Un ziar în fiecare seară: „Cuvântul” de la Rezina

Invitatul rubricii de astăzi este Tudor Iașcenco.

„La începutul acestui an noi am propus Instituției Ecologice Rezina să organizăm împreună cu ziarul Cuvântul concursul „Cea mai salubră și amenajată localitate”. Inspectoratul Ecologic de Stat a găsit de cuviință să recomande tuturor raioanelor să susțină această inițiativă.

Your browser doesn’t support HTML5

Un ziar în fiecare seară: „Cuvântul” de la Rezina

Iată că la începutul lunii iunie, în toate raioanele din țară, au fost făcute totalurile acestui concurs. În numărul de vineri este un material de sinteză despre acest concurs și rezultatele lui.

Tot în numărul de vineri, ziarul Cuvântul inițiază o dezbatere publică la o problemă denumită „Sorbona din glie - a fi sau a nu fi”. Este vorba de școala agricolă din Cucuruzenii de Sus, care a fost închisă din motive inventate. Am analizat situația și anunțăm o dezbatere publică. Scopul nostru este ca școala agricolă să fie redeschisă.

Un material care credem că va trezi interesul multor este despre trofeul Festivalului Național Fanfara Argintie. Fanfara din Rezina a luat premiul mare la concursul tradițional al fanfarelor de la Soroca. Această bucurie a fost umbrită însă de atitudinea nu prea prietenoasă a autorităților locale, care au făcut tot posibilul ca fanfara să nu plece la concurs. Totuși, oamenii au plecat pe contul lor și au demonstrat că sunt cei mai buni.”