Vitalie Ciobanu
Avem mare noroc că în viața noastră, care ni se pare atât de strivitoare politic și economic, mai survin momente când suntem salvați, fie și provizoriu, de evenimente culturale. Au fost, recent, „Zilele Matei Vișniec” de la Chișinău. Reputatul scriitor și ziarist român de la Paris, dramaturgul jucat pe toate meridianele lumii, s-a întâmplat chiar el să marcheze, la o întâlnire cu oamenii de litere și de teatru basarabeni, această dualitate a intelectualului angajat.
Mărturisea Matei Vișniec: „Atunci când jurnalistul care sunt nu mai suportă ororile și nedreptățile lumii, când totul i se pare fără sens și omul o ființă căzută, incapabilă să evolueze, vine scriitorul din mine și-mi spune: stai puțin că mai există o speranță. Omul e și profund, e și sofisticat, omul este și cel care visează, care creează, omul are și multă frumusețe interioară.” Și pe drept cuvânt, arta, cultura sunt un antidot la hidoșenia moravurilor și la cinismul politicii, și chiar dacă nu reușește întotdeauna să-i „îmblânzească” pe barbari, în schimb insuflă curaj apărătorilor civilizației.
Un asemenea antidot ne-a oferit pe durata unei săptămâni, între 12 și 18 mai, Festivalul Internațional de Film Documentar „Cronograf”, ajuns la a 13-a ediție. Nu vom sublinia niciodată îndeajuns meritul organizatorilor săi, în funte cu Virgiliu Mărgineanu și Leontina Vatamanu, de la OWH Studio, care au reușit în pofida vitregiei vremurilor să mențină o manifestație culturală de înalt nivel profesionist. N-am cum să fac, aici și acum, o cronică a celor șase zile de Festival și nici măcar o trecere sumară a celor mai importante producții difuzate (dintr-un total de aproape 50 de pelicule din 22 de țări!). Dacă amintesc de „Cronograf”, o fac în logica ideii enunțate de Matei Vișniec, pentru că satisfacția estetică pe care ne-a prilejuit-o acest eveniment artistic de excepție răscumpără, întrucâtva, frustrările și supărările noastre ca cetățeni ai unui stat căruia nu-i pasă de noi.
Documentarele proiectate în cadrul Festivalului – și am reușit să văd câteva cu totul remarcabile! – oferă o amplă și nuanțată perspectivă de cunoaștere asupra lumii de azi. Constați că nedreptate și suferință există peste tot – drame umane incomensurabile, minciună și manipulare, conflicte interetnice și religioase… –, dar există și un important efort de înțelegere și exprimare a acestor probleme prin actul de creație cinematografic, care te invită la reflecție, te îndeamnă să cauți răspunsuri la propriile întrebări despre viața ta și despre viața comunității din care faci parte.
Pentru că, dincolo de sala de cinema, te izbește o realitate moldoveană care seamănă cu un film prost, destinat, s-ar zice, unui public foarte limitat din punct de vedere intelectual. Cel puțin așa cred „realizatorii” acestei producții, adică puterea de la Chișinău. Au trecut de mult cele o sută de zile „de grație” ale noii guvernări, dar schimbarea în bine a Moldovei se lasă așteptată. Urgența cea mare a guvernării, pe care nu o poate rezolva atâta timp cât nu are încheiat un acord cu Fondul Monetar Internațional, este să finanțeze găurile enorme din buget, să crească pensiile și salariile, să atragă investiții, să relanseze dezvoltarea. Și se pare că un nou acord nici nu va fi încheiat în curând, în condițiile în care șefa misiunii permanente a FMI la Chișinău făcea zilele acestea niște considerații foarte severe și pesimiste în legătură cu starea sistemului bancar și cu incapacitatea guvernanților de a redresa și securiza acest domeniu.
Societatea civilă și partidele proeuropene de opoziție critică la rândul lor simulacrul actului de guvernare, direcționat, așa cum vorbește toată lumea, dintr-un centru ocult de putere. Oligarhul Vladimir Plahotniuc, a cărui influență asupra instituțiilor statului nu este nicăieri stipulată în Constituție și e ca și cum nici n-ar exista, și-a luat mai nou titulatura de „coordonator executiv al coaliției”, pentru că, se pare, nu mai reușește să controleze lucrurile rămânând în subteranele politicii. Dar tot degeaba, pentru că nu poate livra nici bună guvernare, nici anticorupție, nici eradicarea sărăciei. Singura competență de care ține să ne convingă actualul regim e tendința de a se întoarce la practicile guvernării Voronin, recte: încălcarea drepturilor omului și prigoana adversarilor politici.
Or, adevărata putere începe din momentul în care nu ți-e frică să o pui în discuție. Noi credem că regimului îi este frică, de aceea se răfuiește cu contestatarii săi, de aceea a prelungit fără nicio justificare termenul de detenție a protestatarilor de la 24 aprilie, și a făcut-o chiar în ajunul sosirii la Chișinău a unor europarlamentari cu care urmează să discute calitatea implementării Acordului de Asociere. Disprețul față de opinia publică internă, nesocotirea avertismentelor ambasadorilor europeni (reprezentantul Delegației Comisiei Europene la Chișinău a fost împiedicat de poliție să pătrundă în sala în care se judeca, la Curtea de Apel, cererea de punere în libertate a protestatarilor) – toate acestea vor face o impresie foarte proastă emisarilor de la Bruxelles. Nemaivorbind de procesul… suprarealist intentat fostului premier Filat, când inculpatului i se interzice să vorbească în fața jurnaliștilor, iar bancherul Shor, protejatul regimului – „vedeta” acestui dosar mototolit – e liber să organizeze conferințe de presă și să gestioneze bani publici…
În acest context, al unei realități sufocante, multă lume își pune speranța în cei care încearcă să acrediteze o nouă imagine a politicianului autohton: coerent, logic, onest, responsabil pentru vorbele sale. Congresul de constituire a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care a avut loc duminică, 15 mai, și-a ales liderul – fosta ministră a Educației, Maia Sandu – și un Birou politic permanent în care au intrat câțiva intelectuali cunoscuți. Marea provocare a acestui partid este să îi motiveze pe oameni să se implice, să iasă din pasivitate, să pună umărul la o schimbare autentică în comunitatea lor și la scară națională. Un prim examen pentru partidul condus de Maia Sandu, dar și pentru alte forțe proeuropene de opoziție, va fi campania electorală pentru alegerea președintelui țării. PAS militează pentru o rapidă declanșare a alegerilor parlamentare anticipate după scrutinul prezidențial, considerând că menținerea la putere pentru încă trei ani a actualilor guvernanți va conduce la o scădere și mai dramatică a opțiunilor proeuropene, la un parlament dominat de partide prorusești. Iar de aici și până la federalizarea Republicii Moldova, adică la o răsucire geopolitică în favoarea intereselor rusești, calea va fi foarte scurtă.
Abia constituit, Partidul „Acțiune și Solidaritate” și liderul său au fost întâmpinați cu un val de comentarii sceptice și persiflatoare, cu insinuări și atacuri la persoană – în cunoscuta tradiție a presei moldovenești aservite politic. Este semnul clar că noul partid se află pe un drum bun și am putea spune că ostilitatea oponenților săi echivalează cu potențialul civic pe care PAS este în stare să-l mobilizeze pentru viitoarele bătălii electorale.
Poate e timpul să nu mai căutăm „salvare” doar la cinematograf, ci să aducem arta în realitate. Arta de a fi oameni adevărați.