25 de ani de la semnarea tratatului de prietenie polono-german, preşedintele Duda la Berlin şi preşedintele Gauck la Varşovia
Şefa guvernului federal, Angela Merkel, a elogiat relaţiile polono-germane, după întîlnirea cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda. Acesta se află de joi în Germania, unde a fost primit şi de către preşedintele federal, Joachim Gauck. Vizita lui Duda are loc cu prilejul aniversării celor 25 de ani care s-au scurs de la semnarea tratatului polono-german de prietenie şi bună vecinătate, pe data de 17 iunie 1991. Tratatul reglementează, între altele, schimburile cultural-ştiinţifice şi stabileşte funcţionarea unei fundaţii binaţionale privind apropierea tineretului din cele două ţări.
Prietenia actuală dintre cele două ţări, a spus cancelara la Berlin, nu este ceva firesc, dacă se are în vedere istoria recentă. Parteneriatul actual, a continuat Merkel, permite celor două ţări să discute toate problemele, chiar dacă nu există întotdeauna o convergenţă între opinii. Referindu-se indirect la relaţiile nu tocmai armonice dintre Varşovia şi Berlin, preşedintele Andrzej Duda le-a comparat cu o căsătorie. Şi într-un cuplu, căsărorit de mulţi ani, a subliniat preşedintele, se ivesc deseori neînţelegeri.
Criticile la adresa actualului guvern de la Varşovia, formulate în ultimele luni la Berlin, au stîrnit reacţii dure de respingere din partea guvernului şi susţinătorilor săi naţional-conservatori din partidul Dreptate şi Justiţie (Prawo i Sprawiedliwość - PiS). Mai ales reforma din domeniul justiţiei s-a aflat în vizorul criticilor din Germania, reformă ce vizează îngrădirea drepturilor Curţii Constituţionale. Un alt punct litigios care umbreşte relaţiile actuale este cel legat de politica migraţiei. În Polonia, Merkel a fost vehement criticată pentru poziţia ei liberală faţă de migranţi. Propunerea de a stabili contingente de refugiaţi musulmani din Siria şi Orientul Apropiat în Polonia a fost respinsă de către autorităţile de la Varşovia.
În acest context, liderul naţional-conservator şi fost premier, Jaroslaw Kaczynski, cunoscut ca propagator al unor teorii conspiraţioniste, susţinea că Germania ar fi interesată ca nivelul de trai în Polonia să fie cît mai scăzut. Astfel, afirma deunăzi Kaczynski, Berlinul îşi asigură un teren unde costurile de producţie sînt scăzute faţă de Germania.
În declaraţiile publice, referitoare la Germania, ale şefei guvernului polonez, Beata Szydlo, s-a putut constata un ton distant, care trădează răceala diplomatică intervenită între cei doi vecini.
Tensiunile existente la nivelul conducerilor politice din cele două ţări are repercusiuni şi asupra opiniei publice, arăta, în urmă cu cîteva zile, analistul Henryk Jarczyk. Dintr-un sondaj reprezentativ efectuat de către Institutul pentru Probleme Publice de la Varşovia rezultă că încrederea germanilor faţă de polonezi se află în scădere. O tendinţă similară, dar nu atît de drastică, se poate observa şi în rîndurile populaţiei din Polonia.
Preşedintele tineretului creştin-democrat din Germania, Paul Ziemiak, este de părere că atitudinea cetăţenilor germani faţă de polonezi este „neglijentă şi arogantă“. Familia lui Ziemiak, născut în 1985 în Polonia, s-a stabilit în 1988 în Germania. „Trebuie să facem eforturi“, a spus el agenţiei de presă dpa, „pentru a înviora prietenia polono-germană“. Politicienii germani, a continuat el, de multe ori vorbesc cu degetul ridicat, în loc să discute direct cu guvernul polonez pentru a-i pune întrebări critice. Totodată, Ziemiak a cerut ca tinerii germani din zona de frontieră cu Polonia să înveţe limba ţării vecine. Dacă polonezii nu ar vorbi atît de bine germana, cum o fac acum, cooperarea în cadrul micului trafic interfrontalier ar fi cu mult mai anevoiasă.
După vizita preşedintelui Duda la Berlin, se deplasează astăzi la Varşovia şi preşedintele Joachim Gauck, unde continuă festivităţile legate de semnarea tratatului bilateral.