Mary C. Pendleton a fost prima prima ambasadoare a Statelor Unite la Chișinău după declararea independenței Republicii Moldova, unde a reprezentat diplomația americană în intervalul 1992-1995.
Natalia Ghilașcu: Ați fost primul ambasador american în Republica Moldova după independență? Ce amintiri v-au rămas?
Mary Pendleton
Mary C. Pendleton: „Cu mulți ani înainte de a intra în diplomație, am fost întrebată ce aș face dacă aș fi trimisă într-o țară nouă (pe harta lumii) și a trebuit să inventez un scenariu. Și este exact ce am făcut mai târziu când m-am dus să lucrez într-o țară „nouă”.”
Natalia Ghilașcu: Ați fost martora nașterii unei țări, când s-a adoptat Constituția, s-a creat noua monedă, apăreau primele partide. Cum vi se părea atunci viața politică, evoluția societății?
Mary C. Pendleton: „Dacă-mi aduc bine aminte, primele alegeri au fost cele locale, au fost primele alegeri la care s-au prezentat noile partide. (n.red: primele alegeri au fost alegerile parlamentare anticipate in 27 februarie din 1994).
Atunci m-am gândit și am spus la toată lume că sunt mult prea multe partide, că nu poate funcționa cu atâtea partide. Dar lumea era entuziasmată de posibilitatea de face ceva și fiecare voia să creeze un partid. Încă și astăzi mai apar noi partide politice!”
Natalia Ghilașcu: Care era viziunea Statelor Unite pentru Moldova atunci?
Mary C. Pendleton: „Nu poți impune schimbarea. Oamenii singuri trebuie să decidă că vor o schimbare. Așa vin schimbările, dacă nu „vin de jos”, vor fi respinse de populație. Îmi aduc aminte de o oficialitate care-mi mărturisea că nu prea înțelege ce este „asistența tehnică”. Impresia era că cine oferă ajutor o să se ocupe să rezolve și problema în locul lor (al moldovenilor). Au învățat repede că nu așa stau lucrurile, că expertul oferă numai „expertiză”, oferă opțiuni, moderează dezbaterile, indică unde ar fi soluțiile dar până la urmă nu Statele Unite, nu expertul, iau deciziile, deciziile sunt luate de moldoveni.
O oficialitate moldoveană vorbea odată despre perioada de tranziție cum o numeau atunci și a spus că „o viață întreagă în iad” nu poate fi mai rea decât tranziția. A fost o perioadă foarte dificilă. Totul trebuia schimbat, în toate domeniile.”
Natalia Ghilașcu: Ar fi putut face Statele Unite mai mult atunci, pentru a ajuta sau sprijini politici care să ducă la eradicarea corupției, care să asigure libertatea de expresie și să aducă noi valori democratice?
Mary C. Pendleton: „Știu că Statele Unite rămân foarte active în Moldova, oficial, dar și în spatele ușilor închise. Poate că cel mai mult în spatele ușilor. Dacă Moldova are nevoie de ceva și Statele Unite pot ajuta sunt convinsă că o să continue cooperarea, cum a fost de la bun început.”
Natalia Ghilașcu: Ce ați învățat din aceasta experiență, din faptul că ați fost în mijlocul unei țări care se forma, când s-a creat noua monedă, au apărut noile partide, s-a adoptat noua Constituție?
Mary C. Pendleton: „A fost o perioadă foarte grea pentru toată lumea și în anii cât am fost acolo am înțeles ce dureroasă este schimbarea. Credem că dacă am înțeles o problemă, putem face și schimbarea necesară, fără probleme. Dar sunt schimbări care trebuie făcute de un spectru larg al populației și în toate populațiile, sunt unii care acceptă schimbările, fără probleme, și se adaptează și, la celălalt capăt, sunt cei care nu acceptă schimbarea.”
Natalia Ghilașcu: În acei ani au fost mulți vizitatori străini care remarcau că moldovenilor le este frică, că nu vorbesc liber. Cum ați apreciat dumneavoastră libertatea de expresie atunci, în ce măsură se gândea independent, se puteau exprima opinii diferite ?
Mary C. Pendleton: „Moldovenilor nu le era frică să-și spună părerea față de străini. Dacă le era frică, le era frică să se exprime în public pentru că nu știau care va fi reacția. În anii cât am fost acolo, au fost o serie de demonstrații, oamenii puteau protesta liber fără să le fie teamă de represiuni. Ca reprezentant al Statelor Unite le repetam celor de la Ministerul de Externe că trebuie să-i lase pe oameni să se exprime, pentru că este o parte din proces, nu face rău nimănui, indiferent dacă le place sau nu ce se spune, și opiniile respective trebuie luate în considerare.”
Natalia Ghilașcu: Ați mai fost în Republica Moldova în 2013, ați mai vizitat țara și cu alte ocazii. Ați observat schimbări față de perioada când erați ambasador în Republica Moldova ?
Mary C. Pendleton: „Nu am putut să apreciez singură măsura libertății presei, dar sunt mult mai multe bunuri pe piață, mult mai mulți vorbesc engleza. Când am fost acolo aproape nimeni nu vorbea engleză, am fost obligați să „furăm” profesorii de engleză de la universitate pentru a ne îndeplini misiunea, mai ales că unii din noi, între care și eu, nu vorbeam rusește. Vorbeam românește, dar nu rusește. Așa că asta este o mare schimbare.”
Natalia Ghilașcu: În 25 de ani de independență, guvernul nu a reușit să rezolve conflictul transnistrean. Care erau atunci obstacolele cele mai mari în aduce cele două părți să discute despre autonomie sau orice altă soluție se vehicula printre politicieni?
Mary C. Pendleton: „Dacă vă limitați la ambasada americană, eu am putut merge în nordul Transnistriei ca să vorbesc cu directori din industrie, dar nu am putut merge niciodată la Tiraspol ca să discut oficial cu liderii momentului. Nu au vrut să mă vadă, să vorbească cu mine, mesajul era în genul „dacă vreți să deschideți o ambasadă sau un consulat, foarte bine dar altfel, nu suntem parte din Moldova și nu avem ce discuta cu voi”.”
Natalia Ghilașcu: Deci autoritățile (de la Tiraspol) au respins orice contact?
Mary C. Pendleton: „Da, nu vedeau nici un motiv să discute cu noi și nu am reușit să-i convingem că ar merita să discutăm, că trebuie să fie deschiși dialogului cu toată lumea. Când am ajuns în Moldova, se mai trăgea (pe front). Erau deja discuții cu Rusia care avea acolo Armata a 14-ea și era direct implicată, chiar dacă nu recunoștea. Așa că erau deja discuții despre șansele unei coexistențe pașnice. S-a semnat atunci și acordul de pace, în iulie (21 iulie 1992). De atunci nu au mai fost lupte, dar nici nu s-a găsit o soluție.”
Natalia Ghilașcu: De ce credeți că este atât de greu să se găsească o soluție în spațiul fost sovietic?
Mary C. Pendleton: „Oamenii de bună credință și cu voință pot ajunge la o soluție. Dar conflictul a durat deja atât de mult și știu că sunt și motive istorice în spate.”
Natalia Ghilașcu: Un sondaj recent arată că cele mai acute probleme în Moldova sunt șomajul, corupția, absența domniei legii. Existau aceste probleme și acum 25 de ani și s-a schimbat ceva?
Mary C. Pendleton: „Corupția pare să fie astăzi cea mai mare problemă. Sigur că a fost acolo și înainte, dar acum pare să se fi extins, când ai oameni care fură de la Banca Națională , când se bănuiește că sunt implicați membri ai guvernului, situația nu este bună. Când ești ales ar trebui să te gândești la binele poporului și al țării în primul rând și nu la interesele proprii.”
Natalia Ghilașcu: Ce ați vrea să le urați moldovenilor cu ocazia celor 25 de ani de independență și credeți că Moldova va fi admisă în Uniunea Europeană?
Mary C. Pendleton: „În primul rând, la mulți ani tuturor moldovenilor! Este un moment de răscruce în dezvoltarea voastră ca țară independentă. Nu mai sunteți atât de mici, de tineri, sunteți aproape maturi și sper să găsiți conducătorii care să vă ducă spre mai multă libertate, spre un nivel superior de dezvoltare economică, prosperitate, fericire. Să rămâneți oamenii minunați de care mă leagă atâtea amintiri frumoase!”
--------------------------------------------------
* Natalia Ghilașcu este jurnalistă stagiară la Radio Europa Liberă.