Reuniunea grupurilor de lucru de la Chișinău și Tiraspol la Bad Reichenhall în Germania s-a încheiat fără rezultate concrete

La Bad Reichenhall, în Germania, a avut loc reuniunea grupurilor de lucru de la Chișinău și Tiraspol, care discută măsurile de mărire a încrederii între cele două maluri ale Nistrului, în cadrul formatului de negocieri 5+2 . Reuniunea de două zile s-a încheiat fără nici un rezultat concret, potrivit agenției Moldpres, în afară de decizia participanților „să continue consultările”. Problemele discutate au fost cele stabilite la tratativele din iunie de la Berlin privind legalizarea plăcuțele de înmatriculare din regiunea transnistreană, recunoașterea diplomelor școlare din regiune și restabilirea legăturilor telefonice directe.