Voturile încă se numără, dar, în linii mari, situaţia la nivel naţional este cunoscută: Partidul Social Democrat (PSD) s-a detaşat de plutonul adversarilor politici cu cinci procente, obţinând ceva mai mult de 37% din primării, în vreme ce Partidul Naţional Liberal (PNL) are aproape 33%. Cu toţii îşi revendică victoria, susţinând că au cucerit mai multe primării ca oricând. Dar care sunt implicaţiile acestor rezultate?
Cele două jumătăţi pline ale paharului
Au dreptate PSD şi PNL să susţină că au câştigat nesperat de mult. Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, se declara mândru de rezultate, spunând că este cel mai mare procent obţinut de partid de când candidează singur, în afara alianţelor. El a admis, imediat ce au fost comunicate oficial rezultatele parţiale, că au fost înfrânţi categoric la Bucureşti, dar că trebuie să dea dovadă de bărbăţie, adăugând că preferă să vadă jumătatea plină a paharului. Adică jumătatea pe care o văd şi cei doi copreşedinţi ai PNL, cărora le-au trebuit multe ore să iasă din muţenia în care i-a aruncat rezultatul de la Bucureşti.
În prima conferinţă de presă de după alegeri, au reuşit chiar să afişeze zâmbete mulţumite, susţinând că, deşi misiunea a fost imposibilă, au câştigat alegerile. Alina Gorghiu afirmă că este cel mai bun scor pentru partidul ei din 1990 până azi şi că nu se împiedică în amănuntul pierderii Bucureştiului. La urma-urmei, spune ea, liberalii nici nu l-au câştigat vreodată. Oricum, au înregistrat victorii substanţiale în ţară: dacă înainte aveau 750 de primării, acum au 1000.
La rândul său, Vasile Blaga priveşte cu înţelegere către foştii membri PNL care au câştigat alegerile, deşi sunt urmăriţi penal sau chiar arestaţi. Şi nu sunt puţini. Vasile Blaga susţine că, dacă sunt exoneraţi de acuzaţii, sunt aşteptaţi din nou în partid. Un pic de închisoare nu a făcut rău nimănui, ba după cum se pare, le-a sporit charisma electorală. Aceştia au fost excluşi, de multe ori cu tam-tam, fără a se bucura de prezumţia de nevinovăţie şi este greu de crezut că s-ar întoarce la cei care i-au abandonat peste noapte. PNL a făcut din ei un exemplu, pentru a nu i se reproşa în campanie că îi susţine pe corupţi. Acum că au câştigat, îi aşteaptă cu braţele deschise. Astfel că, exceptându-l pe Cătălin Predoiu care şi-a dat demisia de la conducerea PNL Bucureşti, nimeni nu vrea să deconteze rezultatele. Liderii PNL spun că vor analiza situaţia din Bucureşti şi din ţară la Biroul Politic de miercuri, dar nu vor, nu cer şi nici nu aşteaptă demisia nimănui, nici măcar a lui Cătălin Predoiu, marele înfrânt la Capitală. Sunt de acord că sorţii i-au fost împotrivă acestuia. Sorţii, adică şovăielile şi gafele partidului care a dat semnale ambigue de dezorientare, autism şi conflict intern prin propunerile la cea mai importantă primărie a ţării.
Cei patru candidaţi care s-au succedat pe lista PNL se adresau fiecare altui public-ţintă, tulburând inutil apele bazinului electoral. Alegătorii tradiţionali fie au renunţat, fie şi-au îndreptat voturile către altă ofertă electorală. La gesturile sinucigaşe ale partidului s-a adăugat şi lipsa de vizibilitate a candidatului care nu a reuşit să coboare la firul ierbii, la alegătorul din stradă, preferând soluţia mai comodă a fotoliului din studiourile de televiziune. O comoditate care l-a costat multe voturi, mai ales că a fost dublată de schimburile sterile de lovituri neregulamentare cu ceilalţi adversari. Aşadar, e greu de ştiut cine a lucrat mai temeinic la pierderea alegerilor: liderii partidului care au apelat la Cătălin Predoiu ca la o soluţie de avarie, prezentându-l drept cel mai mic rău posibil (s-a dovedit că era, într-adevăr, cel mai mic rău posibil din partid) sau candidatul însuşi care a venit cu temele nefăcute, dând mereu sentimentul că improvizează şi că, într-adevăr, a ajuns pe liste neprevenit şi nepregătit.
Cronica unor alegeri cu final aşteptat
Liderii PNL preferă să tacă asupra adevăratului subiect al alegerilor: votul politic, cel acordat pentru consiliile judeţene şi locale. Un subiect incomod, cu atât mai mult cu cât aici înfrângerea este mai clară: PSD a câştigat cu aproape cinci la sută mai mult din voturile pentru consiliile judeţene, situaţie care se repetă la indigo în consiliile locale. Este posibil ca şefia multor consilii să fie adjudecată de PSD la prima şedinţă a aleşilor. Pe mâna lipicioasă a colegilor lui Adrian Năstase, Ponta şi Hrebenciuc ar putea intra ceva mai mult de jumătate din ţară, regiuni unde ar putea controla, cum ne-am obişnuit, tot ce mişcă în registrele contabile de stat şi private şi în buzunarele bugetare. O hartă parţială, care poate suferi modificări, arată că 28 de judeţe plus Bucureştiul au fost cucerite de PSD. În cea mai mare parte a acestor judeţe, partidul condamnatului penal Liviu Dragnea a câştigat şi municipiul-reşedinţă. PNL nu a cucerit decât şapte judeţe, conform aceloraşi date, iar UDMR trei.
Situaţia este volatilă însă este cert că alegerile locale sunt o bună anticipare şi rampă de lansare pentru cele generale. Tocmai de aceea PSD nu-şi poate ascunde tonul triumfal. Vocea Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) nici nu s-a auzit, semn că partidul lui Gabriel Oprea se pregăteşte să fie consumat la masa sărbătorească a PSD. Oricum, UNPR nici nu mai contează, de când preşedinţii săi au intrat sau se pregătesc să intre la puşcărie. UNPR a fost dintotdeauna un partid-satelit al PSD, gata oricând să preia firimiturile electorale de la masa votanţilor, să le readucă în urnele partidului-mamă. Aşadar UNPR nu poate spera să fie nici măcar băiat de mingi, nemite arbitru al jocului politic din toamnă.
Voturile pentru consilii sunt considerate politice pentru că se votează liste aşadar oferta partidului şi este foarte probabil ca votul la parlamentare să-l repete mecanic pe cel de la consilii. În acest caz, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu şi previzibilul viitor partid naţional al lui Nicuşor Dan devin nişte trufandale interesante pentru partidele cel mai bine clasate.
Noii arbitri ai scenei politice
Partidul Alianţa liberalilor şi a democraţilor (ALDE) a lui Tăriceanu este, în mic, o clonă a PNL care vrea să întreţină iluzia supravieţuirii Uniunii Social Liberale. A fost un aspirator eficient al celor nemulţumiţi că fuziunea PNL cu PDL întinează valorile liberalismului, diluând puritatea sângelui politic şi îndepărtând partidul de valorile sale. Unii chiar arătau cu degetul la multele dosare penale pe care le au liderii PDL şi care urmau să îngroaşe şi ele obrazul partidului şi arhiva corupţiei interne. De altfel, parte dintre candidaţii penali ai partidului la alegerile locale provin chiar de la PDL, deşi nici PNL-ul nu s-a lăsat mai prejos. Partiduleţul lui Tăriceanu a câştigat circa şase la sută din voturile politice, dovedind că poate spera la Parlament, aşadar să devină arbitru şi factor de negociere şi control în viitoarea structură de putere a legislativului.
La rândul ei, Uniunea Salvaţi Bucureştiul chiar dacă a pierdut primăriile bucureştene, a câştigat consistent la nivelul consiliilor Capitalei şi pare să fie pe val. Nicuşor Dan, matematician care substituie lipsa de charismă prin tenacitate şi prin susţinerea necondiţionată a intelectualităţii de Facebook şi Calea Victoriei, ar putea avea mare succes cu partidul său căci lupta pentru Capitală i-a asigurat vizibilitatea naţională. Deja şi-au anunţat adeziunea mai mulţi candidaţi independenţi care, deşi au ratat alegerile, au câştigat suficient pentru a deveni interesanţi. Mulţi sunt atraşi de candoarea liderilor, de nepriceperea şi lipsa lor de lustru şi de povestea exotică a franţuzoaicei care era să cucerească pentru USB cea mai importantă primărie de sector. Există chiar voci care consideră că viitoarea Uniune Salvaţi România ar putea reprezenta acel curent de aer proaspăt atât de necesar pe scena politică, primul semn de fisură a oligarhiei politice. Alţii însă îl consideră pe Nicuşor Dan o marionetă manevrată de mâna invizibilă care face şi desface regi în politica românească. Toate acestea sunt pure speculaţii. Este cert că Nicuşor Dan va extinde graniţele partidului la nivel naţional şi că va participa la alegerile din toamnă cu şanse destul de mari să devină o revelaţie politică. Ar fi nevoit astfel să poarte negocieri cu parlamentarii şi politicienii pe care astăzi îi detestă atât de mult. Probabil că nu se va păstra la fel de intransigent şi este posibil să coopereze, fie şi punctual, doar cu PNL care nici măcar în această formulă nu-şi va asigura o majoritate parlamentară şi, prin urmare, nu va putea desemna nici premierul.
Desigur, privind pe scena electorală, mai descoperim un figurant, Partidul Mişcarea Populară al lui Traian Băsescu. Foarte vocal la televiziuni, nu a reuşit nici cinci procente la urne, ceea ce scade probabilitatea ca la alegerile parlamentare să treacă de pragul electoral. Ar putea s-o facă doar dacă legea electorală se va modifica, în fine, coborând ştacheta pentru a împrospăta atmosfera de sub cupola parlamentului. Însă e greu de bănuit cum ar putea s-o împrospăteze partidul lui Traian Băsescu în care şi-au găsit adăpost vechi şi înfocaţi adepţi ai fostului preşedinte, dar şi personaje cel puţin insolite, ca de pildă candidatul partidului la Primăria Capitalei, controversatul fost jurnalist Robert Turcescu.
Harta strategică a marilor manevre
În ipotetica structură a viitorului Parlament, PSD ar putea beneficia de colaborarea cu ALDE şi, conform votului politic din consilii, s-ar putea apropia de jumătate din numărul parlamentarilor. Este o strategie care-i va modela alianţele şi acţiunile politice. PSD a anunţat, de altfel, că nu are de gând să depună o moţiune de urgenţă şi nici să ceară suspendarea preşedintelui. Nu vrea să tulbure apele inutil. Nu e de acord cu măsurile guvernului Cioloş, îl taxează pentru întârzieri, stângăcii sau greşeli (cum susţin liderii PSD), dar îl lasă să-şi consume şansele, destinul şi capacitatea de a gafa până la capăt. PSD nu poate decât câştiga din toate acestea. Consensul este că orice zi cu guvernul Cioloş la Palatul Victoria înseamnă o şansă în plus pentru PSD la alegerile generale. Oamenii lui Liviu Dragnea nu-şi precupeţesc energia când trebuie să creeze iluzia asocierii PNL-ului cu guvernul, pentru că trec în contul adversarilor politici toate greşelile tehnocraţilor lui Dacian Cioloş.
Adevărul e la mijloc: cel care pare să-şi fi dorit cel mai mult un guvern tehnocrat ca să-l poată controla mai bine, fără să fie acuzat că face politică. a fost Klaus Iohannis, fostul şef al liberalilor. El continuă „să fie preocupat” sau „să privească cu simpatie” mişcările de trupă din fostul său partid. Uneori chiar se vede cu liderii acestuia pentru a pune ţara la cale. Impasul la care au ajuns negocierile pe marginea noii grile de salarizare, paşii greşiţi făcuţi la cultură şi neglijenţele criminale din sănătate sunt atuurile pe care PSD ar putea să le joace în curând. Alegerile locale au fost, aşadar, doar o repetiţie generală în urma căreia partidul lui Dragnea a aflat că dosarele penale ale liderilor au avut un impact electoral paradoxal şi că PSD are mari şanse să câştige alegerile generale. Poate de aceea unul dintre consilierii prezidenţiali a evocat posibilitatea ca, după alegeri, preşedintele să numească un nou tehnocrat în fruntea guvernului. Un anunţ care a declanşat un război de vorbe pe scena politică şi i-a făcut pe unii comentatori să-l acuze pe Klaus Iohannis că recurge la strategia preferată a lui Traian Băsescu: scurtcircuitarea voinţei publice pe baza principiului enunţat de Mark Twain, „Dacă voturile chiar ar conta, oamenii nu ar mai fi lăsaţi să voteze.”
Fireşte, până la alegerile din toamnă se pot întâmpla multe. În primul rând, partidele şi-ar putea reforma organizaţiile, ar putea aduce mai multe nume noi în primele rânduri. De asemenea, alegătorii nehotărâţi şi sedentari s-ar putea decide să vină la urne. Pentru că, de fapt, partidele au primit voturi doar din partea a circa 40 de procente din electorat. Ceilalţi alegători nu au putut vota ori au preferat să se bucure de ziua frumoasă, când nu au ignorat ostentativ secţiile de votare, considerându-le irelevante în contextul în care mare parte din putere este distribuită pe baze oculte, şi nu democratice. Desigur, îşi rezervă pe mai târziu rolul de bocitoare pe mormântul democraţiei, căinând moartea spiritului civic şi abandonul general în braţele criptocomunismului.