„Am fost ultima dată în Crimea de 1 Mai, la unchiul meu care e profesor într-un sat”, îmi povestește Iuri Sanin, inginer maritim, care e din apropierea Hersonului și a venit până aici doar fiindcă anual își prelungește avizul de muncă. „Unchiul meu nu vrea să se întoarcă în Ucraina, pentru că salariul lui a crescut. E adevărat că au fost unele probleme de aprovizionare cu energia astă-iarnă, dar totul s-a rezolvat”, îmi explică Iuri, care crede că totul „e o problemă politică” și că nimic bun nu se întâmplă fiindcă „cei care trebuie să facă ceva, doar vorbesc și iar vorbesc”.
„Am rămas fără Crimea din cauză că la Kiev unii cred că e bine să fim în UE, dar ce se va întâmpla cu prețurile din agricultură, dacă vom intra și noi? Ce se va întâmpla cu producția noastră? Vom face mai puțin grâu, mai puțini cartofi, mai puține mere? Doar ca să ne încadrăm în ceea ce vor ei la Bruxelles? Ce facem, fugim de un dictator și ajungem sub o dictatură a pieței?”
Iuri a terminat facultatea la Herson în urmă cu aproape zece ani și îi place aici. Orașul se află pe malul Niprului înainte de vărsarea fluviului în Marea Neagră. Pentru a pune mâna pe această poziție importantă, oamenii Împărătesei Ecaterina au purtat mai multe bătălii.
Statuia înălțată în amintirea construcției fregatei „Ecaterina cea Mare”
Lângă fluviu, acolo unde în orice după-amiază liniștită se aliniază pescarii amatori pentru a aduce mâncare măcar pentru cină, dacă nu pentru mai multe zile, se află o statuie impresionantă, în stil sovietic, dedicată navei militare „Slavă Ecaterinei”, așezată chiar pe locul în care în 1783 a fost construită această fregată. Statuia este dedicată memoriei celor care au fondat orașul (în 1778) atât de necesar pentru apărarea intereselor Rusiei pe coasta nordică a Mării Negre.
Astăzi locul nu mai este strategic de loc, crede inginerul de marină, pentru că degeaba Ucraina deține gura de vărsare a Niprului, dacă imediat spre Sud, întreaga Crimee, cu tot cu apele ei teritoriale, este a Rusiei: „noi chiar dacă avem acces la Marea Neagră, influența noastră e total limitată”.
Inginerul se teme că ucrainenii și-au pierdut liniștea, fără să fi câștigat nimic în schimb în direcția UE. Nu-i crede capabili pe cei de la Kiev să negocieze, de pildă, în favoarea țării eventualele cote agricole și nici nu-i pasă prea mult de Uniunea Europeană. Crede că ucrainenii nu câștigă nimic dacă merg spre UE în afară de ridicarea vizelor, „care oricum nu-i prea ajută, fiindcă cine vrea să călătorească are bani să-și plătească o viză Schengen”.
Iuri lucrează pe o barjă germană, care transportă bunuri în Oceanul Atalantic. După ce a terminat facultatea a dat concurs pentru postul pe care îl ocupă. În echipajul navei sunt cinci ingineri, toți ucraineni. „S-a terminat de mult epoca în care alții ne învățau pe noi”, se laudă el mai departe, povestindu-mi că însuși părintele marinei americane, Pavel Ivanovici Djons (rusificarea numelui John Paul Jones), a fost pus la punct aici la Herson în bătălia din 1788 împotriva otomanilor.
Herson, 2016. Pe malul Niprului
Luptele s-au dat atunci în estuarul Niprului, corăbiile turcești au fost atrase în apele mici și apoi nimicite. Atunci a căzut fortăreața Oceakov, care străjuia malul nordic al intrării Niprului în Marea Neagră, în vreme ce pe malul sudic, cetatea Kinburn se afla sub controlul rușilor.
Invitat să coordoneze flota rusească din Marea Neagră, Jones nu s-a adaptat stilului brut și nici nu i s-a dat mână liberă. La rândul lui nu a înțeles exact mizele postului său și a ratat ocazia să devină erou și a plecat din Rusia după ce a fost acuzat că ar fi violat o copilă. La procesul din Sankt Petersburg a pledat nevinovat, susținând că fata acceptase. A scăpat la limită de Curtea Marțială și s-a refugiat în Franța.
Herson, 2016.
Hersonul a fost o vreme sediul Amiralității Imperiului Țarist și un mare centru comercial, dar s-a ofilit chiar înainte de începutul secolul al XIX-lea, din cauza războiul care a început după ce sultanul i-a cerut Ecaterinei, la 1788 să elibereze Crimeea. Au fost apoi diferite puseuri, care au reînviat orașul, cum ar fi aducerea căii ferate până aici în anii 1860, sau deschiderea șantierului maritim în perioada sovietică.