Rusia are la intrarea în Crimeea puncte de control, ca și cum ar fi o graniță externă, recunoascând cumva implicit că peninsula e un teritoriu care nu-i aparține.
Kerci, Crimeea 2016: Marea Neagră la Yeni-Kale
Înainte de trecerea prin Strâmtoarea Kerci, polițiștii ruși urcă în autobuze și verifică fiecare pașaport. Pe urmă, pentru a evita aglomerația de la feribot, mașinile sunt obligate să stea într-o parcare mare, până când le vine rândul să treacă. Urmează apoi un control serios, oamenii își iau bagajele din autobuze, le cară în clădirile unde altă dată era punctul de frontieră dintre Rusia și Ucraina și stau la rând destul de nemulțumiți pentru a face un „checkin“ ca în aeroport. Din nou, fiecare act e examinat cu atenție și fiecare sacoșă sau geamantan trece prin filtru. În rucsacul meu doar un stick de memorie le-a ridicat semne de întrebare polițiștilor ruși, dar cei care au pașapoarte rusești se întreabă de ce, dacă e țara lor, sunt verificați ca și cum ar intra într-un alt stat. Poate pentru că autoritățile vor să domine întreg acest nou spațiu dobândit ilicit până în cele mai mici amănunte, pentru că se tem de diverse nemulțumiri sau de proteste.
Kerci, 2016. Traversarea strâmtorii
Lumea se urcă din nou în autobuze, care stau la rând să ajungă la feribot. Aproape o oră durează toată transbordarea și traversarea strâmtorii, care are patru kilometri și jumătate în locul cel mai îngust. Între cele două părți ale Strâmtorii Kerci, la miezul nopții treceau vreo șase-șapte vase. După ce s-au înghesuit să-și cumpere ceai și pâine cu icre, oamenii debarcați din autobuze au dat năvală să caute din ochi construcția impresionantă care va lega Rusia de Crimeea. Din cauza nopții nu se vedea nimic și după cum relatează chiar ziarele de la Moscova, deja termenul hotărât inițial s-a prelungit cu un an. Acest pod ar putea fi, însă, doar un elefant alb pentru Putin, la fel ca zgârie norii din Soci, crede Maxim Trudoliubov, expert la Institutul Kennan. Un elefant alb era mai de mult în Tailanda, nu doar semnul bogăției sau al apartenenței la aristocrație, ci și un cadou făcut cuiva pentru a-l ruina, fiindcă întreținerea acestui frumos animal este foarte ridicată, în vreme ce elefantul alb nu poate fi folosit la nimic.
Kerci, Crimeea, 2016
Podul spre Crimeea, care va avea o cale ferată și o trecere rutieră, ar putea costa în jur de 3 miliarde de euro și este comparat de Trudoliubov cu Podul Oresund, terminat în anul 2000, care leagă Danemarca de Suedia și care a avut costuri similare. Cele două state, care au finanțat podul cel mai lung din Europa în acest moment, se așteptau să-și recupereze investiția în 2037, dar între timp au extins această perioadă. Nu e clar, în schimb, cum va fi amortizată investiția pe care o face Rusia pentru podul peste Kerci. „Nu e niciun model economic în spatele acestei investiții”, explică Trudoliubov: pur și simplu vor fi dați bani de la buget, iar principala companie angajată să lucreze pentru Podul Crimeei, Stroigazmontaj, deținută de Arkadi Rotenberg, un prieten apropiat al lui Vladimir Putin, va câștiga cu vârf și îndesat.
Fortăreața de la Yeni-Kale Kerci, Crimea, 2016
Am plecat din Rostov-pe-Don la două după-amiaza și am ajuns în Kerci la două noaptea. 12 ore pentru 460 de kilometri. În general. programul autobuzelor e făcut în așa fel încât să ajungă noaptea la strâmtoare și cele care vin dinspre Rusia și cele care pleacă din Crimeea. Punctul lor terminus e Sevastopol, dar toate trec și prin Simferopol, capitala peninsulei și prin Bahcisarai, capitala simbolică a tătarilor, ambele, orașe aflate în interiorul Crimeei.
Kerci
Autobuzul trece, deci, prin toate orașele peninsulei și are wi-fi, fiindcă în Crimeea nicio rețea GSM nu funcționează din cauza sancțiunilor. Nici cardurile bancare internaționale nu pot fi folosite, tot din pricina sancțiunilor, iar peninsula este izolată, în ciuda, cheltuielilor mari făcute de Moscova pentru a conecta Crimeea la restul lumii. Casele de schimb sunt puține și euro sau dolarii pot fi transformați în ruble doar la bănci, însă numai dacă bancnotele sunt noi, neîndoite și fără pată, condiții aproape imposibil de îndeplinit și pe care nu ți le spune nimeni înainte să ajungi acolo.
Totul e mai scump în Crimeea, decât în Rusia, din cauza blocadei pe care a impus-o Ucraina, din cauza sancțiunilor, și pentru că mărfurile rusești ajung în peninsulă greu, pe apă sau pe calea aerului.
Kerci, plaja orășenească
În autobuz, un pensionar leton, care a moștenit o casă lângă Simferopol, la vreo 30 de kilometri de mare, se plânge de situație și spune că era mai simplu și mai bine înainte de anexare. Un tânăr cu ochelari îl pune imediat la punct pe un ton autoritar și îi vorbește despre „adevărul istoric”. Letonul jovial, cu părul alb, îmbrăcat în pantaloni de in și cămașă ușoară, își lasă automat capul în piept și nu mai spune nimc, își aduce aminte, pesemne, de vremurile sovietice și i se face frică, nu vrea să aibă probleme cu autoritățile ruse.
Și pentru el și pentru mine, drumul cel mai scurt spre Crimeea ar fi fost cel direct dinspre Ucraina, fiindcă de la Herson la Simferopol, capitala peninsulei, sunt în jur de 250 de kilometri. Pentru a intra în Crimeea pe aici (Armiansk e punctul de trecere al noii frontiere), străinii au nevoie de un permis special pe care autoritățile ucrainene îl dau doar în Kiev, printr-o procedură birocratică destul de complicată. Dar urmând această cale, intrarea în Rusia devine, de asemenea, delicată sau chiar imposibilă. Dacă, în schimb, intri în Crimeea cu viză rusească, nu te mai poți întoarce în Ucraina.
Harta Mării Negre, cu tot cu prelungirea Azovului, e întreruptă în mai multe locuri după anexarea Crimeei și declanșarea conflictului din Donbas (regiune care coboară la Est de Mariupol până pe coasta Mării Azov). Chiar înainte de acest episod, exista o hașură în dreptul Abhaziei, regiune pe care o revendică Georgia, dar care și-a declarat independența, se află sub tutela Moscovei și nu e recunoscută de lumea civilizată. Situată pe litoralul pontic între Soci (Rusia) și Batumi (Georgia), Abhazia e un loc care trebuie ocolit, dacă vrei să intri în Georgia. La rândul lor georgienii nu te lasă la ei în țară dacă ai intrat în Abhazia dinspre Rusia.
Cu toate aceste bucle, înghețate sau fierbinți, e inutilă redeschiderea discuției despre așa zisului „inel” al Mării Negre, o autostradă care să lege toate statele riverane între ele, cu ramificații și către țările din proximitate. Rusia, însă, a pus recent această chestiune pe masa dezbaterilor care au avut loc la Soci între miniștrii transporturilor din Organizația Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), anunțând că va începe construcția șoselei pe partea de coastă care-i aparține.
Rusia, care este responsabilă pentru parantezele complicate din jurul spațiului pontic ar vrea să demonstreze că stăpânește și dezvoltă zona. Moscova consideră că lucrurile sunt de-acum încolo bătute în cuie și că anexarea Crimeei e ceva cu care vecinii Rusiei și marile puteri occidentale trebuie să se obișnuiască. În acest context redeschiderea subiectului centurii Mării Negre în prezența tuturor miniștrilor transporturilor din statele OCEMN (organizație înființată în 1992 la Istanbul din care fac parte Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, R. Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina) arată că Rusia este lăsată să fie în continuare liderul pontic, deși toate celelalte împreună ar putea contrabalansa lucrurile. Nu o fac, pentru că există o serie de complicități: Bulgaria are relații privilegiate cu Rusia, Turcia este dependentă de gazul rusesc, Georgia și Ucraina se află între ciocan și nicovală.
La sfârșitul lui 2010, Dimitri Medvedev, pe atunci președinte, a ratificat memorandumul internațional referitor la construcția autostrăzii care ar trebui să fie făcută în jurul Mării Negre. În textul memorandumului se precizează că „viitoarea autstradă va intensifica schimburile comerciale, economice, umanitare și legăturile turistice în regiunea Mării Negre și pe întregul continent eurasiatic”. Din 2010 până acum Rusia și-a mărit substanțial litoralul, înglobând Crimeea, dar în același timp a abandonat toate celelalte deziderate ale „cooperării”.