CC din România refuză să se pronunțe asupra modificării Constituției în sensul redefinirii noțiunii de familie

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis unanim că o propunere de revizuire a Constituției pentru a se interzice căsătoriile între persoane de același sex îndeplinește condițiile privind exercitarea inițiativei. Dar președintele CCR, Valer Dorneanu, a precizat că judecătorii nu s-au pronunțat asupra oportunității acestei modificări a Constituției, pentru că nu este competența Curții „să definească din nou noțiunea de familie”. Actuala normă din Constituția României se referă la „căsătoria dintre soți”, dar un grup de activiști anti-gay, Coaliţia pentru Familie din România (CFR), a propus precizarea că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie. Propunerea legislativă despre care inițiatorii spun că a adunat aproximativ 3 milioane de cetățeni a fost transmisă Senatului. În urma avizului CCR, ea poate fi supusă unui referendum pe care promotorii îl doresc organizat odată cu alegerile parlamentare de la toamnă.În Uniunea Europeană au mai rămas doar șase țări, toate foste comuniste, care nu recunosc în nici un fel cuplurile de același sex, nici căsătoriile, nici uniunile civile.