Nu este prima dată când polițiștii români de frontieră descoperă grupuri de imigranți ilegali la frontiera de vest a țării. În ianuarie a fost despistat un grup de 60 de persoane, toți bărbați între 20 și 40 de ani care reușiseră să treacă frontiera fraudulos tot dinspre Serbia, dar care au fost găsiți imediat. Aceștia proveneau din Pakistan, Irak, Afganistan, Somalia și Maroc.
Un control din luna aprilie în mai multe orașe mari din România, între care București, Constanța și Arad a dus la expulzarea a peste 30 de imigranți. De asemenea, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au finalizat o anchetă din care rezultă că România este testată ca țară de tranzit de către rețelele internaționale de trafic cu migranți. Din cercetările procurorilor se poate vedea felul în care acționează traficanții: București, Constanța și Galați erau locurile unde erau preluați cei care intrau ilegal dinspre Bulgaria, Serbia sau chiar Turcia, prin Marea Neagră.
Apoi migranții erau duși în Vestul țării, de unde prin granița de la Petea, județul Satu Mare, erau duși mai departe spre Viena.
O importantă parte a acestei filiere își desfășura activitatea la Timișoara, oraș care poate face mai ușor joncțiunea între Balcani și Europa Centrală, și unde ajung imigranții care reușesc să traverseze Bulgaria și Serbia, cu gândul ca mai apoi să treacă rapid prin Ungaria până în Austria.
România nu se află propriu-zis pe axa fluxului migrațional datorită poziției sale excentrice, a faptului că Marea Neagră este capricioasă și greu de traversat, între Bulgaria și România, Dunărea este un obstacol descurajant, iar între Serbia și România frontiera de aproape 550 de kilometri este împărțită între o graniță fluvială de aproape 290 și una pe uscat de peste 250 de km, care teoretic vorbind este ușor de protejat.
Măsurile luate astă noapte de Ministerul de Interne pentru întărirea frontierei dintre România și Serbia arată, însă, că riscurile sunt mai mari decât le-au evaluat oficialii de la București.
Luni și marți au fost depistate două grupuri care au reușit să treacă granița verde dinspre Serbia spre România și care urmau să ajungă în Ungaria, demonstrând într-un fel permeabilitatea frontierei Uniunii Europene pe care România a promis să o securizeze.
Conform reprezentanților Ministerului Administrației și Internelor, începând din noaptea de joi spre vineri, pe lângă dispozitivul existent deja la granița cu Serbia, au fost duse acolo mașini de termoviziune, patrule de câini, echipe terestre suplimentare plus un elicopter care va susține din aer zi și noapte misiunile de la sol.
Dacă România vrea să fie primită în Spațiul Schengen, trebuie să probeze că poate să-și controleze granițele, deși deocamdată este ținută la ușa spațiului de liberă circulație fiindcă nu reușește să scape de mecanismul european (mcv) de monitorizare a justiției.