La 15 ani ani de la atentatele din septembrie 2001, lumea se regăsește nu doar cu o organizație teroristă islamistă mondială, Al-Qaida, ci cu două, cea de-a doua mult mai puternică și influentă: Daesh, sau Statul Islamic din Siria și Irak (sau ISIS, sau ISIL, în funcție de acronime).
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnal de corespondent: Dan Alexe (Bruxelles)
Poate părea surprinzător că cele două mișcări jihadiste sunt dușmane de moarte, deși au în aparență exact aceeeași ideologie și aceleași obiective: ura de Occident, ura vizavi de tot ce nu e musulman, dorința de a extermina evreii și șiiții (aceștia din urmă considerați de sunniții extremiști ca ne-musulmani, eretici și păgâni), dorința de a distruge Israelul și Iranul, scopul declarat de a islamiza planeta.
Cu toate astea, Al-Qaida și Statul Islamic luptă una împotriva celelalte, atât în Siria și Irak, cât și în Afganistan (unde talibanii, de afiliere Al-Qaida, îi măcelăresc pe proaspeții recruți ai Statului Islamic / Daesh).
Statul Islamic s-a rupt inițial din Al-Qaida, ca o mișcare dizidentă. Declanșatorul a fost invadarea Irakului de către SUA, iar astăzi actorii, metodele, teritoriile și ideologia celor două mișcări jihadiste au evoluat in direcții diferite.
Al-Qaida, condusă azi de ștersul ideolog Ayman al-Zawahiri, după omorârea lui Ben Laden in 2011, rămâne bazată în special în Afganistan și Pakistan și posedă sucursale în Africa și Yemen. Statul Islamic al autoproclamatului calif al-Baghdadi ocupă un uriaș teritoriu în Siria și Irak și are francize mai ales în Libia. In Siria, grupările islamiste afiliate Al-Qaida luptă împotriva Statului Islamic.
Divergențele între cele două structuri țin în special de scopul final al jihadului și de maniera în care trebuie condus el. Al-Qaida e mai puțin globalistă și nu a căutat niciodată instaurarea unui califat concret, real, pe teren. Diferențe sociale, apoi. Liderii Al-Qaida provin in majoritate din familii foarte instărite (familia lui Ben Laden e una din cele mai bogate din Arabia Saudită) și sunt in general foarte educați. Daesh recutează pe oricine, inclusiv mii de tineri occidentali, dintre care foarte mulți, dacă nu chiar o majoritate, sunt foști gangsteri trecuți prin închisorile Franței, Belgiei sau Marii Britanii. Asta deoarece Statul islamic nu ține seama de oameni. Viziunea sa nu este de pe lumea asta, iar luptătorii jihadiști sunt pentru Daesh doar carne de tun - la propriu. Promisiunea paradisului implică distrugerea totală a acestei lumi. Mulți jihadiști din Daesh sunt atrași de promisiunea, luată literalmente, a fecioarelor din Paradis, de care vor profita la infinit după moarte.
Dimensiunea sectară e de asemenea importantă. Pentru Al-Qaida, implantată inițial în Afganistan, șiismul nu joacă același rol central în ideologie ca pentru Daesh/Statul Islamic. In Irak șiismul e majoritar, iar în Siria dictatorul Assad provine din minoritatea cripto-șiită alawi. Pentru Daesh, distrugerea șiismului e o prioritate înaintea Apocalipsei finale. Viziunea apocaliptică e esențială pentru Dash, care așteaptă și provoacă sfârșitul lumii, pe când Al-Qaida practică un Islam mai „normal”, un fundamentalism religios de tip clasic. Pe teritoriul Statului Islamic, în Siria, se află de altfel localitatea Dabiq, unde islamul apocaliptic spune că va avea loc bătălia finală dintre forțele binelui și ale răului.
Dabiq se numește și publicația Statului Islamic, accesibilă pe internet în mai multe limbi. Și așa ajungem la o diferență esențială care este calitatea propagandei. Propaganda Daesh este foarte sofisticată. Teroriștii Statului Islamic au devent regizori de filme și editori video. Calitatea videoclipurilor și a revistelor de propagandă ale Statului Islamic este de cel mai înalt nivel, în vreme ce Al-Qaida a rămas, ca în vremea lui Ben-Laden, la monotone și lungi comunicate citite pe un ton plat, fără nici o mizanscenă sau montaj complicat.
In sfârșit, Al-Qaida este foarte ierarhizată, cu o structură piramidală în vârful căreia se află liderul suprem: Ben Laden anterior, Ayman al-Zawahiri astăzi. Daesh, deși se supune la rândul său autorității supreme a „califului” Baghdadi, lasă însă mână lberă celulelor și încurajează o mare libertate de improvizație celor care vor să comită acte teroriste individuale, în special în țări occidentale.
Iată așadar un caz viu, contemporan, de ostilitate permanentă, ba chiar de război de exterminare între două structuri cu ideologia identică, dar pe care totul pare să le separe. Caz de studiu atât pentru istorici și antropologi, cât și pentru politicieni și ideologi.
Cf. și, tot de Dan Alexe:
Sunniți, șiiți, alawiți, sufi. Taxonomia Islamului în contextul Orientului Apropiat
și