E probabil ca asasinatul de vineri 17 iunie, al unei deputate laburiste pro-europene de către un militant de extrema-dreaptă, să convingă o majoritate a englezilor să voteze pentru rămânerea în Europa.
Deputata britanică Jo Cox a fost împușcată și înjunghiată mortal în public de un extremist britanic. Șocul, oroarea crimei au fost atât de mari încât o bună parte din nehotărâți ar putea acum să-și spună că nu doresc să trăiască într-o Anglie în care pasiunile politice generează acte teroriste de tip fascist.
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnal de corespondent: Dan Alexe (Bruxelles)
Vedem cum de fiecare dată când un extremist occidental, alb, comite un act terorist, presa are o mare reținere în a folosi acești termeni: „terorist" și „terorism".
Mișcarea ultranaționalistă Britain First folosește însă un limbaj limpede de tip fascist și își ascunde mesajele rasiste propagând online cauze precum protecția animalelor. Pagina sa de Facebook are mai mult de 1,4 milioane de fani și admiratori, mai mult decât orice alt partid în Anglia.
De îndată însă ce deputata Jo Cox a fost ucisă, mulți comentatori în Marea Britanie afirmă că asasinul suferea de tulburări mintale și că de aceea fapta sa nu poate fi calificată drept act terorist. Să ne închipuim însă că omul ar fi strigat „Allahu akbar" în vreme ce o ucidea pe deputată.
In egală măsură, unii încă mai au reticențe în a folosi termenul de „terorist" atunci când se referă la norvegianul Breivik, cel care în 2011 a masacrat aproape 80 de conaționali… în numele unei Europe creștine, fără străini.
Dar nu au fost numai aceste incidente. Anul trecut, în octombrie, Henriette Reker, candidată la primăria orașului Köln, a fost înjunghiată de un cetățean german care îi reproșa că se ocupă de refugiați. Henriette Reker a câștigat alegerile, dar presa germană a preferat să scrie că e vorba de actul „solitar” al unui „dezechilibrat”. Din nou: dar dacă acela ar fi strigat „Allahu akbar”?
Tot în octombrie, în Suedia, în Trollhättan, un oraș din sud, un tânăr suedez a atacat cu sabia elevii unei școli, alegându-i în funcție de originea lor etnică. Tânărul de origine sănătoasă, suedeză, se îmbrăcase într-un personaj malefic din Războiul Stelelor, dar ia să ni-l închipuim bărbos, în salopetă neagră și fâlfâind drapelul Statului Islamic.
Este limpede că Europa și Occidentul în general își subestimează pericolul din interior: o nouă extremă dreaptă care nu mai are astăzi nici un complex și care, pentru prima oară, e condusă de lideri tineri care nu au cunoscut al Doilea Război Mondial și nu se simt în nici un fel responsabili de ororile trecutului.
În realitate, și cei care atacă, în SUA, o clinică ce practică avorturi sunt teroriști, iar nu cetățeni indignați sau „dezechilibrați”.
Radicalismul de extrema dreaptă nu este departe de terorism. Dacă păstrăm definiția clasică a terorismului, care e: «acte comise în scopul de a influența guvernul sau populația în numele unei cauze politice, religioase sau ideologice», atunci și actele violente ale extremiștilor de dreapta sunt tot terorism.