Ministerul de Externe anunță crearea unei celule de criză pentru a răspunde cetățenilor îngrijorați de soarta rudelor din Italia

Ministrul de externe Andrei Galbur a anunțat crearea unei celule de criză pentru a răspunde cetățenilor îngrijorați de soarta rudelor din Italia care locuiesc în regiunea puternicului cutremur de pământ de astăzi. Vorbind la ședința Guvernului, Galbur a spus că autoritățile moldovene comunică intens cu cele italiene, dar nu au informații că ar fi avut de suferit vreun cetățean moldovean. Bilanțul preliminar al cutremurului de 6,2 grade din centrul muntos al Italiei a ajuns la 73 de morți, cel puțin 100 de răniți și alți 150 de dispăruți. Datele statistice italiene citate de autoritățile de la Chișinău arată în că în regiunea Lazio unde s-a produs cutremurul locuiesc aproximativ 15 500 de cetățeni moldoveni.