Asociația „Onoare, demnitate și patrie” condamnă discutarea în Parlament a campaniei de strîngere de semnături în favoarea unirii cu România

O organizație unionistă a calificat drept încercare de intimidare „în stil KGB-ist” discutarea în Parlament, la cererea socialiștilor, a strângerii de semnături în favoarea unirii. Asociația Obștească „Onoare, demnitate și patrie” (ODIP), care strânge semnături în corturi, spune că această campanie ar fi „perfect legală, declarată și autorizată de instituțiile statului”. Campania ODIP și alte subiecte „unioniste” au fost introduse pe agenda Parlamentului vineri din inițiativa socialiștilor, cu sprijinul PCRM, PD și al grupului celor 14 foști deputați comuniști. PSRM a cerut să fie audiați șefii Serviciului de Informații, Procuraturii Generale și Ministerului Justiției. Propunând audierea, deputatul socialist Vlad Bătrâncea a condamnat mai ales faptul că unioniștii ar face campanie în preajma școlilor din Moldova.