La Sofia a avut loc reuniunea șefilor de stat și de guvern ai țărilor membre ale Procesului de Cooperare în Sud-Estul Europei. Se împlinesc două decenii de la înființarea acestei structuri de cooperare regională, la care participă 12 țări, între care și Republica Modova.
Your browser doesn’t support HTML5
În alocuțiunea sa președintele Nicolae Timofti a declarat că regiunea, ca şi întreg spaţiul UE, se confruntă cu provocări şi ameninţări majore care pun la încercare funcționalitatea standardelor şi valorilor europene. Printre sursele de insecuritate el a menționat criza migraţională, conflictul din estul Ucrainei, conjunctura economică dificilă și dependenţa energetică de un singur furnizor.
Președintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, a menționat patru accente care au dominat în anul președinției bulgare activitatea organizației - rezolvarea crizei refugiaților și combaterea traficului ilegal de persoane, integrarea euro-atlantică, dezvoltarea infrastructurii regionale de transport și energetică, libertatea de exprimare.
De o importanță strategică pentru Bulgaria sunt legăturile transfrontaliere ale sistemelor de gazoducte cu România, Grecia și Turcia. Importanța diversificării surselor și rutelor de aprovizionare cu gaze naturalea fost subliniată și de ceilalți participanți, împreună cu dezvoltarea infrastructurii rutiere regionale.
Alături de Parteneriatul Estic, Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est reprezintă pentru Moldova nu doar un for politic important pentru avansarea dialogului cu comunitatea europeană și internațională, dar și „o voce unică” în promovarea unei agende comune a statelor participante.
Președintele Timofti, a avut o întrevedere cu premierul român Dacian Cioloș. Discuțiile s-au axat pe relațiile bilaterale, dar și pe situația din regiune, șeful statului apreciind buna colaborare și sprijinul continuu de care beneficiază Republica Moldova din partea României.
La reuniunea a fost exprimată poziția comună în sprijinul integrării europene a țărilor din Balcanii de vest.
Secretarul general al Consiliului de cooperare regională, Goran Svilanovici, a propus semnarea unui acord regional care să contribuie la atragerea de investiții. Combaterea corupției, independența justiției și stabilitatea politică sunt factorii ce vor impulsiona creșterea economică.
Participanții au aprobat Declarația dedicată împlinirii a două decenii de la înființarea Procesului de cooperare.
Președinția organizației a fost preluată de Croația.