Ex-ministrul finanțelor Veaceslav Negruţă: acordul cu FMI este un ultim colac de salvare pentru R.Moldova

Acordul cu Fondul Monetar Internaţional, dacă va fi semnat, este un ultim colac de salvare acordat Republicii Moldova pentru a pleca de la autoizolare şi de a avea colaborare şi cu alţi parteneri de dezvoltare. Declaraţia a fost făcută de expertul economic Veaceslav Negruţă, ex-ministru al finanţelor, în cadrul unei dezbateri publice de la Chişinău. Expertul susţine că un memorandum cu FMI este mai degrabă unica şansă şi soluţie pentru Republica Moldova de a ieşi din izolarea în care a se află în ultimii trei ani. Astfel, neavând un program activ cu FMI, neavând politici coerente economice, financiare şi sociale, Republica Moldova a rămas cu toate finanțările externe de la alţi parteneri de dezvoltare blocate, ceea ce a agravat situaţia macroeconomica a Moldovei, informează agenţia IPN.