Summit-ul NATO de la Varșovia, din 8-9 iulie 2016, a repus Republica Moldova pe harta de securitate a Europei. Pentru prima dată de când și-a declarat independența, Moldova este vizată în mod direct de cea mai puternică alianță politică și militară de pe glob. Această nominalizare, alături de Georgia și Ucraina, ne scoate din „zona gri”, deocamdată simbolic, transmite un mesaj Moscovei, dar și clasei politice moldovene. Din păcate, dorința de securitate și respectul pentru valorile euroatlantice sunt foarte diluate, foarte difuze în Basarabia.
Your browser doesn’t support HTML5
Punctul de vedere săptămînal al publicistului Vitalie Ciobanu
Judecând după declarațiile lui Igor Dodon, liderul opoziției proruse din Moldova, textul Declarației de la Varșovia s-ar cuveni să ne îngrijoreze, pentru că transformă Moldova într-un poligon al luptei dintre Vest și Est, iar ministrul Apărării, Anatol Șalaru, care a cerut la Consiliul NATO sprijin pentru retragerea soldaților și munițiilor rusești din Transnistria, trebuia demis imediat printr-un decret al șefului statului.
Asistăm de mai mult timp la un fenomen ciudat: este invocată sperietoarea unei invazii NATO, în condițiile în care avem trupe de ocupație rusești pe teritoriul nostru. Când cel mai mare pericol pentru siguranța Republicii Moldova este „inamicul intern”. Mă refer la caracatița mafiotă care a spoliat această țară, bancă cu bancă, credit cu credit, privatizare cu privatizare…
S-ar putea să aibă dreptate cei care susțin că atacul împotriva sistemului bancar național, orchestrat de la 2010 încoace, așa cum arată anchetele, face parte din războiul hibrid declanșat de Rusia împotriva Republicii Moldova. Doar că „omuleții verzi”, în acest caz, poartă gulerașe albe, costume de funcționari bancari și demnitari de stat. Ei nu trag cu kalașnikovul, ci dau „tunuri” financiare, nu se încolonează în detașamente „Spețnaz”, ci operează cu tastatura, prin interpuși și prin offshore-uri. „Omuleții verzi” ai Moscovei din Moldova nu sunt neapărat doar cetățeni ruși, ci guvernanți proeuropeni, fii ai acestui neam mult-pătimit. Rusia a profitat de slăbiciunile clasei politice moldovenești, i-a exploatat – direct sau „în orb” – lașitatea, imoralitatea, dorința de putere și avere, pentru a „priponi” (cum se spune în popor) Republica Moldova în sfera sa geopolitică.
Avalanșa de informații și revelații privind frauda bancară – vezi ultimele declarații ale „martorului-supraveghetor” Mihail Gofman, făcute în Statele Unite – umflă și mai mult dosarul penal al clasei politice moldovene. Delapidarea miliardului de dolari, înțelegem, a fost o complexă inginerie bancară, iar instituțiile statului, abilitate cu siguranța națională, nu și-au făcut datoria sau au fost complice la jaf. După atâtea dezvăluiri, orice procuror începător ar fi putut iniția o investigație serioasă, ar fi avut pârghii și argumente suficiente pentru a cere execuții judiciare. Nu este cazul Republicii Moldova. Tot ce avem deocamdată este condamnarea lui Vlad Filat, despre care se spune că n-ar prea avea tangență cu furtul miliardului. Întrucât a fost un proces secret, rechizitoriul și sentința la adresa fostului premier sunt catalogate drept o răfuială politică.
Inactivitatea instituțiilor statului care nu riscă să intre într-o anumită zonă politică, cea a „majorității parlamentare absolute”, și mai ales evită să descindă în „domeniile” controlate de Partidul Democrat, demonstrează o dată în plus că statul e captiv, legea – facultativă, aplicată în funcție de interese politice.
Cât a ținut procesul lui Vlad Filat, opinia publică din Moldova era hrănită cu speranța că acuși-acuși principalul vinovat va fi pedepsit și va începe recuperarea miliardului. Zadarnice așteptări, pentru că procesul lui Filat se dovedește, iată, doar o verigă dintr-un lung lanț de anchete și condamnări, despre care încă nu știm dacă vor avea loc. Cei care dețin azi puterea în Republica Moldova au o mare problemă: hoții n-au fost prinși și banii n-au fost găsiți. Ca să atingă aceste obiective, justiția, organele de anchetă ar trebui să umble la vârful echipei conducătoare, or asta înseamnă ruinarea întregului sistem politic clientelar instituit în Moldova, ceea ce pare imposibil, pentru că nu se vor pedepsi devalizatorii pe ei înșiși. La rândul lor, funcționarii din instituții nu-și imaginează cum ar putea de la un punct încolo să-și ia în serios atribuțiunile de serviciu sau să-și respecte jurământul dat, în cazul cadrelor militare, după ce-au fost obișnuiți, ani la rând, să le trateze ca pe niște angajamente formale?...
Când te uiți la Republica Moldova, în acești ani ai independenței, și o compari cu evoluția statelor baltice, în apărarea cărora se mobilizează azi întreaga lume occidentală, nu poți să nu constați că tot ce am produs după 1991 a fost o clasă politică rapace și trădătoare, care a lucrat împotriva interesului național, a disprețuit valorile fundamentale, a batjocorit și compromis viitorul acestui popor, indiferent de sloganele cu care a câștigat alegerile. Singura grijă a acestor politicieni a fost/este să-și păstreze puterea (la care nu au decât alternativa pușcăriei, exact ca în Rusia!) și pentru asta sunt gata să recurgă la orice mijloace, chiar și la crimă. Amenințările pe care le-a primit jurnalista Natalia Morari pentru emisiunile sale demascatoare, amenințări provenite, din câte se pare, chiar din zona instituțiilor care ar trebui de fapt să apere legalitatea, integritatea fizică a cetățenilor, dreptul lor la liberă exprimare, deschide un sentiment extrem de insecuritate și teamă, pe care moldovenii l-au mai trăit imediat după omorul mușamalizat din Pădurea Domnească sau, câțiva ani mai devreme, la 7 aprilie 2009.
Această stare de lucruri – supărarea și exasperarea poporului – este speculată copios de partidele prorusești, care pretind că opțiunea proeuropeană nu e bună pentru Moldova, că pacea, armonia și dezvoltarea sunt de găsit doar în spațiul estic. „Nu Rusia a adus mafia la guvernare în Republica Moldova, spun avocații Moscovei din mediul politic și mediatic de la noi, actuala putere a fost sprijinită de Occident, a primit garanții politice și bani”. Numai că ceea ce partidele prorusești omit să le spună moldovenilor este că „oligarhii de la guvernare”, justiția selectivă, amenințările la adresa jurnaliștilor incomozi etc. nu sunt practici occidentale, ci modele importate cu succes din Federația Rusă. Și oricât ar exalta „valorile ortodoxe”, „lumea multipolară” și „prietenia noastră istorică”, agenții de influență ai Moscovei n-au cum să demonstreze că reapropierea de Rusia și slăbirea influenței occidentale în Moldova ne vor aduce mai multă dreptate și prosperitate.
Dacă păcatele actualilor guvernanți de la Chișinău sunt „vicii occidentale”, implantate de Soros și de ONG-urile care apără drepturile omului, oare de ce Vestul – Statele Unite și Uniunea Europeană, cu toată „dezumanizarea” lor – sunt în continuare un tărâm al făgăduinței pentru atâția dezmoșteniți ai sorții de pe întreg mapamondul, și nu Rusia lui Putin? De ce îi atrage blamata „societate de consum” capitalistă și nu adâncimea insondabilă a sufletului rus?
Or fi ele fascinante, aceste „puțuri identitare”, dar să le cauți în literatură, la Dostoievski de exemplu, și încă cel mai bine să o faci într-un living spațios cu vedere spre Marea Mediterană, sau într-o vilă luxoasă din Insulele Virgine, acolo unde se spune c-au și plecat miliardele mafiei rusești, drenate prin băncile moldovene!