Conform unui sondaj efectuat de Federaţia Solidaritatea Sanitară, sistemul medical este pe punctul să se blocheze. Desigur, nu este o noutate: sistemul este gripat de ani de zile: nu sunt medicamente, consumabile, personal, spaţii adecvate actului medical. De astă dată e posibil să nu mai existe medici pentru urgenţe. Ministerul nu a rezolvat încă, după cum promitea, problema gărzilor suplimentare şi medicii în proporţie de 87% spun, conform sondajului, că au refuzat sau intenţionează să refuze semnarea contractului individual de muncă. Există şi cazuri (circa şase procente) în care conducerea spitalelor a exercitat presiuni pentru a-i convinge pe medici să semneze contractele. Problema lor nu este doar una pecuniară. Şi nu e numai a lor. Mare parte din cazurile de malpraxis medical, susţin medicii, ar fi produse de oboseala orelor suplimentare de gardă, de multe ori neprevăzute şi neplătite.
Your browser doesn’t support HTML5
Sistemul spitalicesc tras pe linie moartă
Unii dintre ei se apără de acuzaţia de malpraxis cu legea în mână. Acolo, se spune că personalul medical este exonerat de răspunderea pentru daunele şi prejudiciile produse „când acestea se datorează condiţiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic şi tratament, infecţiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicaţiilor şi riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigaţie şi tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor şi dispozitivelor medicale şi substanţelor medicale medicale şi sanitare folosite.” Nu se poate descrie mai succint şi mai exact situaţia din spitalele româneşti.
Nu toţi medicii vor să treacă prin şocul moral de a fi complici la relele tratamente aplicate pacienţilor, chiar dacă legea le acordă circumstanţe atenuante. Conform prevederilor Codului Muncii, „nimeni nu poate fi constrâns să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă sau să exercite o anumită profesie.” Chiar dacă medicii ar semna contractul, acesta ar fi nul de drept pentru că acceptul a fost obţinut prin presiuni şi şantaj. Federaţia Solidaritatea Sanitară le-a recomandat medicilor în zilele în care aceştia îşi negociau contractele individuale să nu le semneze dacă nu sunt prevăzute sporuri de până la 75% din salariu pentru zilele de gardă şi dreptul de a nu lucra continuu mai mult de 24 de ore. Cei mai mulți medici, adică aproape 80% fac gărzi de peste 24 de ore, iar media este de 33 de ore lucrate continuu. De partea cealaltă, ministrul Sănătăţii vrea să le facă pe plac medicilor, dar pentru aceasta trebuie să-şi convingă colegul de la muncă. Ministerul Finanţelor a făcut publice cifrele rectificării bugetare care va avea loc în această lună. Din suplimentul de aproape trei miliarde de lei încasaţi faţă de sumele prevăzute în buget, sănătatea va primi aproape 600 de milioane. Banii vor asigura salariile majorate de la 1 august și plata pentru reabilitarea maternităților, pentru serviciile de ambulanță, cumpărarea medicamentelor și materialelor sanitare. Nu este clar dacă în suma alocată majorării salariilor intră şi plata unor bonificaţii pentru orele suplimentare. Oricum, bani buni într-o perioadă de secetă în sistem. Dar este un strop de apă într-un deşert.
Mizeria din spitalele româneşti ţine de multă vreme prima pagină a ziarelor: se vorbeşte intens despre infecţii intraspitaliceşti, dezinfectante falsificate, transfuzii şi operaţii greşite, dispariţia unor medicamente esenţiale pentru tratamentul unor boli grave, numărul insuficient de paturi şi medici. Nu mai ştim ce este ficţiune de presă sau adevăr. Nu e de mirare că „73% dintre pacienţi consideră calitatea generală a îngrijirilor medicale drept proastă, spre deosebire de media europeană de 27%,” după cum se spune într-un raport al Alianţei pentru Sănătate. Nu demult, circula pe internet un clip, zice-se, de la Spitalul de arşi. Filmuleţul, care nu este pentru oamenii slabi de inimă, arăta rănile pline de viermi ale unui pacient din salonul de terapie intensivă a acelui spital. Camelia Roiu, doctoriţa care a pus în circulaţie filmul susţine că voia să arate ororile sărăciei şi ale neprofesionalismului şi că a fost ameninţată cu linşajul de unii colegi, cu concedierea de administraţie şi cu bătaia de un fost secretar de stat. Ea a fost audiată la Poliţie alături de şeful spitalului şi de asistenta şefă pentru a clarifica două morţi suspecte petrecute recent în spital, dintre care un caz în care a fost administrată greşit o transfuzie de sânge.
Comentând situaţia din spitale, ministrul Vlad Voiculescu spunea nu demult că România are probleme, în general, ca ţară. În sănătate sistemul de sănătate este unul feudal. El promitea să destructureze până la sfârşitul mandatului o parte din componenta feudală care face imposibilă reforma sistemului. „Este o feudă de sus până jos şi într-un sistem feudal e mai puţin vorba despre oameni, despre oameni buni sau răi, este vorba de sistem şi despre păstrarea feudei, a privilegiilor,” recunoştea ministerul în prima sa intervenţie publică de după preluarea mandatului. Mai mult, el însuşi admitea că îi scapă din vedere multe dintre datele problemei. Nimeni nu ştie câţi medici sunt în sistem, de ce plata anumitor servicii costă diferit de la un spital la altul şi nici câţi bani se duc pe medicamente. Venind de la un ministru, asemenea afirmaţii sunt îngrijorătoare şi ne fac să ne întrebăm unde se vor duce totuşi banii din rectificarea bugetară. Vor fi ei cheltuiţi haotic pe acoperirea găurilor negre din sistem şi finanţarea sistemului feudal? Vor fi acoperite doar creşterile salariale, în vreme ce spitalele continuă să fie bombe microbiene în care intri cu o boală şi ieşi cu zece? Care sunt banii şi politicile care vor vindeca sistemul de sănătate? Ar putea începe, fireşte, cu analiza managerilor de spital care i-au forţat pe medicii să semneze contractele individuale. Este evident că un asemenea manager ar face orice pentru a-şi păstra privilegiile şi vasalii. Nu e de mirare că mulţi dintre medici părăsesc sistemul.
Acum câteva luni, Dan Mihai Nicolau, cunoscut şi apreciat medic clujean, singurul din România specializat în operarea cu laser a metastazelor pulmonare îşi dădea demisia. A realizat mult peste 6000 de operaţii. După 40 de ani de muncă în sistem, urma să fie scos forţat la pensie. A încercat să-l facă pe ministrul de-atunci să schimbe legea căci mai erau în situaţia lui zeci de alţi doctori, specialişti de primă mână de care sistemul, printr-o chichiţă administrativă se dispensa. Şi pentru că nu a reuşit, şi-a dat demisia din toate funcţiile pe care le deţinea şi a spus că vrea să-şi continue munca în Ungaria care nu se împiedică în asemenea calcule.
Însă el este doar unul dintre cele mai recente şi răsunătoare nume care s-au săturat de feudele, mizeria şi birocraţia din sistemul medical. După cum spun statisticile efectuate de Colegiul medicilor, din 2007, până în 2015 au plecat să muncească în străinătate circa 24 000 de medici. Unii afirmă chiar că în acest ritm e posibil ca în două-trei decenii să nu mai existe medici în România. Au fost ani în care plecau câte 10-15 medici pe zi. Situaţia, susţin reprezentanţii Colegiului, se va înrăutăţi: dacă în urmă cu câţiva ani doar 35% dintre medici spuneau că se gândesc la plecare, acum numărul acestora aproape că s-a dublat, ajungând la 65%. Mai mult, opt studenţi la medicină din zece sunt decişi să ia calea străinătăţii, ceea ce înseamnă că România investeşte în educaţia unor specialişti hotărâţi din primii ani de facultate să migreze, nemulţumiţi de condiţiile din sistemul medical. La un calcul sumar, pentru că amână rezolvarea problemelor din sistemul spitalicesc, România a pierdut circa 3,5 miliarde de euro banii de la educaţie. Şi numărătoarea continuă.
Ritmul migraţiei medicilor creşte şi nu e de mirare că ministrul Voiculescu spunea că nici nu ştie câţi oameni mai sunt în sistem. Aproape că nu e zi să nu aflăm că o secţie de spital s-a închis pentru că nu mai sunt medici. Când s-a deblocat organigrama blocată de guvernul Boc, din cele două mii de posturi libere doar patru sute au fost ocupate. Conform unui raport al Organizaţiei pentru cooperare şi dezvoltare economică, în România există 2,5 medici la mia de locuitori, media europeană fiind de 3,4. Ne plasăm astfel sub nivel Franţei, Germaniei, ţări preferate de medicii migranţi. Suntem colegi la coada plutonului cu Polonia, care are doar 2,2 medici la mia de locuitori.
Aşadar, suprasolicitarea medicilor este o consecinţă unei serii de decizii proaste, neprofesioniste sau pur şi simplu iresponsabile. Numărul de internări de urgenţă, adică acolo unde se fac cele mai multe ore de gardă neplătite, este mult mai mare decât cel prevăzut în bugete, la fel şi numărul zilelor petrecute în spital de pacienţi. Mulţi pacienţi evită să facă tratamente ambulatorii (din motive economice) şi plătesc pentru asta. Trei sferturi dintre medici sunt concentraţi în spitalele mari în care nu te poţi interna decât dacă eşti un pacient special. Sistemul spitalicesc a devenit în mare măsură un vast depou unde pacienţii sunt traşi pe linie moartă. De multe ori la figurat, uneori, din nefericire, şi la propriu.