Deţinuţii au declanşat în ultimele zile o serie de proteste în mai multe penitenciare din ţară. Au fost semne încă de la începutul lunii când, la Giurgiu deţinuţii protestau şi-şi ardeau aşternuturi. Ar fi vrut mai multe activităţi sportive, frigidere în camere, prelungirea programelor tv şi reducerea termenelor de detenţie. Revolta de la Giurgiu a ţinut doar câteva ore. Nu era decât vârful aisbergului. Revendicările lor au fost reluate şi protestele au început pe scară largă în Iaşi, extinzându-se la Botoşani, apoi la Jilava şi Rahova. Unda de şoc a fost transmisă de televiziuni, telefoane şi din gură în gură. De la un jurnal tv la altul revolta a fost purtată în eter de comentariile incendiare ale moderatorilor şi invitaţilor acestora făcute la ore de maximă audienţă.
Your browser doesn’t support HTML5
Corespondența zilei de la București cu Sorin Șerb
Pentru deţinuţi, timpul nu mai are răbdare
Raluca Prună, ministrul Justiţiei, pare excedată. A vizitat la sfârşitul lunii mai închisorile şi a găsit o mizerie de nedescris: şobolani, păduchi, mâncare alterată. Duşuri (program de apă caldă de două ori pe săptămână pentru întreg penitenciarul) şi cabinete medicale pestilenţiale. Concluziile ei le confirmau pe cele ale Avocatului Poporului care a făcut un raport despre condiţiile din penitenciarele româneşti la sfârşitul anului trecut. El a descoperit, de pildă, că la Galaţi, deţinuţii ţin apa potabilă în butoaie pentru că nu au apă curentă decât şapte ore pe zi şi că penitenciarele Giurgiu şi Rahova sunt suprapopulate, neventilate, mâncarea era necomestibilă iar deţinuţii erau agresaţi fizic şi psihic de gardieni.
Anul trecut, CEDO a condamnat România în 75 de dosare referitoare la modul în care se efectuează pedepsele. Statul este bun de plată. Raluca Prună spune că va fi drastică la evaluarea şefilor de penitenciare, dacă aceştia nu-şi vor face ordine în propria gospodărie. Pe de altă parte se plânge că de 25 de ani nu s-a făcut nimic. A moştenit doar nişte hârtii, şi nicio măsură practică. Deţinuţii ar trebui să mai rabde încă două luni, cum au făcut douăzeci de ani. Însă aceştia nu par să mai aibă răbdare. Unii au dat foc la saltele, alţii au intrat în greva foamei. La Miercurea Ciuc, gardienii au folosit gaze lacrimogene pentru a-i ţine sub control pe deţinuţi. La Bistriţa sau Botoşani aceştia s-au suit pe acoperişul penitenciarului de unde aruncă cu ţiglă şi sticle în gardieni. Protestează, spun ei, din cauza tratamentului şi supraaglomerării din închisoare, a hranei şi asistenţei medicale precare, dar şi pentru că speră să li se reducă pedepsele.
Gardienii au încercat cum au ştiut mai bine să-i înduplece pe deţinuţi să abandoneze protestele, se pare însă că nu au fost suficient de convingători. Ei spun că situaţia a fost agravată nu doar de zgârcenia ministerului, ci şi de campania susţinută de presa care ar vrea cu orice preţ ca justiţia să le amnistieze şefii. „Libertatea patronilor de televiziune contra vieţilor noastre?” se întreabă sindicaliştii din penitenciare într-o scrisoare adresată oamenilor de presă pe care-i consideră vinovaţi de această revoltă epidemică. „Dragi jurnalişti, un lucru ţinem să vă transmitem”, se mai spune în această scrisoare deschisă. „Dacă un singur coleg de-al nostru va păţi ceva din elanul vostru de a vă recupera patronii încarceraţi, ne vom invita singuri în platou. În platoul din faţa televiziunilor. Şi vom protesta. Legal. Cât va fi nevoie. Vom protesta pentru libertatea presei!”
Bâlbe la nivel înalt
O altă posibilă explicaţie a acestei contagiuni în masă poate fi decizia referitoare la puşcăriaşii-scriitori adoptată de guvern la sfârşitul lunii trecute. Până la începutul acestui an, pentru fiecare lucrare ştiinţifică scrisă în puşcărie se scădea o lună din pedeapsă. Ministrul Justiţiei a blocat măsura şi apoi a cerut şi a obţinut ca pedeapsa să fie redusă la douăzeci de zile, indiferent de numărul lucrărilor a căror calitate ştiinţifică şi originalitate ar urma să fie stabilite de o comisie special constituită. Anunţul, dar şi anchetele referitoare la plagiatele făcute anii trecuţi de unii deţinuţi de lux au scăzut dramatic fecunditatea puşcăriaşilor scriitori. Şi speranţa lor de libertate.
Pe de altă parte, la începutul acestei luni, ministrul justiţiei Raluca Prună spunea că România nu are bani de investit în modernizarea penitenciarelor, că va avea în permanenţă probleme şi că ar trebuie gândită o amnistie a pedepselor mai mici de cinci ani, de exemplu, pentru ca sistemul să scape de excedentul de zece mii de puşcăriaşi. În cadrul unei conferinţe de presă, ea afirma că România plăteşte scump la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) pentru condiţiile precare din închisori. „Nu exclud niciun fel de plan, nu exclud niciun fel de măsură”, spunea Raluca Prună. Aşa s-a aflat că la minister sunt luate în calcul amnistia, graţierea sau recursul compensatoriu care presupune că, dacă se constată că-ţi execuţi pedepsa în condiţii precare, să poţi primi compensaţie o zi pentru zece de penitenciar. „Dacă din dezbatere reiese un larg sprijin popular pentru măsuri, inclusiv radicale, de diminuare a supraaglomerării, voi face o propunere de lege şi voi depune Parlamentului” promitea Raluca Prună.
Toată lumea protestează
CEDO a adoptat în ianuarie o decizie-pilot care penaliza condiţiile subumane din puşcăriile italiene şi ameninţa să supună unor penalizări similare România şi Bulgaria. Ministerul Justiţiei a cerut în martie CEDO să accepte o amânare de două luni pentru a rezolva situaţia însă nu s-a întâmplat nimic. Şi tot atunci, Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare îi trimitea preşedintelui CEDO, Guido Raimondi, o scrisoare în care spunea că statul român ar trebui să fie obligat să plătească despăgubiri tuturor persoanelor afectate de condiţiile din penitenciare, adică şi gardienilor, nu numai deţinuţilor. Însă liderul sindicaliştilor Ştefan Teoroc nu crede că România va rezolva problemele din penitenciare în termen scurt. „Deficitul este de 10 000 de locuri, iar infrastructura existentă se afla într-un stadiu de degradare avansată. Însă ne temem de momentul în care Romania ar trebui să plătească anual deţinuţilor sume egale cu fondurile suficiente pentru a construi două unităţi moderne cu câte 1000 de locuri.”
Protestele deţinuţilor nu sunt neîntemeiate. În cele 43 de închisori din România s-ar afla, după cum spune şi Raluca Prună, circa 28 de mii de deţinuţi. Normelor europene prevăd alocarea a patru metri pătraţi de deţinut, aşadar în închisori nu ar trebui să se afle mai mult de nouăsprezece mii de deţinuţi. Sau ar trebui construite altele noi. Bugetul actual al Administraţiei Penitenciarelor este de mai puţin de 300 de milioane de euro. Nu sunt puţini bani, dar „80 la sută din bugetul unei instituţii”, explică ministrul Justiţiei, „înseamnă numai salarii şi îţi rămâne o diferenţă de maxim 20 la sută pentru ceea ce are de făcut instituţia respectivă”. Întreţinerea unui deţinut costă circa 500 de euro lunar, sumă în care intră hrana (nu mai mult de 3,5 lei pe zi care ar putea creşte la 5 lei, după cum spune Raluca Prună), întreţinerea şi cheltuielile medicale şi de personal. Despăgubirile pentru condiţiile grele de detenţie ar ajunge la circa o sută de milioane de euro anual, dacă se aplică şi în România decizia-pilot a CEDO. Este un pericol care a determinat statul acum în al doisprezecelea ceas să analizeze ce mai poate face.
Mormanul de hârtii oficiale este în creştere
Deşi se plângea că a moştenit hârtii şi nicio măsură concretă, ministrul Justiţiei lansa în iunie alte hârtii: un plan de măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor din detenţie. Planul a intrat în vigoare în această lună însă el nu prevede pedepse alternative detenţiei şi nicio altă formă de restrângere, anulare sau convertire a pedepselor. Nu dă nici soluţii pentru supraaglomerare sau pentru condiţiile insalubre de viaţă ale deţinuţilor. Nu prevede construirea altor penitenciare sau reabilitarea celor existente. Totul este gândit minimalist, pentru a nu îngreuna bugetul de cheltuieli al ministerului. Liniile de forţă ale strategiei sunt accesul la muncă şi la servicii medicale şi reintegrarea persoanelor private de libertate. Deşi Raluca Prună cunoaşte de multă vreme condiţiile din penitenciare, girează azi o strategie cumva irealistă care promite diversificarea vieţii puşcăriaşilor, posibilitatea continuării studiilor şi afirmării creativităţii, în fine o imagine idilică a unei vieţi de recuperare şi renaştere spirituală, viziunea contrazisă de realitatea brută.
Unii i-au sărit în ajutor. Supărat pe Raluca Prună că a spus că vreme de 25 de ani nu s-a făcut nimic, Cătălin Predoiu, fost ministru de justiţie şi unul dintre autorii hârtiilor în care se împiedică azi ministrul Justiţiei, îi sugera pe pagina sa de socializare să pună în aplicare un plan conceput de el în 2012, prin care decidea împreună cu Ministerul Apărării preluarea mai multor cazarme dezafectate unde ar putea fi cazaţi în regim semideschis şi deschis 14 500 de deţinuţi. De asemenea, susţine el, ministerul ar putea relua proiectul unui penitenciar privat. Ar trebui pus la punct un sistem de integrare pentru puşcăriaşi, mai spune fostul ministru, adăugând că sistemul de probaţiune este în pragul colapsului şi că, fără o măsură rapidă „nu vom mai putea vorbi despre măsuri alternative la pedeapsa închisorii.”
Monica Macovei, alt fost ministru al Justiţiei făcut vinovat de greaua moştenire a Ralucăi Prună, spunea într-un interviu de radio că revoltele sunt manipulate din exterior. „Probabil, e de părere Monica Macovei, condamnatul Voiculescu are de câştigat, dacă creează haos în puşcării, haos în ţară, cred că speră să scape de puşcărie, deşi mai are ani buni de stat acolo.” Pe de altă parte, recunoaşte că există unele închisori care nu mai pot fi modernizate şi ar trebui rase din temelii.
Adevărul este că nu puţini sunt cei care consideră că justiţia trebuie să fie mai drastică iar regimul din penitenciare înăsprit. Sunt criticate alocaţiile deţinuţilor pe motiv că ar fi mult mai mari decât cele primite de copii sau alte categorii de asistaţi. Codul penal este considerat generos cu anumite tipuri de pedeapsă sau excesiv de dur în cazul altora. Mulţi spun că procedura de comasare a pedepselor prin executarea pedepsei mai mari încurajează criminalitatea şi că spitalele penitenciare sunt locuri de chiul pentru deţinuţi care ar fi, în cea mai mare parte, nişte simulanţi. Alţii ar vrea să fie luate în calcul circumstanţe agravante în cazul politicienilor sau al celor din domeniul economic. De asemenea sunt contestate multe dintre deciziile comisiilor pentru eliberare anticipată care ar fi excesiv de generoase cu unii infractori periculoşi.
Aşa că, probabil, primul lucru pe care ar trebui să-l facă ministrul Justiţiei, dacă vrea să pună ordine în sistem, ar fi să vindece de prejudecăţi societatea, explicând necesitatea adoptării unui sistem alternativ de pedeapsă şi de ce este necesară reducerea unor sentinţe. Altminteri, cei care se vor libera vor încerca în zadar să se integreze continuând să fie un pericol pentru o societate care-i refuză. Pentru că recidivele agravate sunt explicabile în mare măsură tocmai prin interdicţii şi marginalizare. Simpla graţiere fără alte măsuri de adaptare şi integrare nu face decât să armeze bomba socială cu ceas să sune cândva, în viitorul apropiat.