Curtea Constituţională a prezentat motivarea pentru decizia referitoare la abuzul în serviciu luată în unanimitate la mijlocul lunii trecute (pe 15 iunie), spunând că sintagma „îndeplineşte în mod defectuos”, cum apare în Codul Penal, nu se poate referi decât la „încălcarea legii şi a deciziilor cu caracter de lege ale guvernului.”
O luptă la rădăcinile corupţiei
La începutul anului, mai mulţi urmăriţi penal solicitau Curţii Constituţionale să dezincrimineze abuzul în serviciu pe motiv că legea este ambiguă şi că România este una dintre puţinele ţări europene care-l mai penalizează. Chiar şi Augustin Zegrean, pe-atunci preşedintele Curţii Constituţionale, susţinea că doar douăsprezece ţări europene ar mai incrimina abuzul în serviciu. Indirect, le dădea dreptate contestatarilor care ar fi vrut ca infracţiunea să fie scoasă atât din Codul Penal, cât şi din Legea 78 referitoare la anticorupţie, textul legislativ fundamental pe baza căruia acţionează Direcţia Anticorupţie.
Your browser doesn’t support HTML5
Corespondența zilei de la București cu Sorin Șerb
La rându-i, DNA, pe care o decizie de neconstituţionalitate ar fi neutralizat-o în mare măsură, a invocat cazurile deja judecate de cele mai înalte instanţe şi a amintit prejudiciile imense produse de abuzul în serviciu. Aproape jumătate dintre cazurile în cercetarea DNA ( vreo 3100 de dosare din totalul de 7100 aflate în lucru) sunt abuzuri în serviciu care au produs o gaură bugetară de peste şase sute de milioane de euro doar în 2015. Dezincriminarea, spunea procurorul şef DNA, Laura Kovesi, ar face ca aceşti bani să nu mai poată fi recuperaţi. Oricum, din diverse motive, de regulă politice, DNA nu a reuşit nicicând să recupereze mai mult de zece procente din prejudicii.
A fost o luptă a cărei miză era anularea a peste opt sute de dosare în lucru şi casarea altor sute de sentinţe. Activitatea Direcţiei Anticorupţie ar fi fost parţial blocată. A mai existat un precedent când DNA s-a temut că activitatea sa va fi paralizată, atunci când Curtea Constituţională a decis că interceptările făcute de alte instituţii decât procuratura nu pot fi material probator. Serviciul Român de Informaţii are aparatura cea mai modernă şi deseori făcea serviciul de telefonist-recepţioner pentru DNA. După aceea, guvernul a dat o ordonanţă pentru a ieşi din impasul interceptărilor ilegale şi era pregătit să dea alta la mijlocul lunii trecute pentru ca abuzul în serviciu, principal factor de corupţie, să nu fie dezincriminat.
Teze şi antiteze penale
Cei care făcuseră sesizarea de neconstituţionalitate voiau să se ia act de imprevizibilitatea legii, care le-ar fi lăsat judecătorilor libertate de interpretare. Pe lângă discuţia semantică pe marginea expresiei „a îndeplini în mod defectuos sarcinile de serviciu”, ei criticau şi ambiguitatea aşteoi sintagme „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane”, spunând că aceasta ar fi o consecinţă a modului defectuos de exercitare a sarcinilor şi nu poţi pedepsi pe cineva penal pe baza unei acţiuni prost definite de lege. Ei susţineau că, în alte cazuri, infracţiunea pedepsită este descrisă amănunţit şi fără echivoc. Echivocul, mai susţineau contestatarii, ar putea duce la interpretări subiective şi abuzive. Ei subliniau că circumstanţele exercitării serviciului pot genera situaţii imprevizibile adică greşeli şi că e nedrept ca aceşti funcţionari să fie consideraţi corupţi şi să fie subiectul unor rechizitorii abuzive, „fiind posibile chiar condamnări pe criterii neobiective, arbitrarii.” Pornind de la aceste prezumţii, ei cereau dreptul la un proces echitabil invocând Constituţia (articolul 21:3) şi Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
De cealaltă parte, judecătorii Curţii au constatat că Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit că articolul din Codul penal este redactat cu suficientă claritate. Chiar şi sintagma „îndeplinire defectuoasă” ar fi limpede întrucât este utilizată pentru a acoperi orice încălcare a atribuțiilor de serviciu cu consecinţele prevăzute de lege. Aşadar, dacă-ţi încalci sarcinile de serviciu, eşti pasibil de pedeapsă.
Este desigur posibil ca acest conflict să aibă la bază păcatul originar al articolului referitor la abuz din Codul Penal. Acesta a rezultat din contopirea unor articole din Codul din 1968/1969. Articolul 246 din codul comunist se referă la abuzul în serviciu, dar definiţia este uşor schimbată. Acolo se spune că „dacă un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare”. Or, expresia „cu ştiinţă” a dispărut din noul Cod Penal, ceea ce a făcut ca plaja infracţională să se deschidă şi mai mult pentru că înainte vreme ar fi trebuit să demonstrezi, cel puţin în teorie, intenţia, buna ştiinţă. Le rămâne de discutat penaliştilor cât de fericită a fost eliminarea acelor cuvinte („cu ştiinţă”) care ar fi făcut distincţia între o greşeală sau o neglijenţă şi un act de corupţie, adică între accident şi voinţă.
Judecătorii constituţionali au acceptat parţial excepţia de neconstituţionalitate a articolului 297 din Codul Penal stabilind că expresia „îndeplineşte în mod defectuos sarcinile de serviciu” se referă la funcţionarii publici care îşi îndeplinesc sarcinile „prin încălcarea legii.” Dar au spus că definiţia abuzului din Legea anticorupţie adoptată în 2000 rămâne în continuare valabilă şi înlătură orice echivoc, aşadar nu trebuie modificat.
În motivarea deciziei se spune că practica judiciară s-a întemeiat pe Codul Penal din 1968 şi pe Codul Penal în vigoare. Dar prevederile acestor două corpusuri de lege nu limitează „acţiunile sau omisiunile” prin care se săvârşeşte infracţiunea. Pentru că ar fi imposibilă enumerarea situaţiile infracţionale, Curtea Constituţională a decis că „neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului.” E un fel de a recunoaşte o greşeală stilistică, păstrând deopotrivă esenţa prevederii legale şi anume aceea că funcţionarul public care nu-şi face treaba va fi sancţionat cu închisoare de la doi la şapte ani şi, în cazul abuzului interesat financiar sau altfel, pedeapsa i se va putea majora cu o treime.
Câştigă democraţia sau abuzul de justiţie?
Decizia întăreşte poziţia de forţă a Direcţiei Anticorupţie. Abuzul în serviciu se referă cu precădere la persoanele în poziţie de decizie, cele care pot abuza de funcţie şi putere, iar anihilarea acestora poate fi un factor de cotrol politic important. Cine controlează incriminarea abuzului în serviciu controlează mare parte din zona decizională a vieţii publice. De aceea însăşi Direcţia anticorupţie a fost criticată de abuz în serviciu: i s-a reproşat că s-ar implica în jocul puterii pentru a-i elimina pe incomozi şi a realiza o agendă politică. S-a mai spus că abuzează de putere şi că ar fi transformat România într-o republică a procurorilor al căror ritual preferat este cel al proceselor-spectacol ca în vremurile staliniste. Pe de altă parte, nu e mai puţin adevărat că abuzul în serviciu a fost multă vreme regula şi nu excepţia fiind o puternică sursă de corupţie. Mulţi au considerat că abuzul este o formă de exercitare a puterii. După o lungă perioadă în care abuzurile au fost instituţionale, o zonă gri a activităţii guvernamentale, astăzi se pune problema decontului. Politicienii s-au pus de-a curmezişul în cazul multor solicitări de ridicare a imunităţii parlamentare dar, după alegerile din toamnă, DNA şi-ar putea continua procesul de selecţie, ajutând cu cătuşele partidele să se reformeze.