Agenția de presă de stat Anadolul a relatat că ofițeri de rang înalt din armata turcă au fost luați ostateci la cartierul general al armatei din Istambul, și între ei se află și șefului statului major al armatei.
Premierul turc Binali Yildirim a afirmat că o parte a armatei turce acționează în Turcia fără să urmeze ierarhia de comandă.
NTV l-a citat pe Yildirim vineri seara cu declarația că este vorba de o tentativă de lovitură de stat.
Dar potrivit agenției Reuter, Yildirim a spus după aceea că e greșit ca evenimentele să fie numite lovitură de stat, insistîn că e vorba de o răscoală a unei părți a armatei.
Declarațiile premierului au venit după ce tot Reuter a relatat despre focuri de armă la Ankara și despre avioane cu reacție și elicoptere zburînd la altitudine joasă deasupra capitalei turce.
Mai mulți locuitori ai Ankarăi au spus pe Twitter că au auzit explozii în oraș, înainte de știrea că cel mai importante rețele de socializare din Turcia sînt inaccesibile.
În același timp, la Istambul forțe de securitate turcești în vehicule militare au blocat cele două poduri peste Bosfor care leagă continenul european de Asia.
Agenția turcă de știri Dogan a arătat imagini cu mașini și autobuze redirecționate după blocarea podurilor.
BBC relatează despre tancuri staționate la aeroportul de la Istambul.
Vorbind prin telefon pentru NTV, premierul Binali Yildirim a spus că aceia care iua parte la această acțiune ilegală vor plăti cel mai scump preț, subliniind că „guvernul ales de popor rămâne în funcție și va pleca numai când poporul va cere asta”.
Premierul turc a mai spus că forțele turcești de securitate au fost chemate să facă „ceea ce este necesar”.