La scurtă vreme după venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, în 1965, s-a demarat o amplă cercetare a abuzurilor comise de poliţia politică în perioada stalinismului. Întreaga acţiune avea două obiective. 1) Ceauşescu încerca să-şi consolideze propria putere, eliminînd, în cele din urmă, pe unul dintre cei mai periculoşi rivali, atotputernicul ministru de interne, Alexandru Drăghici. 2) Alte epurări vizau o seamă de cadre de altă etnie, ceea ce a consolidat procesul de românizare a aparatului de partid şi de stat (proces care s-a conturat deja după plecarea trupelor sovietice, în 1958, şi care a devenit evident prin aşa numita Declaraţie de independenţă, din aprilie 1964, inspirată de Gheorghiu-Dej).
Your browser doesn’t support HTML5
Decapitare dirijată
Odată cu reabilitarea unor comunişti care deveniseră victime ale stalinismului (Lucreţiu Pătrăşcanu, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Ştefan Foriş, Ana Pauker şi mulţi alţii), au fost verificaţi şi numeroşi ofiţeri de Securitate care au jucat un rol cheie după 23 august 1944. Unii dintre ei fuseseră încadraţi, iniţial, în structurile Siguranţei, iar apoi, în 1948, în Securitate.
Una dintre aceste figuri sinistre din Securitatea stalinistă a fost generalul-maior Viliam Steskal, nume deseori întîlnit şi în relatările unor foşti deţinuţi politici.
Viliam Steskal în uniformă (Foto: ACNSAS)
Într-un amplu material „privind rezultatul verificărilor efectuate în legătură cu abaterile şi abuzurile comise la fosta Direcţie regională de securitate Banat”, din 11 martie 1968, se spune că acolo „s-au statornicit unele practici dăunătoare, ajungîndu-se pînă la încălcări grave al[e] ordinelor şi dispoziţiilor privind munca de securitate”. În materialul citat este vorba despre „folosirea unor informatori pentru procurarea de valută”, „întocmirea de documente ireale”, „însuşirea abuzivă de valori, bunuri şi sume de bani”, „percheziţii şi confiscări” ilegale, „obţinerea unor avantaje materiale prin intervenţii la diferite instituţii şi întreprinderi” (cf. ACNSAS, Cadre MAI 71, ff. 5-18). Cu alte cuvinte, adevărate acţiuni mafiote, puse la cale de securişti şi patronate de Steskal care, între 1957 şi pînă la data întocmirii materialului citat, era şeful direcţiei regionale Banat/Timişoara. S-a constatat că şi el a profitat material în urma numeroaselor ilegalităţi semnalate. Cîţiva dintre ofiţerii implicaţi fuseseră daţi afară (de exemplu, maiorul Kecskemety Stefan), alţii doar retrogradaţi (de pildă, şeful biroului de contraspionaj, lt. col. Constantin Feraru, numit „inspector principal”, continuînd, însă, şi după trecerea-n rezervă, în 1984, să lucreze ca rezident). Generalul va fi iertat. Deşi se spune că pentru fărădelegile patronate putea „fi trimis în justiţie”, Steskal este trecut în rezervă, bucurîndu-se în continuare de privilegiile ofiţerilor din această castă a „noii clase” (precum le spunea disidentul iugoslav Milovan Djilas parveniţilor, apăruţi după impunerea „dictaturii proletariatului”).
În limbajul arid al documentelor oficiale sînt sintetizate „păcatele” lui Steskal şi inserate într-un lung referat, din 6 iunie 1968 (ibid., ff. 19-37), în care se formulează o concluzie într-un ton îndulcit de clemenţă „partinică”:
Viliam Steskal îmbrăcat civil (Foto: ACNSAS)
„Pentru uşurinţa de care a dat dovadă în verificarea iniţială a sesizărilor primite, pentru inducerea în eroare, prin răspunsul dat Consiliului Securităţii Statului, în care arată că problemele semnalate nu se confirmă, precum şi pentru tolerarea abaterilor unor ofiţeri de la Arad, şeful direcţiei regionale, generalul-maior STESKAL WILIAM, a fost sancţionat de către Consiliul Securităţii Statului cu «observare»”. (f. 20.)