Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat într-un interviu televizat că nu are de gând să propună măsuri de graţiere sau amnistiere a deţinuţilor. A fost supusă unor presiuni extraordinare, afirmă ea, dar se ţine tare pe poziţii. De altfel, România are probleme, în primul rând, cu condiţiile din penitenciare. Dacă, prin absurd, toată lumea ar fi liberată, nu s-ar schimba nimic, condiţii ar rămâne aceleaşi. „Și sistemul judiciar din România va continua să condamne persoane care se vor duce în aceleași condiții și vor avea exact aceleași probleme”, susţine Raluca Prună.
Your browser doesn’t support HTML5
Corespondența zilei de la București
De aproape o lună, puşcăriaşii din mai multe penitenciare s-au revoltat cerând condiţii mai bune de detenţie şi eliberarea condiţionată. În semn de protest, au intrat în greva foamei, au urcat pe puşcării, au incendiat saltele şi lenjeria de pe pat. Iar revolta lor nu este lipsită de îndreptăţire. Anul trecut, CEDO a condamnat România în 75 de dosare referitoare la modul în care se efectuează pedepsele. Statul este bun de plată. Mai mult, este posibil ca, urmând exemplul Italiei, CEDO să penalizeze România pentru condiţiile inumane din penitenciar. Raluca Prună spune că e o chestiune de organizare şi că va fi drastică la evaluarea şefilor de penitenciare, dacă aceştia nu-şi vor face ordine în propria gospodărie, dar l-a pus director la Administraţia penitenciarelor tocmai pe şeful Penitenciarului Iaşi, unde s-a declanşat prima revoltă a deţinuţilor. Pe de altă parte, ministrul se plânge că de 25 de ani nu s-a făcut nimic autorităţile au acoperit cu vorbe realitatea sordidă a puşcăriilor.
Raluca Prună nu este insensibilă la problemele puşcăriaşilor. Ea spune că ştie ce este în închisori pentru că, de-a lungul timpului, le-a vizitat nu odată. De altfel, la sfârşitul lunii mai, a fost în inspecţie şi afirmă că a găsit o mizerie de nedescris: şobolani, păduchi, mâncare alterată, veceuri insalubre, duşuri mizerabile şi cabinete medicale pestilenţiale. Concluziile ei le confirmă pe cele ale Avocatului Poporului care a făcut un raport despre condiţiile din penitenciarele româneşti la sfârşitul anului trecut. El a descoperit, de pildă, că la Galaţi, deţinuţii ţin apa potabilă în butoaie pentru că nu au apă curentă decât şapte ore pe zi şi că penitenciarele Giurgiu şi Rahova sunt suprapopulate, neventilate, mâncarea era necomestibilă, iar deţinuţii erau agresaţi fizic şi psihic de gardieni.
Unul dintre cei vinovaţi de revolta puşcăriaşilor este însăşi Raluca Prună care declara acum câteva săptămâni că ar fi necesară depopularea închisorilor nu doar pentru a nu mai expune România altor pedepse la CEDO, ci şi pentru că deţinuţii nu se pot adapta lumii în care cândva se vor întoarce pentru că nu există politici de reinserţie socială. Astfel că, odată eliberaţi devin un pericol public: needucaţi, plini de resentimente şi frustrări, gata să declanşeze războiul cu întreaga societate. Tocmai de aceea, nu excludem niciun plan, spunea Raluca Prună în timpul revoltelor din penitenciare. „Poate fi amnistie, pot fi graţieri, pot fi aşa numitele recursuri compensatorii în care, dacă se constată că îţi execuţi pedeapsa în condiţii precare, la un număr de zece zile primeşti o zi liberă, cum a făcut Italia.” Ar trebui analizate toate aceste posibilităţi, mai afirma ministrul promiţând că va transforma în proiect de lege măsurile pentru reducerea supraaglomerării spaţiului penitenciar care primesc un larg sprijin popular, chiar dacă sunt radicale, şi le va propune Parlamentului în primele zile de după vacanţă. Nu înainte de a le pune pe pagina de Internet a ministerului pentru dezbatere publică.
Între timp, deţinuţii au obosit şi revoltele s-au stins. Aşa se explică şi tonul relaxat cu care a revenit acum ministrul Prună asupra propriilor puncte de vedere. Deşi nu a renunţat la gândul de a propune un proiect de lege pentru reducerea supraaglomerării din penitenciare, nu mai vrea nici graţieri, nici amnistieri, chiar dacă aceste măsuri au avut „un larg sprijin popular”. S-ar putea mulţumi, se pare, cu planul sectorial de îmbunătăţire a condiţiilor din detenţie propus la începutul lunii trecute. Cu atât mai mult cu cât singura investiţie presupusă de acest plan ar fi cea umană pentru a uşura accesul deţinuţilor la muncă, la servicii medicale de calitate şi la programe de reintegrare socială. Atât şi nimic mai mult.
Soluţiile nu lipsesc. Cu mai bine de un an înainte, pe vremea mult-criticatului guvernul Ponta, era adoptată o Strategie de reformare a penitenciarelor până în 2020. Printre urgenţe se vorbea despre necesitatea investiţiilor în infrastructura judiciară, despre pregătirea sistemului penitenciar pentru aplicarea unor noi reguli, consolidarea şi reabilitarea sistemului penitenciar potrivit standardelor internationale. Actualul guvern şi-a însuşit strategia. Dar situaţia a rămas neschimbată. Investiţiile sunt tot mai subţiri. Ministerul vrea să înceapă reforma sistemului carceral cu desinsecţia actualelor penitenciare şi construcţia a două noi de câte o mie de locuri. Poate şi unul în parteneriat public-privat. Dar recunoaşte că trebuie să umble din nou la codurile penale. Şi cu toate că au torpilat şi guvernul şi Parlamentul Codurile penal şi de procedură din toate poziţiile, tocmai acele modificări esenţiale care ar fi schimbat în bine situaţia nu au fost făcute.
Afirmaţia că România are cele mai mari pedepse din Uniunea Europeană este un mit urban, spune ministrul. Dar nu e mai puţin adevărat că pedepsele sunt, în unele cazuri, disproporţionate faţă de gravitatea faptei. Nu poţi pedepsi un hoţ mai drastic decât un criminal, e de părere ministrul care susţine că aceste decizii„ nu trebuie luate sub presiunea protestelor din penitenciar, nici printr-o presiune mediatică.”
Codul penal pe care ar vrea ministrul să-l schimbe a tot fost schimbat ultima dată în luna mai tot de Raluca Prună într-o operaţiune pe care unii magistraţi din Consiliul Superior al Magistraturii au considerat-o ratată, iar alţii dăunătoare. Judecătorul Horaţius Dumbravă susţinea că o asemenea modificare ar fi o uzurpare a atribuţiilor legislative ale parlamentului. Prin adoptarea rapidă „este ratată tocmai dezbaterea publică amplă” despre care vorbea ministrul. Adevărul este că a fost o operaţiune de comando care a impus prin ordonanţă de urgenţă 140 de modificări la Codul Penal. Ministrul Justiţiei spunea că era nevoie ca textul codurilor penale să fie corelat cu normele europene, dar şi cu deciziile Curţii Constituţionale care stabilise că unele prevederi contravin legii fundamentale. S-au stabilit astfel unele competenţe, mai ales în privinţa atribuţiilor procurorului, s-a clarificat procedura acordului pentru recunoaşterea vinovăţiei şi „necesitatea reglementării unor căi de atac care să permită şi contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată.” Nimic însă despre reducerea pedepselor sau despre corelarea acestora cu gravitatea faptei.
Dar, conchide ministrul Justiţiei, poate că nici nu e nevoie de reducerea pedepselor. În ciuda afirmaţiilor care circulă, România nu are cea mai mare populaţie carcerală din Uniunea Europeană, ci se încadrează în medie. Singura problemă cu care se confruntă sistemul penitenciar este aglomeraţia. Va fi nevoie, aşadar, ca pe lângă proiectul de lege referitor la penitenciare, ministerul Justiţiei să pregătească un nou pachet de modificări ale Codului Penal care ar putea impune reducerea unor pedepse, transformarea lor în arest la domiciliu sau închisoare cu suspendare. Iar cei care stau în închisori şi aşteaptă gălăgios, Raluca Prună le recomandă să mai stea două luni până va fi discutat acest pachet legislativ, că tot au avut răbdare să aştepte douăzeci de ani.