Dan Dungaciu: „Summitul de la Varșovia a fost un summit al descurajării și al dialogului”

Federaţia Rusă a criticat NATO pentru că s-a concentrat asupra unei ameninţări ruseşti „inexistente”. Sâmbătă, la Varşovia, s-a încheiat Summitul NATO, la care ţările aliate au ajuns la o înțelegere pentru desfășurarea unor forțe multinaționale în Statele baltice și în estul Poloniei. Ministrul moldovean al apărării, Anatol Şalaru, a a cerut sprijin din partea Alianţei pentru ca Rusia să îşi retragă trupele de pe teritoriul Republicii Moldova şi misiunea rusa de menţinere a păcii în regiunea transnistreana sa fie înlocuită cu o misiune civilă, cu mandat ONU. Tragem concluziile pe marginea Summitului alături de preşedintele Fundaţiei Universitare a Mării Negre, Dan Dungaciu.

Europa Liberă: Domnule Dungaciu, miza summitului de la Varșovia, summitului NATO a fost întărirea flancului estic. Între altele, s-a convenit asupra a patru batalioane multinaționale care vor fi staționate în Polonia, în Țările Baltice. Din punctul dumneavoastră de vedere, au asigurări acum țările din regiune că vor fi mai apărate, în caz de necesitate?

Dan Dungaciu: „Una dintre mizele summitului de la Varșovia a fost - chiar dacă nu s-a verbalizat foarte explicit aceasta - a fost manifestarea unității lumii euroatlantice, în fața unei agresiuni, sigur, percepute mai profund, pe flancul estic. Iar din punctul acesta de vedere, a fost un semnal bun, NATO arătând că rămâne liantul cel mai profund, cel mai consistent al acestei lumi euroatlantice. Brexit-ul nu l-a afectat. Inclusiv declarația comună NATO-Uniunea Europeană arată că NATO are un rol important în a fi punctul comun al unei lumi care are foarte multe probleme de relaționare în acest moment.

În al doilea rând, sigur că una dintre mize a fost întărirea flancului estic, adică asigurarea celor din Est că o agresiune precum cea petrecută în Ucraina nu se poate produce. Și, pe lângă batalioanele la care ați făcut referire, inclusiv cele care urmează să fie dislocate, în România, cele două batalioane, având ca stat-cadru România, sunt măsuri în acest sens.

Interviul dimineții cu Dan Dungaciu (Fundația Universitară Marea Neagră)

Dar, dincolo de aceasta, e de semnalat și faptul că s-au acceptat acele planuri de contingență pentru state precum România și Bulgaria, planurile de contingență care sunt, evident, secrete. Sunt măsurile pe care le va lua NATO nemijlocit, dacă aceste două state vor fi atacate. Deci, nu e vorba numai de asigurarea oferită de Articolul 5, ci de modul în care se concretizează această asigurare. Până în acest moment, România și Bulgaria nu aveau asemenea planuri de contingență și este, iarăși, un succes.

O miză a fost și faptul ca flancul estic să fie echilibrat, adică și la nordul flancului estic, Polonia, Statele Baltice, și la sudul flancului estic, respectiv, regiunea Mării Negre, acțiunile NATO, măsurile NATO, proiecțiile NATO să fie relativ echilibrate. Și sigur că, din punctul acesta de vedere, s-au obținut anumite lucruri, altele urmând să fie, eventual, amplificate după summitul de la Varșovia.”

Europa Liberă: La începutul răspunsului dumneavoastră, ați menționat despre unitatea din cadrul Alianței. Dar, pe de altă parte, cum poate fi interpretată atunci, de exemplu, declarația președintelui francez François Hollande care a spus că Rusia nu este nici un adversar și nici nu reprezintă o amenințare. În ce măsură asemenea poziții pot crea breșe în interiorul Alianței?

Dan Dungaciu: „A existat și opoziția ministrului de Externe german Frank-Walter Steinmeier…”

Europa Liberă: …mai devreme, exact…

Dan Dungaciu: „…care vorbea despre faptul că o paradă de tancuri pe flancul estic nu rezolvă problemele de securitate. Sigur că există aceste puncte de vedere, au existat aceste puncte de vedere. În pofida acestor viziuni, NATO a reușit să transmită un mesaj coerent.

A doua chestiune, summitul de la Varșovia s-a așezat undeva la echilibrul acestor poziții. Dacă Statele Unite ale Americii controlau NATO de la un capăt la altul, declarația finală ar fi arătat într-un fel. Dacă Germania controla NATO de la un capăt la altul, declarația finală ar fi arătat în alt fel. Deci, din punctul acesta de vedere, NATO este o alianță de 28 de state care se manifestă fiecare, având drept de veto, sigur, în mod realist vorbind, cu cantitatea de influență pe care o are. Nu e vorba aici de a identifica poziția unui actor cu poziția NATO. În final este vorba de un compromis.

Dar al doilea element pe care trebuie să-l subliniem este că summitul de la Varșovia a fost un summit al descurajării și al dialogului. Declarația la care ați făcut dumneavoastră referire, a președintelui Hollande, a fost, dacă vreți, o declarație de a doua parte. Adică de dialog. Descurajarea se referă la măsurile care au fost asumate de NATO, în special pe flancul estic pentru a descuraja o altă agresiune potențială a Federației Ruse, dialogul este totuși o măsură asumată de NATO, în sensul în care dialogul cu Federația Rusă trebuie să continue, nimeni nu dorește escaladare, nimeni nu dorește un nou război rece. Este și inutil, și prea costisitor. Și, din această perspectivă, la aceste două capete, descurajare, nu neapărat versus, dar descurajare și dialog, trebuie să plasăm toate declarațiile pe care le-am auzit la summitul NATO, în preajma summitului NATO sau, probabil, pe care le vom mai auzi după summitul NATO de la Varșovia.”

Europa Liberă: Cum era de așteptat, Rusia a criticat planurile NATO discutate la summitul de la Varșovia. Constantin Kosaciov, președintele Comitetului de politică externă din Duma de Stat de la Moscova, a spus: „Este absurd să se discute despre Rusia ca despre o amenințare”, iar fostul președinte sovietic Mihail Gorbaciov a zis că „NATO a început pregătirile pentru escaladarea războiului de la unul rece la unul fierbinte”. Câte de motivate sunt asemenea îngrijorări?

Dan Dungaciu: „Am văzut asemenea declarații, le-a făcut și ambasadorul Federației Ruse la NATO. Din păcate pentru prestația domniei sale, nu a fost foarte convingător în atitudine, cel puțin în comparație cu ceea ce rostea. Altminteri spus, foarte mulți oficiali din Federația Rusă nu cred nici ei într-o bună măsură ceea ce spun.

Realitatea este că, din punct de vedere militar, strict militar, ce a făcut NATO nu este o amenințare pentru Federația Rusă. Nu e vorba că a trimis suficient de multe trupe sau suficient de consistent înzestrate, în așa fel încât să echilibreze prezența de pe partea cealaltă, ca să spun așa. Deci, din această perspectivă,

nu cred că e vorba în termeni reali militari de o escaladare de genul celei sugerate de fostul președinte Gorbaciov. Este evident că oficialii Federației Ruse trebuie să spună aceste lucruri. Este evident că ei trebuie să contracareze într-un fel faptul că în declarația finală, e adevărat, aceasta în foarte multe articole, s-a vorbit consistent și dur despre Federația Rusă, așa cum mulți dintre oficialii Federației Ruse nu erau obișnuiți să audă, atunci când dialogau cu partenerii lor sau cu omologii lor europeni.

Din acest punct de vedere, tonul a fost destul de drastic față de Federația Rusă și cine citește declarația va vedea că sunt foarte multe articole, a propos de aceasta. Dar nu cred că summitul de la Varșovia va genera, din punctul acesta de vedere, nici o o escaladare, nici un război rece.

Cred că Federația Rusă se va întâlni în Consiliul NATO-Rusia cu reprezentanții NATO, își va spune punctele de vedere, la fel și reprezentanții NATO. Și lucrurile vor continua. Dacă ne uităm la Consiliul NATO-Rusia din punctul de vedere al eficacității, sigur că nu va fi foarte eficient, ceea ce cineva spune că se întâmplă degeaba. Dacă ne uităm însă la faptul că se întâmplă, chiar dacă se întâmplă degeaba, sigur că vom avea și cealaltă fațetă a monedei. Nu cred că în acest moment suntem într-o situaţie de escaladare.

Cred că Federaţia Rusă va juca în continuare pe tensiunile pe care speră să le identifice şi pe fisurile pe care speră să le identifice în lumea euroatlantică. Se va abţine de la gesturi foarte băţoase, radicale sau chiar războinice, pentru că în acest moment lumea europeană, cel puţin, are suficient de multe crize de care Federaţia Rusă va încerca să profite. Tonul din declaraţie a descumpănit-o, într-un fel, dar nu cred că suficient de mult ca să schimbe strategia. Strategia Federaţiei Ruse va fi cea pe care o ştim, o ştim foarte bine şi la Chişinău, un joc diplomatic care vrea să fie persuasiv, adică să obţină o influenţă pe terenul în ceea ce ea numeşte străinătatea apropiată, printr-un joc diplomatic de tip secund. Vezi negocierile din Ucraina, vezi negocierile din Republica Moldova. Și cred că va continua în felul acesta.”

Europa Liberă: Am să vă rog să ne referim acum la Republica Moldova. Or, rezultatele summitului NATO de la Varşovia aduc o premieră în Chişinău, în declaraţia finală se menţionează că: „Aliaţii rămân angajaţi pentru ca Moldova să beneficieze de un viitor prosper, sigur şi stabil, în concordanţă cu valorile comune ale democraţiilor europene. Însă, pentru a realiza un asemenea viitor, este important ca Republica Moldova să rămână angajată în implementarea reformelor de care beneficiază toţi cetăţenii săi”. Ce putem citi printre rândurile acestui paragraf?

Dan Dungaciu: „Mai este un articol în declaraţia citată, care vizează statul de drept. Altminteri spus, că NATO îşi asumă, într-un fel, rolul de alianţă politico-militară. Există o condiţionalitate de tip politic ca să te apropii de NATO. Şi probabil că nu întâmplător deloc, fiecare stat din estul Europei, înainte de a se integra în Uniunea Europeană, s-a integrat în NATO. Pentru că şi integrarea NATO presupune anumite criterii care nu ţin doar de relaţia dintre civil şi militar, dar şi de relaţia mai amplă a funcţionării democratice a unei societăţi. Din punctul acesta de vedere, Republica Moldova a primit un mesaj care este cvasicoerent cu mesajul trimis de către potenţialii parteneri efectivi europeni ai Republicii Moldova.

Un mesaj care vizează statul de drept, care face aluzie la corupţie, care face aluzie la modul de funcţionare efectivă a statului Republica Moldova. În termeni de securitate sigur că cineva ar putea să spună că Republica Moldova, fiind aşezată în linia consacrată Ucraina-Georgia, Republica Moldova este aşezată bine, din moment ce Ucraina şi Georgia sunt state aspirante la integrarea în NATO, iar Republica Moldova nu este. Din punctul acesta de vedere, a primit o anumită poziţionare mai sus decât aspiraţiile oficiale ale Republicii Moldova.

Dar cred că, dincolo de aceasta, şi acestea sunt lucrurile bune pe care dumneavoastră le-aţi punctat, dincolo de aceasta, sigur că dificultăţile Republicii Moldova în termeni de securitate sunt extrem de complicate, sunt extrem de mari, pentru că se află Republica Moldova, ca şi Ucraina, de altfel, într-un spaţiu al incertitudinii. Indiferent câte crize există în Uniunea Europeană, indiferent câtă tensiune există în NATO, este incomparabil mai bine să fie acolo decât în afara acestei zone, pentru că incertitudinea din afara spaţiului euroatlantic este maximă. Şi Republica Moldova se află astăzi într-o perioadă

complicată de negociere, în care se simte destul de singură, lăsată pe chestiunea transnistreană care, nu se ştie cum, de ce, din ce interese, a devenit brusc foarte importantă. Din această perspectivă, Republica Moldova are inclusiv aceste tipuri de probleme de securitate politică, dacă vreţi, înainte de a avea probleme de securitate militară.

Din păcate, în ciuda declaraţiilor flamboiante sau chiar care sună bine şi au, poate, o doză de realism, în termeni de securitate Republica Moldova nu a făcut progrese semnificative şi nici nu văd că actuala elită politică de la Chişinău vrea să-şi asume o relaţie cu NATO mai mult decât au făcut-o celelalte seturi de elite politice, care se perindau pe la Chişinău. Ceea ce s-a întâmplat cu Ministerul Apărării, care are în frunte un reprezentant al unui partid, Partidul Liberal, care e singurul care îşi asumă oficial integrarea în NATO, cred în acest moment că ţine mai degrabă de excepţie decât de regulă. Sper să nu fie aşa, dar atmosfera politică din Republica Moldova, inclusiv faptul că nu se mai discută la Curtea Constituţională solicitarea legată de validitatea articolului din Constituţie privind neutralitatea arată că în realitate lucrurile în Republica Moldova rămân aşa cum au fost, de fiecare dată când a fost vorba de NATO, o tăcere foarte profundă, o tăcere foarte semnificativă. Şi, sigur, nici afişaje politice ale unor declaraţii de tipul celei pe care dumneavoastră aţi menţionat-o după summitul de la Varşovia.”

Europa Liberă: Şi, la finalul interviului, ce consecinţe poate avea această atitudine pe care o observaţi dumneavoastră la Chişinău?

Dan Dungaciu: „Din păcate, consecinţele sunt legate de o adâncire şi mai profundă a crizei de poziţie în care se află Republica Moldova. Cred că nu s-a înţeles foarte limpede la Chişinău, după ce s-a petrecut în Ucraina, după Brexit, după crizele care macină în acest moment Uniunea Europeană, că, de fapt, lumea a cam uitat de această regiune. Și menirea acestei regiuni mai degrabă este un soi de, nici nu vreau să-i spun neapărat în termeni strategici, zonă tampon, dar e o zonă de schimb comercial, zonă tampon, o zonă fără identitate precisă, o zonă în care nici Vestul, nici Estul nu domină decisiv, o zonă care va rămâne, din păcate, undeva la marginea şi a Vestului, şi a Estului. Din acest punct de vedere, nu este o veste deloc bună pentru Republica Moldova. Și nu văd nicio conştientizare a acestei situaţii care mie mi se pare dramatică, din punct de vedere geostrategic pentru Republica Moldova. Nu văd nicio posibilitate de a ieşi din această aproape indiferenţă, vinovată indiferenţă.

Totul desfăşurându-se pe o pătură de nemulţumire socială care este evidentă, care nemulţumire nu-şi găseşte, poate, de fiecare dată cei mai potriviţi şi cei mai susţinuţi lideri politici, dar, cu siguranţă, această nemulţumire există.

Ce se va întâmpla, din acest punct de vedere, cu Republica Moldova este foarte greu de spus. Dar reacţia elitei politice de la Chişinău, după părerea mea, este aproape iresponsabilă, steagurile flutură în continuare, discursurile, cuvintele sunt aproape aceleaşi, cum cele dinainte de profunda criză financiar-economică, în care Moldova s-a aruncat singură. Iar speranţele devin aproape ridicole comparative cu realitatea, vorbind la fel, aproape făcându-ne că nu ştim că s-a întâmplat o criză profundă care ne-a aruncat aproape complet în afara lumii euroatlantice. Şi, din punctul acesta de vedere, nu sunt neapărat foarte optimist.”