Materiale extrase din arhiva Institutului Hoover de la Universitatea Stanford, California, de istoricul Sergiu Musteață
Fragment din „Programul politic” din 30.06.1991.
Editor: Raluca Petrulian, Dan Comșa.
România a rămas oficial cea mai ne-angajată în declarațiile ei, pledând pentru revenirea la rațiune și soluții negociate. Rămânem la viața politică a României. Retrospectiva, pe care Radu Călin Cristea a transmis-o telefonic, se oprește la o problemă înrudită în multe puncte, și anume, la relațiile cu Republica Moldova.
INSERT R.C. CRISTEA – ROMANIAN POLITICAL WEEK IN REVIEW
NARRATOR
Pe tema aspirațiilor de independență ale Moldovei a scris și Süddeutsche Zeitung, în ediția de joi. Un articol pe care-l prezintă în continuare Dan Alexe.
INSERT DAN ALEXE: MOLDAVIA’S AIMS FOR INDEPENDENCE
La graniță, aproape totul se află în continuare în mâinile sovieticilor. Vameșul din gara Ungheni este foarte politicos, dar caută în fiecare pachețel. Tânărul KGB-ist în civil vrea să afle totul despre scopul călătoriei. Suveranitatea Republicii Moldova — una din cele 6 republici care au refuzat să semneze noul tratat unional al lui Gorbaciov — începe numai după ce trenul s-a pus în mișcare.
După câteva detalii despre istoria Basarabiei - care nu aduc nimic nou cititorului român - articolul din Sud continuă. Între 1950 și 1952, primul secretar al Partidului comunist din Moldova a fost Leonid Brejnev. În tradiția acestuia, prin anii 80, secretarul de partid din Chișinău, Simion Grosu, se ridică cu vigoare împotriva perestroikăi. Grosu s-a prăbușit pe neașteptate. Pe 7 noiembrie 1989, masele l-au dat jos de la tribună pe acest dogmatic, chiar de la tribuna din care trecea în revistă parada militară obligatorie de ziua revoluției.
În primăvara lui 1990, s-au ținut primele alegeri parlamentare libere. Forța politică câștigătoare a fost Frontul Popular, care se pronunțase pentru independența Moldovei, pentru proclamarea limbii române ca limbă oficială și pentru introducerea alfabetului latin.
Pe listele Frontului Popular a candidat și Mircea Snegur, ce fusese până nu demult secretarul de partid cu economia. El s-a dovedit a fi un tactician foarte abil, devenind până la urmă președintele republicii. Ca prim-ministru a fost ales un politician reformator, de 50 de ani, un om foarte capabil, dar un rival al lui Snegur - Mircea Druc.
Numai că Druc a mers prea departe. El nu s-a mulțumit cu introducerea alfabetului latin și cu alegerea unei steme colorate ca emblemă de stat. Druc voia o reformă agrară și una administrativă, lucru care i-a făcut pe șefii de colhoz să se simtă mai apropiați de administrația rusă decât de alfabetul latin.
În Parlament au început confruntările. Aproape 90 de președinți de colhoz, care fuseseră aleși pe listele Frontului Popular, au ieșit din partidul lui Druc și și-au format o fracțiune proprie: Clubul Viața Satului. Împreună cu comuniștii, aceștia au reușit să-l doboare pe prim-ministru, supunându-l, pe 21 mai, unui vot de neîncredere. Clubul Viața Satului — deși numele poate sugera o atmosferă idilică — reprezintă o serie de interese solide. „La sate, explică Mircea Druc într-un interviu, un singur om are puteri de viață și de moarte asupra supușilor - președintele de colhoz. Pe acești funcționari atotputernici îi sperie nu numai o reformă agrară, dar și reformele administrative, care ar duce la o redistribuire a puterii la nivel local. Așa încât ei nu pot accepta nici o schimbare. Cum spune Druc: „Ei speră într-o restaurare a comunismului la Moscova, într-o înlăturare a gorbaciovism-ului și o revenire la epoca lui Brejnev.”
Ruperea de Moscova și încetarea aprovizionării în materii prime supune această republică (de peste 4 milioane de locuitori) la grele eforturi. Pe de altă parte, Moscova profită din plin de bogățiile Moldovei. Cum explică ministrul adjunct al economiei, Silvestru Maximilian, 35% din producția de legume a întregii Uniuni Sovietice provine din Moldova. La fel și 35% din producția de tutun și 25% din producția de fructe. „Moscova ne exploatează și prin prețurile pe care ni le oferă, - spune Maximilian - în vreme ce Federația Rusă primește pentru o tonă de carne de vită 11 000 de ruble, noi primim 2 400 de ruble!”
Ion Hadârcă, vicepreședintele parlamentului, e convins că puterea centrală vrea să-și mențină influența stârnind conflicte locale. În Transnistria, minoritatea rusă a creat o Uniune a Colectivelor Muncitorești. Partizanii Moscovei dețin nu numai două treimi din industria Moldovei, dar controlează și traficul spre interiorul Uniunii. Guvernul de la Chișinău nu are nici o putere în Transnistria.
Iurie Roșca, șeful Frontului Popular e de părere că rușii din Moldova se tem de o eventuală separare de URSS. Pentru ei e o tranziție dureroasă trecerea de la poziția de națiune dominantă la cea de minoritate de la marginea imperiului, cu perspectiva de a deveni o minoritate într-un stat independent. „Numai că și ei sunt victime ale regimului, ca și noi, spune Iurie Roșca, până și rușii și-au pierdut identitatea națională. Vorbesc o rusă primitivă, un jargon sărăcit, sovietico - birocratic, care nu mai are nimic de-a face cu marea cultură rusă, tradițională.”
E limpede că dacă Moldova ar părăsi Uniunea Sovietică, în cele din urmă, ea s-ar uni cu România - țara de origine. Iată de ce, în luna aprilie, Gorbaciov a semnat cu Ion Iliescu un tratat de prietenie în care ambele părți recunosc inviolabilitatea granițelor actuale. Aceasta a făcut să crească, de ambele părți ale Prutului, disprețul pentru fostul nomenclaturist Iliescu. Ministrul de externe, Adrian Năstase, interpretează însă în clauza frontierelor într-un sens foarte larg. „O deplasare a frontierei spre răsărit este foarte posibilă într-un proces de pace - spune el. - Toate opțiunile sunt deschise, în cadrul conferinței pentru securitate și cooperare în Europa, așa cum s-a întâmplat cu cele două Germanii.”
Numai că Moscova nu vrea să renunțe la grădina sa de legume. La începutul lui iunie, trupele speciale ale ministerului de interne - beretele negre - au pătruns în garnizoanele din Tiraspol și Tighina. Președintele Snegur a trimis un protest lui Gorbaciov și până și ministerul de externe de la București și-a făcut cunoscută îngrijorarea. Dar, cum spune Iurie Roșca: „speranța nu vine de la guvernul României, ci de la poporul român”.