă. Îi cunosc personal pe cei persecutați acum, iar în cele mai multe locuri lucrurile s-au înrăutățit constant.” După spusele lui Ash, unul din indicatoarele cele mai expresive îl constituie înmulțirea celor care vor să contribuie la site-ul web numai sub pseudonim. Dacă în 2012 a reușit să vorbească liber într-o librărie-cafenea din Beijing, anul trecut, proprietarul i-a cerut să evite subiectele sensibile, chiar atunci cînd vorbea despre o care proprie ce îi fusese publicată oficial în China.
„În mod evident, scrie profesorul Timothy Garton Ash, evenimentele din Polonia nu pot fi puse pe același picior cu cele din Turcia, pentru a nu mai vorbi de Egipt sau China. Dar, potrivit sindicatului ziariștilor din Polonia, peste 140 de jurnaliști au fost demiși, forțați să-și dea demisia sau înlocuiți, de cînd Partidul Dreptății și Justiției a cîștigat puterea toamna trecută. Serviciul public de televiziune a fost redenumit televiziune „națională” și acordă mult mai mult timp de emisie liniei guvernului. Poziția televiziunii în Marea Britanie este mai bună decît în Polonia, dar ultimele reforme amenință independența editorială a BBC-ului.”
Comentatorul britanic afirmă că există cauze numeroase pentru această regresie a libertății cuvîntului, care se adaugă cumva unui soi de maree anti-liberală. „Ce putem face?” - se întreabă el, pentru a răspunde: „Fiți atenți. Strigați cu voce tare. Asigurați-vă că libertatea cuvîntului este respectată în jurul vostru în țară. Sprijiniți-i pe cei care o apără în condiții mult mai dificile în străinătate.”