Fracţiunea Partidului Socialiştilor în Parlament a elaborat şi înregistrat o iniţiativă legislativă de modificare şi completare a Legii cu privire la patenta de întreprinzător. Aceasta prevede excluderea termenului limită, 1 ianuarie 2017, de activitate în baza patentei. Proiectul este semnat de cei 24 de deputaţi PSRM, informează agenția IPN. Socialiştii consideră că în cazul în care legea nu va fi modificată, iar activitatea în baza patentei de întreprinzător va fi sistată începând cu 1 ianuarie 2017, numărul persoanelor care vor rămâne fără un loc de lucru va creşte.