„Căştile albastre”, trupele ONU de menţinere a păcii, au fost create în 1948. Atunci, în luna mai, Consiliul de Securitate înfiinţa prima misiune ONU de menţinere a păcii în Orientul Mijlociu, pentru a monitoriza armistițiul dintre Israel şi vecinii săi arabi.
De atunci ONU a desfăşurat 67 de operaţiuni de menţinere a păcii, la care au participat sute de mii de militari, zeci de mii de poliţişti şi personal civil din 120 de ţări.
Trupele aflate sub mandat şi comandă ONU erau inițial neînarmate și nu puteau să raspundă la foc cu foc. Ele aveau rolul de a interveni doar atunci când înceta focul şi când cele două părţi implicate consimţeau asupra prezenţei lor. Se oferea astfel timp diplomaţilor să îndepărteze cauzele conflictului.
Chiar și în Uniunea Europeană au fost lansate, în 2003, o serie de operațiuni de gestionare a crizelor, care pot avea diferite forme și structuri, mergând de la câțiva experți trimiși să evalueze o situație, până la mai multe mii de militari din țările UE desfășurați pentru a împiedica un conflict.
Respectivii militari sînt așadar forțe de „menținere a păcii”, care nu intervin în conflicte, ci efectuează mai degrabă operațiuni umanitare și de poliție. Unele din aceste operațiuni de gestionare a crizelor sînt lansate în urma unor rezoluții ale Consiliului de Securitate ONU. Altele pot avea loc la cererea explicită a unor guverne, cum a fost în cazul operațiunii „Concordia” din Macedonia, care a avut loc la solicitarea guvernului de la Skopje.
Una din primele operațiuni europene, încă din 2003, a fost misiunea de poliție din Bosnia, urmată de una similară în Teritoriile Palestiniene ocupate și de una, tot de poliție, în Afganistan.
Majoritatea acestor misiuni sînt așadar de poliție, sau misiuni civile, de monitorizare, precum cea din Georgia sau cea din Republica Moldova. Alteori, precum s-a întâmplat în Bosnia, misiunea europeană poate avea acces la infrastructurile și cooperarea NATO, dacă forțe ale Alianței sînt de asemenea prezente, sau cu căștile albastre ale ONU, precum în Ciad.
Pînă în prezent, singura autentică operațiune militară UE poate fi considerată a fi fost cea numită de „coordonare navală” din largul coastelor Somaliei, pentru combaterea pirateriei și asigurarea traficului naval prin zonă.
Moldova însăși a beneficiat de o asemenea operațiune de-a lungul frontierei cu Ucraina, în urma unei cereri comune a Chișinăului și Kievului din 2005.
Unii juriști și specialiști în drept internațional cer o modificare a statutului și regulamentului funcționării acestor „forțe de menținere”, care actualmente nu pot „impune” pacea. Faptul că nu puteau impune, că nu puteau interveni militar a făcut ca militarii olandezi din căștile albastre din Bosnia nu au facut nimic, în 1995, pentru a opri masacrul de la Srebrenica, ceea ce constituie și astăzi o rușine și un subiect de vinovăție națională pentru armata olandeză.
-----------------
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a reconfirmat că Moscova vrea conservarea actualului format al operaţiunii militare de menţinere a păcii la Nistru. Aflat într-o recentă vizită la Chişinău şi Tiraspol, Rogozin a afirmat că aceasta „va exista încă multă vreme”. Într-un interviu pentru portalul Newsmaker.md, Rogozin a subliniat că schimbarea formatului contingentului de pacificatori e „o mare greşeală, o naivitate” şi că aceasta ar fi ultimul subiect pe care l-ar discuta Rusia cu Moldova.
Autorităţile Republicii Moldova de mai mulţi ani cer, deocamdată fără succes, înlocuirea misiunii militare din zona de securitate cu una de observatori civili, sub egida internaţională. Schimbarea structurii şi misiunii trupelor de pacificare este susţinută de observatorii şi mediatorii din formatul de negocieri 5+2, cu excepţia Rusiei, dar şi a administraţiei de la Tiraspol, care insistă pe ideea că prezenţa pacificatorilor ruşi este garanţia păcii în regiune.
Expertul de la IDIS Viitorul, Veaceslav Berbeca, spune că Rusia nu doreşte schimbarea formatului misiunii de pacificare, pentru că asta ar însemna să-şi piardă influenţa asupra Moldovei:
„Scopul lor de bază, odată cu crearea Transnistriei a fost de a menţine Republica Moldova în zona lor de influenţă şi prin Transnistria Republica Moldova este controlată. Una din ultimele declaraţii a lui Dmitri Rogozin a fost că dacă Republica Moldova vrea să se apropie de România, atunci să uite de Transnistria. Cam asta este logica acestei misiuni separatiste. Aşa se explică politica lor faţă de regiunea transnistreană şi dorinţa de a-şi menţine trupele militare în această regiune.”
Mai mulţi experţi susţin că misiunea militară de pe Nistru a fost numită „de pacificare” doar pentru că aşa a vrut Rusia şi că în realitate e un proces de impunere unilaterală a păcii în zona în care Rusia fusese implicată militar. Într-un comentariu la Europa Liberă, expertul Leonid Litra, afirma că cea „mai mare problemă a misiunii de pacificare de pe Nistru e că ea s-a transformat dintr-o misiune de menţinere a păcii în una de state-building (construcţie a statului), care ajută regiunea transnistreană să-şi construiască „republica”.
Experţii cred că numai o schimbare radicală poate face din pacificatorii din zona de securitate exact ce spune titulatura: aducători de pace.
Discuţiile despre nevoia reformării misiunii de pacificare din regiunea transnistreană au început la modul serios mai cu seamă după cazul lui Vadim Pisari, tânărul ucis în 2012 de un militar din trupele ruse de menţinere a păcii, Rusia fiind condamnată la CEDO pentru acest caz. În opinia experţilor, acest caz a demonstrat că misiunea aplică în mod excesiv forţa, prin urmare trebuie reformată. Experţii recunosc însă că nu-şi imaginează cum şi cine ar putea convinge Rusia să accepte modificarea statutului misiunii.