La Chisinau are loc şedinta comitetul Parlamentar de Asociere UE - Republica Moldova. Președintii celor doua comitete, Andi Cristea din partea Uniunii Europene, si Mihai Ghimpu vor avea şi o conferinta de presa.
Your browser doesn’t support HTML5
Agenția ONU pentru refugiați (UNHCR) și Centrul de Investigații Jurnalistice invită la un club de presă cu tema „Demontarea stereotipurilor cu privire la refugiați”.
In aceasta saptamina, actriţa Angelina Jolie, vorbind la o reuniune pe tema migrației la Londra în calitate de emisar special al agenției ONU pentru refugiați, a spus că se teme că țările lumii adoptă politici tot mai izolaționiste, în loc să coopereze pentru rezolvarea problemei. Teama de migrația necontrolată, a mai spus actrița, „a creat o competiție între țări, de a adopta cea mai dură politică posibilă”. Cunoscuta actrita a reamintit că „oricine dintre noi, putem deveni, intr-un moment al vietii refugiati” si că acest gind ar trebui sa ni-l păstram in minte cind luam in discutie acest subiect.
Vicepremierul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, se va afla Sofia, Bulgaria, unde participă la Sesiunea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei.
Din agenda internaţionala este de notat că secretarul de stat american John Kerry se va afla la Cairo, in Egipt.
La Bruxelles, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va prezenta presei agenda reuniunii ministrilor de externe din tarile aliantei, care va avea loc miine.Tot in ajunul sedintei ministrilor de externe NATO, astazi are loc si o sesiune a Comitetului militar al apărarii al organizatiei.
Grupul de contact pentru Ucraina se intilneste astazi din nou la Minsk sub auspiciile OSCE.
Ministrul armean de externe Edward Nalbandian se va afla la Sofia astazi.
La Baku, in Azerbaijan este programat summitul de afaceri azero-european.
Astazi se comemorează deportarea tatarilor din Crimeea din 1944, la ordinul lui Stalin.
Este și Ziua mondială a muzeelor.