La Sevastopol, în Golful Iujnaia este expusă forța maritimă a Rusiei, mai ales cea pensionată sau pensionabilă, fiindcă de flota militară actuală nu se poate apropia nimeni.
Golful Iujnaia, nave militare pensionate sau pensionabile
În toată zona turistică, zeci de vânzători ambulanți îi conving pe rușii veniți în vacanță în sudul Crimeei să cumpere un bilet pentru o „croazieră” în care să vadă Sevastopolul dinspre mare, dar mai ales să admire vasele militare care și-au dovedit deja calitățile.
Sevastopol, văzut dinspre mare
Fiecare ambarcațiune care face astfel de curse, indiferent cât de mică e, are un ghid care le explică vizitatorilor de ce oricare din aceste nave a fost sau chiar este mai bună decât omoloagele lor americane. E adevărat că cele mai multe sunt pe jumătate ruginite, dar chiar și așa, ar fi încă în stare să doboare fregatele noi ale americanilor. Acesta e mesajul oficial: Rusia e invincibilă, indiferent de câte piedici se lovește.
Golful Iujnaia, uriașa navă spital a flotei militare ruse
Tot în Golful Iujnaia era cazat și singurul submarin ucrainean, Zaporizhzhia, vechi de 40 de ani, care a fost preluat în 2014 odată cu peninsula și cu jumătate din echipaj (cealaltă jumătate a refuzat să servească sub steagul rusesc). Ghidul nu uită să spună, însă, că bătrânul submarin a fost al sovieticilor și că Ucrainei i-a fost doar împrumutat. În barcă mai sunt trei femei tinere și o familie cu un copil de vreo zece ani. Povestitorul flotei militare ruse e chel, are o față plină de cute, stă în picioare și i se umple toată gura când laudă sau compară faptele de vitejie ale navelor. În jurul meu toți râd când chelul glumește pe seama lipsei de bărbăție a americanilor și apoi toți zâmbesc sau poate doar se prefac, când li se amintește despre vizita lui Putin acolo și despre strategia lui a face din nou flota rusească puternică.
Ghidul strecoară numele președintelui ca din întâmplare, dar Vladimir Putin face parte de-acum din istoria orașului și a peninsulei pe care a redat-o țării mamă și ar vrea să fie pus alături de ceilalți eroi care au luptat în Asediul Sevastopolului (1854) și în Bătălia de la Sevastopol din al Doilea Război Mondial (1941-1942).
Intrarea în parcul Memorialului dedicat Asediului Sevastopolului (1854-1855)
În mod tradițional, localnicii au refuzat, chiar și în perioada sovietică să-i omagieze pe cei care nu sunt originari din Crimeea. Spre exemplu, elitele locale, după 1945 au schimbat numele străzii, dat inițial în cinstea lui Mihail Frunze, comandantul frontului de sud al Armatei Roșii, care în noiembrie 1920 a avut un rol esențial în eliberarea Sevastopolului. Frunze, deși a distrus mișcarea naționalistului ucrainean Simon Petliura și a așa numitului anarhist Nestor Mahno din Ucraina, recucerind Crimeea, nu a fost considerat niciodată un erou al Sevastopolului, tocmai fiindcă nu era din peninsulă. S-ar putea ca președintele rus să fie la rândul lui omis de autohtoni într-o istorie viitoare.
Până atunci se bucură de succes: spre exemplu la Sevastopol se vinde pizza „Putin” cu 600 de ruble, în jur de opt euro, mai scumpă decât „Lumea Rusiei” sau decât „Sufletul rusesc”, care costă doar 285 de ruble, iar figura lui e folosită în pictura murală urbană.
Pictură murală cu un marinar care seamana cu Putin sub lozinca „bine ai revenit acasă”
Pe Calea Simferopolului, pe peretele unui bloc comunist, aflat lângă un memorial care îi comemorează pe cei morți în 1941-1942, a fost pictat un marinar cu fața lui Putin întinerită, sub lozinca „portul a revenit acasă”.
Mai mult decât atât, parlamentul din Sevastopol a adoptat cu unanimitate de voturi, în luna mai, o rezoluție prin care i-a dat titlul de cetățean de onoare pentru „importanta contribuție pe care a avut-o în revenirea orașului-erou Sevastopol la Federația Rusă”. Printre cei 40 de „cetățeni de onoare” ai Sevastopolului se află scriitorul Lev Tolstoi, primul om care a zburat în spațiu, Iuri Gagarin și al doilea președinte al Ucrainei, Leonid Kucima.
În 2014, după anexarea Crimeei, a existat chiar propunerea ca Simferopol, capitala peninsulei să se numească Putin sau măcar să fie amplasat un monument în cinstea președintelui în centrul acestui oraș. E posibil ca această idee să fie pusă în practică la a treia aniversare a anexării, după cum a spus Sergei Șuvainikov, vicepreședinte al Comisiei pentru guvernare locală din Parlamentul Crimeei.
Spre deosebire de Kerci, unde prezența militarilor e apăsătoare sau de Ialta, unde lumea îmbrăcată scump se plimbă ostentativ pe Riviera, la Sevastopol domină patriotismul de tarabă.
Ce le cumpăra părinții copiilor la mare: șapcă sovietică, cu inscripție Flota Mării Negre și steaua roșie cu secera și ciocanul
Cei mai mulți băieței poartă berete noi cu steaua roșie sau cu însemnele URSS, familiile se pozează în fața unor steaguri rusești uriașe, făcute din flori de plastic ori în fața unor panouri imense cu steagul și sloganul „Sevastopol s-a întors acasă”. Sunt la modă tricourile cu „I love Russia”, de asemenea peste tot se vând tricouri cu Putin în diverse ipostaze, dar de văzut, n-am văzut pe nimeni să le poarte. Și probabil că acesta e un indicator al atașamentului față de președintele rus, toți se tem de el, dar nu e iubit într-atât încât fața lui să fie purtată în vacanță. Nici măcar de patrioți.
Turiști ruși filmând în parcul memorial dedicat Asediului Sevastopolului
În Sevastopol sunt în jur de 1200 de monumente și statui care-i omagiază pe cei care au murit în războaiele Crimeei, de la 1783, când Ecaterina cea Mare a cucerit peninsula de la Otomani și până la sângerosul asediu al Sevastopolului din al Doilea Război Mondial. Printre lideri politici, generali, ofițeri și simpli soldați, două femei au devenite eroinele acestor locuri: Dașa Sevastopolskaia, asistentă medicală în Războiul Crimeei (1853-1854), devenită vestită pentru bunătatea ei chiar printre inamici și Ludmila Pavlicenko, lunetista care a băgat spaima în nemți la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Se spune că a fost cea mai prodigioasă lunetistă din istorie cu cei 309 de germani pe care i-a dat gata, din care 36 erau lunetiști. Recordul ei a fost obținut în doar un an, înainte să fie nevoită să treacă în rezervă după ce a fost grav rănită într-o explozie.
Opt luni s-au chinuit nemții și românii să cucerească Sevastopolul din octombrie 1941 până în iulie 1942. Baza navală sovietică aflată într-un spațiu greu accesibil, din cauza reliefului i-a ținut la distanță pe militarii Axei. După ce a demarat Operațiunea Barbarossa de cucerire a URSS, aviația rusească a folosit Crimeea ca bază pentru bombardarea rafinăriilor din România. În bătălia pentru Sevastopol au murit sau au dispărut peste 70.000 de soldați sovietici. În memoria lor rușii vizitează cu pioșenie monumentele din oraș, iar localnicii sunt la rândul lor introduși într-un program de reîmprospătare a patriotismului, după 25 de ani petrecuți sub Ucraina.
Maria e o scriitoare care a trecut de 70 de ani și care mi-a dat întâlnire într-unul dintre parcurile pline de monumente dedicate eroilor care au apărat Sevastopolul, acest oraș care a devenit un simbol al expansionismului rusesc. Casa ei părintească e într-un sat de pe coasta muntelui. Vine doar vara acolo și în general nu vrea să „coboare” până în Sevastopol sau Ialta, cum nu vrea să se implice în niciun fel de discuții politice. A avut de-a lungul vieții prieteni care „și-au ruinat viața din cauza idealurilor lor umanitariste: nu le-a folosit nici lor și cu atât mai puțin familiilor lor sau celor pe care îi iubeau”. A învățat din istoriile triste ale celor din jur că „poți să ajuți mai mult, dacă nu te expui și dacă îți lași uși deschise peste tot”.
Sevastopol, Crimeea 2016: seara pe faleză
E o formulă de compromis la care a ajuns și crede că și Crimeea ar trebui să meargă pe calea de mijloc: „e spațiu rusesc de când l-a cucerit Ecaterina cea Mare, dar ar trebui să redevină un loc primitor pentru toată lumea, pentru ucrainenii care vor să rămână aici, fiindcă e și casa lor, pentru tătari, fiindcă e patria lor, pentru ruși pentru că e țara lor”. „Radicalismele din zilele noastre nu duc nicăieri” și Maria se miră cum de rușii au devenit atât de conservatori, când de fapt „pe vremea sovieticilor, libertinismul era mult mai acceptat aici, decât în Vest”. Ea, de pildă, are trei copii cu trei bărbați diferiți, iar Crimeea de la finele anilor ’60 își amintește că „era un loc în care oamenii veneau să caute aventuri de-o vară, să simtă un fel de libertate, ca o compensare față de regimul comunist de mână forte”.
Loc de fotografiat: „Crimeea noastră”
Deocamdată peninsula se militarizează, iar Sevastopol își reia rolul de port strategic, se văd avioane militare, elicoptere, camioane și probabil că în larg navele fac valuri ca să fie văzute de vecinii din NATO. Un manager local îmi spune că toate acestea sunt normale, că sentimentul anti-american este foarte puternic în Sevastopol și că doar „împotriva naționaliștilor ucraineni ura e mai puternică decât împotriva americanilor”. Locuitorii Sevastopolului sunt răbdători cu promisiunile făcute la anexare de către Rusia, sunt mulțumiți cu micile progrese pe care le văd și conform planurilor propagandei moscovite au în fiecare zi lecții de patriotism, de pe frontul din Donbas sau de pe frontul relațiilor cu Occidentul, care continuă să fie inamicul numărul unu, după Ucraina. Așa că subiectele intelighenției locale se învârt în jurul „eliberării Novorosiei” și a filosofiei care face din Rusia „motorul lumii”.