La muzeul de istorie locală din Soci, Vladimir Putin ocupă deja două vitrine. O lucrătoare tânără îmi spune repede, peste umăr că e normal, devreme ce președintele rus conduce adesea țara de la reședința sa de pe malul Mării Negre. E agasată și mă privește suspicios prin ochelarii prea mari pentru fața ei mică de vulpiță care știe din institct ce trebuie să facă. Nu vrea să vorbească mai mult cu mine și, la fel ca destui dintre compatrioții ei, preferă să ocolească străinii.
Nu e ca în Turkmenistan unde ești ocolit de-a dreptul, dar felul în care șoferii de taxi te arată cu degetul și spun, fără să știe de unde ești și înainte să apuci să scoți vreun cuvânt, că pentru americani tariful e de 100 de dolari sau felul în care se descotorosesc de tine, politicos, dar repede, cei cu care intri în vorbă, chiar în orașele turistice, arată cumva starea de asediu în care par să trăiască mulți ruși. Un inginer local mi-a explicat că acest fel de a fi ar avea legătură cu tranziția dură prin care au trecut în prima parte a anilor ’90, în plus propaganda permanentă, care sub diferite forme le arată oamenilor că țara e asaltată de dușmani din interior și din afară are o mare influență.
Soci, Rusia 2016
Tinerii, în special cei educați sunt, însă, total diferiți. Mulți visează să plece în Vest și vorbesc despre Europa ca despre un continent din care Rusia nu face parte și din care e exclusă din cauza lui Putin. Generația care nu se mai uită la televizor și își petrece timpul pe rețele de socializare și site-uri mai puțin controlate de puterea de la Moscova, își disprețuiește sincer și pe față președintele.
Andrei Stepanov, proaspăt absolvent al unei facultăți tehnice, crede că orașul e bun de locuit doar pentru pensionari, fiindcă nu se mai găsesc niciun fel de locuri de muncă: în servicii și turism salariile au rămas mari, dar nu se mai fac de mult angajări și alte branșe nu există, cu excepția construcțiilor imobiliare.
Soci, Rusia 2016: Vedere a orașului dinspre Marea Neagră
„Companiile care fac toți zgârie norii din Soci sunt mână în mână cu autoritățile”, mă asigură un jurnalist care lucrează la televiziunea locală. Nu e clar, totuși, care e eficiența acestor promotori imobiliari, dacă atât de multe dintre blocurile acestea gigantice sunt goale. Le poți vedea peste tot de-a lungul coastei de peste 145 de kilometri de-a lungul coastei Mării Negre. Multe nu pot fi vândute, pentru că cei care au construit au luat aprobări pentru clădiri de trei sau patru etaje, iar ei au făcut treizeci sau patruzeci. Există anunțuri în care prețul apartamentelor e cu până la 50% mai mic decât prețul pieței, toate cu vedere la mare și naivii le cumpără, dar când vor să se mute își dau seama că blocul în care și-au investit, poate, toți banii nu e racordat la electricitate, gaz, apă și canal, din cauză că nu există autorizațiile necesare. Alții vând la prețuri la fel de mici, părți din terenul pe care au construit, folosindu-se de niște contracte stufoase pe care cumpărătorii, uneori nu le citesc. Oamenii cred că au achiziționat apartamentele luxoase pe care le-au vizitat, dar de fapt se trezesc că au cumpărat câțiva centimetri pătrați din terenul pe care se află blocul.
De multe ori autoritățile închid ochii și, în cele din urmă, dau autorizații post factum, dar există și câțiva țapi ispășitori care ajung la închisoare, pentru a demonstra că statul e puternic.
Soci, Rusia 2016: Reclamă pentru Petru cel Mare
Vladimir Putin e încântat de puzderia de zgârie nori, pe care nu-i vede niciodată de aproape, care stau goi și în parte, au început să se descompună. Hong Kong-ul pe care crede că l-a realizat la Soci e în unele privințe ca satele lui Potemkin, există, dar nu e real (*). Satele lui Potemkin erau niște decoruri bucolice, prin care favoritul Împărătesei Ecaterina a II-a voia să-și convingă suverana, care vizita pentru prima dată sudul îndepărtat al țării sale, că noile cuceriri din Crimea și Ucraina au meritat tot efortul. Satele existau, dar Potemkin comandase niște butaforii, ca totul să pară mai frumos.
Putin, care a vrut să ascundă vechea stațiune sovietică în spatele clădirilor de sticlă și beton, are acum în față o metropolă a viitorului. Ce-i drept, clădirile sunt pe jumătate goale sau abandonate. Pentru el, Soci este a treia capitală a țării, după Moscova și Sankt Petrsburg, iar cele 51 de miliarde de dolari cheltuiți pentru extravaganta Olimpiadă de iarnă din 2014, au folosit pentru a inaugura revenirea Rusiei ca mare putere. A fost singura olimpiadă de iarnă ținută într-un peisaj cu climă subtropicală.
Soci, Rusia 2016: gara
La nicio oră de mers cu trenul, se află Krasnaia Poliana, Poiana Roșie, de unde telescaunul te poate duce la peste 2000 de metri altitudine. Aflu de la Irina, manager la unul din hotelurile din Krasnaia Poliana că iarna e greu să găsești cazare aici sub 200 de dolari pe noapte. Caucazul răcoros și mirosind puternic a brad se prăvălește în marea albastră.
De departe apa e într-adevăr ca în pliantele turistice care te invită în Caraibe. De aproape, pe suprafața albastră se văd ici și colo, pete largi albicios-murdare, ca spuma de deasupra supei, care trebuie aruncată. Plajele cu pietre lucioase sunt pline până la refuz. Chiar și în afara orașului pe coasta Mării Negre care pare nesfârșită e aglomerație. Șase milioane de oameni vin anual la Soci, cam câți turiști primea întreaga Crimee înainte de anexare. Peste tot la distanțe egale de circa un kilometru, limbi de beton intră în mare pentru a forma în acest fel un fel de golfuri.
Soci, Rusia 2016: portul de iahturi la asființit
Seara, centrul e gol ca al unui oraș oarecare de provincie, cu excepția beculețelor atârnate ca de Crăciun pe strada principală, mărginită de magnolii, palmieri, chiparoși, lămâi și brazi, iar dimineața doar polițiștii par să populeze locul. Umblă câte doi și din când în când se opresc la câte o bancă pentru a amenda pe cineva care fumează palmându-și țigara sau pentru a verifica actele cuiva care pare suspect.
Când se face întuneric, Riviera se umple și abia dacă te poți strecura. Un puhoi de oameni se revarsă înghesuindu-se pentru o plimbare pe malul mării. Sunt cei care n-au bani de restaurante sau care preferă porumbul fiert, înghețata și kvas-ul, „limonada porcilor”, cum scrie Tolstoi că numeau francezii această băutură răcoritoare obținută din fermentarea pâinii negre sau de secară.
Soci, Rusia 2016: în portul de iahturi
Multe cupluri trecute de 40 sau 50 de ani se țin de mână ca și cum aici oamenii rămân îndrăgostiți pentru totdeauna. Nu e chiar așa, mi s-a spus, fiincă încă din perioada sovietică viața de noapte oferea la Soci posibilități de evadare. În fosta URSS, biletele de vacanță erau împărțite individual, nu pe familii, așa că a rămas, cel puțin în parte, această tradiție ca soții să-și facă separat concediile și să se bucure regulat de aventuri pe perioade limitate. „La Soci nu contează cum arăți, ci contează ce-ți dorești”, mi-a explicat în autobuzul dinspre Novorossisk, o farmacistă blondă, ușor supraponderală care venea tocmai din Siberia să-și petreacă o lună pe malul mării. În fiecare vară alege Soci și în fiecare vară vrea să meargă singură în concediu. Când era mică a fost aici în tabără și de atunci s-a îndrăgostit pur și simplu de acest loc.
În 1919, Lenin a semnat decretul de înființare la Soci a „stațiunii de importanță națională”, dar la începutul anilor ’30 când Stalin și-a petrecut aici prima vacanță, localnicii se îmbolnăveau încă de malarie din cauza bălților cu apă stătută din jur. Investițiile majore au început pe vremea lui, când au fost construite primele sanatorii din marmură albă, hotelurile pentru oamenii muncii, taberele pentru copii, teatrele și sălile de concert, care au transformat un oraș înapoiat într-o stațiune modernă.
Soci, Rusia 2016: Datcha lui Stalin
La câțiva kilometri de Soci, pe coasta muntelui, un drum îngust duce spre dacha lui Stalin. Nu trece aproape nicio mașină și totul pare pustiu. Singura ființă pe care am văzut-o a fost pădurarul care a încercat să mă jefuiască pe poteca despre care credeam că scurtează drumul. Casa de vacanță a fostului dictator e modestă prin comparație cu palatul în stil neorenascentist construit pentru Putin și despre care presa rusă a scris că ar fi costat 1 miliard de dolari, bani extrași printr-o complicată schemă de corupție.
O cameră în vila lui Stalin poate fi închiriată cu circa 200 de dolari pe noapte, dar se spune că stafia lui bântuie prin casă și că din acest motiv ar fi mereu atât de frig în interior. Văruită în verde, aproape că nu o vezi când ieși din pădure, iar în interior nu există covoare, fiindcă Stalin voia să audă fiecare pas. O obsesie, care, într-un fel a continuat mereu să-i preocupe pe liderii de la Kremlin.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Soci a fost transformat într-un mare spital de campanie, după care a continuat să prospere inclusiv sub Leonid Brejnev, care venea regulat la băi. Din perioada lui datează legendele miraculoaselor tratamente care se fac aici și pelerinajul masiv al elitelor politice și al sovieticilor de rând.
Soci, Rusia 2016: Reclamă pentru Rusia
Soci a rămas paradisul de vacanță spre care aspiră cetățeanul mediu crescut în URSS, dar Putin vrea să atragă aici și alte categorii, așa că din 2014 se țin curse de formula 1, iar în 2018, stadionul olimpic va găzdui meciuri din Campionatul Mondial de Fotbal. Soci a fost perla Rivierei Roșii sub sovietici, și rămâne cireașa de pe tortul lui Putin.