Fostul premier, Vlad Filat a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență. Magistrații judecătoriei sectorului Buiucani al capitalei au dispus confiscarea unor bunuri în valoare de peste patru milioane de lei și achitarea unei amenzi de 60 de mii de lei. Sentința este cu drept de atac și este considerată ilegală de avocatul lui Vlad Filat.
Your browser doesn’t support HTML5
Dosarul Filat este primul și singurul in cazul devalizării celor trei bănci moldovenești: Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, ajuns la judecători.
Fostul premier Vlad Filat a fost reținut în luna octombrie a anului trecut, după ce omul de afaceri și primarul de Orhei, Ilan Shor l-a denunțat, spunându-le procurorilor că l-ar fi mituit în câteva rate cu bunuri și sume de bani în valoare totală de 250 de milioane de dolari, bani care ar fi fost luați de la Banca de Economii.
Vlad Filat s-a declarat nevinovat și a cerut pe toată durata procesului ca ședințele de judecată să fie publice, solicitare respinsă însă de magistrați cu motivația că divulgarea de amănunte ar putea periclita alte cercetări. După pronunțarea sentinței de condamnare, fostul premier și-a exprimat speranța că ,,oamenii se vor trezi și vor ajunge să fie judecați de instanțe libere”. Avocatul său, Igor Popa consideră că sentința nu poate fi considerată motivată și echitabilă și că este mai degrabă o răfuială politică:
„Majoritatea probelor acumulate în acest dosar au probleme grave de admisibilitate și au fost acumulate cu erori de fapt și vicii de procedură. În acest dosar penal nu s-a făcut adevărata și pretinsa luptă cu corupția și acest dosar, așa cum am mai spus, nu are nici o legătură cu frauda bancară. Noi catalogăm, mai degrabă, ca fiind o infracțiune contra justiției. Noi considerăm că această sentință de condamnare este una politică. ”
Decizia magistraților nu este una definitivă și va fi atacată la Curtea de Apel, atât de avocatul Igor Popa, cât și de procurorul care a instrumentat dosarul Filat, Adriana Bețișor. Ea a cerut o pedeapsă de 19 ani de privațiune de libertate. condamnarea la 9 ani de închisoare, spune ea, este disproporțională cu ceea ce i se impută fostului premier:
„Însuși Filat Vladimir a beneficiat de banii din Banca de Economii ca obiect al remunerației ilicite și a fost stabilită o pedeapsă de 9 ani de închisoare. La vremea respectivă, funcția pe care o deținea îl cerea să acționeze în interesele statului, bancă care nemijlocit deținea cota socială parte a statului, păi cum putem să catalogăm această sentință de 9 ani ca fiind una proporțională cu faptele pe care le-a comis? Nemaivorbind de restul bunurilor de care a beneficiat, nemijlocit bunuri precum automobile, mijloacele financiare nu au fost numai prin transfer, dar și în numerar.”
Adriana Bețișor susține că nici una din probele pe care le-a prezentat în acest dosar nu au fost combătute cu argumente de apărare. Avocatul Igor Popa a spus însă că au contestat însăși prezenta ca martor în dosar a omului de afaceri Ilan Shor, și el cercetat în câteva dosare ce au tangență cu furtul din bănci. Igor Popa a mai spus că acuzarea nu a avut temeiuri legale pentru a solicita confiscarea bunurilor deținute de Vlad Filat și nici nu a justificat suma indicată. Magistrații au spus azi că sunt bunuri în valoare de peste patru milioane de lei, care ,,constituie obiectul remunerării ilicite” și este vorba despre automobile, terenuri, construcții și afaceri ale fostului premier. Vlad Filat a fost lipsit de dreptul de a deține funcții publice pe o perioadă de cinci ani și i-a fost retrasă distincția „Ordinul Republicii”.
Procurorul Adriana Bețișor a mai spus luni că fostul premier este vizat și într-un alt dosar legat de frauda de la Banca de Economii, motiv pentru care a insistat ca toate ședințele de judecată să fie închise. Și în acest dosar, Filat este învinuit de corupere pasivă și trafic de influență.