Un ziar în fiecare seară: „Gazeta de Sud”

Invitatul serii este redactorul Ion Ciumeică.

„După ce anterior programul internațional NEXUS a deschis patru centre în țara noastră, iată că recent al cincilea a fost inaugurat la Cimișlia. Centrul de aici va deservi nu doar locuitorii din CImișlia, dar și populația din alte patru raioane din regiunea de sud a Republicii Moldova - Basarabeasca, Leova, Căușeni și Ștefan Vodă.

Your browser doesn’t support HTML5

Din sumarul ediției de vineri al Gazetei de Sud

În tabăra de odihnă Ghiocel din apropierea satului Cârnățeni, raionul Căușeni, s-a desfășurat concursul național cel mai bun maistru pădurar ediția 2016. Câștigătorul concursului din acest an este Mihai Merlan, de la Întreprinderea Silvică Șoldănești.

La Ploiești s-a desfășurat ediția a doua a Festivalului folcloric „Prahova Iubește Basarabia”, la care au participat impunătoare delegații, ansambluri folclorice din mai multe raione din sudul dar și centrul Republicii Moldova. Conducerea jduețului Prahova a declarat că acest festival va deveni tradițional.

O delegație a Comisiei de la Veneția a efectuat o vizită la Taraclia. Această comisie urmează să-și expună opinia asupra legii privind statutul etno-cultural al raionului respectiv.

Despre acestea, dar și despre alte lucruri puteți citi în ediția de mâine a Gazetei de Sud.”

[Transcriere: Nicu Gușan]