Ghenadie Ivaşcenco: „Avem un șomaj de cel puțin 50% în zonele rurale, fără a lua în calcul și pe cei plecați”

Satele Moldovei se confruntă cu un cerc vicios: pe de o parte, spun localnicii, lipsesc oportunităţile de angajare, pe de altă parte, insistă angajatorii, nu există infrastructura necesară şi suficientă forţă de muncă. Statisticile cu care operează autorităţile confirmă acest tablou: unul din doi locuitori de la sate nu au o slujbă. Cum pot fi create mai multe locuri de muncă în zonele rurale? O întrebare la care căutăm răspuns alături de Ghenadie Ivaşcenco, coordonator de proiecte în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Interviul matinal la EL: cu Ghenadie Ivaşcenco

Europa Liberă: Domnule Ivaşcenco, în cadrul proiectelor pe care le dezvoltaţi, interacţionaţi mai ales cu primari de la sate, deci cunoaşteţi îndeaproape provocările cu care se confruntă localităţile rurale. Cum vă explicaţi următorul paradox: oamenii nu au de lucru la sate, pe de altă parte angajatorii se plâng că lipseşte forţa de muncă?

Ghenadie Ivaşcenco

Ghenadie Ivaşcenco: „În realitate, nu cred că este un paradox, este doar aparența unui paradox, pentru că de facto situația este limpede. Anume că la sate avem astăzi o situație de șomaj cronic. Eu am să dau următoarele cifre, un sat mediu din Republica Moldova are aproximativ o populație de 2000 de locuitori. Din observațiile noastre, din totalul acestei populații, vreo 30% sunt copii și bătrâni, 25% sunt plecați, au stabil de lucru nu mai mult de 20%, și fără lucru sunt 25%. Cu alte cuvinte, sunt mai mulți oameni care nu au un loc stabil de muncă, decât cei care au de lucru. Mai mult, cei care au de lucru primesc un salariu de 3000-3500 de lei pe lună, asta în anumite regiuni ale țării unde există industrii localizate. Cu alte cuvinte, din punct de vedere real, astăzi avem un șomaj de cel puțin 50% în zonele rurale, iar dacă am fi luat în calcul și pe cei plecați, pentru că au plecat în cea mai mare parte din cauza faptului că nu au loc destoinic de muncă, șomajul, în sate, ar fi ajuns la 75-80%. De fapt, există de lucru, dar nu există oameni calificați, sau și mai rău - nu există dorință din partea oamenilor să lucreze. De multe ori auzim că cineva vrea să angajeze oameni cu 200 sau cu 300 de lei pe zi, dar nu găsesc doritori. Nici într-un caz nu putem spune că aceste sunt oportunități economice, ele sunt mai degrabă o exploatare umană, pentru că omul angajat cu ziua, fără nici o siguranță, fără a ști câte zile va lucra, fără asigurări medicale etc. nu pot fi considerate ca oportunități economice, sunt mai degrabă ceva temporar, sporadic, și nici nu este la scară mare.”

Europa Liberă: Unii ar spune că situaţia seamănă cu proverbul: sărac şi fudul… Dvs ce le-aţi răspunde?

Ghenadie Ivaşcenco: „Trebuie să privim puțin mai adânc aceste lucruri. Este ușor să insulți populația. Orice om, după o perioadă îndelungată de inactivitate, nu este în formă, îi este greu să lucreze. Întotdeauna vin cu exemplul - orice om care vine după un concediu de două sau trei săptămâni spune că are nevoie de câteva zile să prindă ritmul, și asta după două săptămâni. Dacă vorbim despre un om care nu a lucrat deloc vreo cinci sau chiar zece ani, ne dăm seama de starea lui psihologică, morală... evident că el este într-o stare decăzută, el nu este în formă. Iată de ce după o perioadă îndelungată de inactivitate, după perioade de criză, pe toate continentele, și în SUA, și în Europa, și în Asia, se practică lucrări publice. Scopul acestor lucrări publice este de a reanima psihologia, starea morală, pozitivă a unui om. Altfel, evident că un om după ce nu a lucrat o perioadă îndelungată, el se află într-o stare morală foarte complicată și când vii și-i oferi 200 de lei pentru o zi, evident că omul nu este pregătit pentru așa ceva. În acest caz, populația trebuie mai degrabă înțeleasă decât acuzată.”

Europa Liberă: Dar prin ce ar putea fi motivaţi oamenii de afaceri să angajeze legal sătenii?

Ghenadie Ivaşcenco: „Eu cred că acest lucru este o mică parte a problemei, și nu din cauza faptului că agenții economici nu vor să angajeze legal. Dacă ne referim la munci sezoniere și temporare, nimeni nu angajează pentru o perioadă îndelungată. De obicei angajatorul are nevoie de cineva pentru două zile de lucru, sau maxim zece zile de lucru, rar când vom găsi lucru cu ziua pe o perioadă de o lună. Este vorba de perioade scurte, sporadice. În toată lumea sunt asemenea activități și ele sunt dedicate în special tinerilor, studenților, oamenilor care doresc să activeze suplimentar, când au un job de bază și suplimentar vor să mai muncească undeva. Asta se numește economie sură, nu este vorba de evaziune fiscală în cazul dat. Noi trebuie să tratăm aceste activități nu ca oportunități economice generale, dar ca anumite oportunități pentru oameni care deja au un job, sau pentru studenți, tineri etc. nici într-un caz pentru omul care-și hrănește familia doar din munca cu ziua.”

Europa Liberă: Și atunci, cei 25% despre care ați vorbit în prima parte a interviului, ei cum pot fi angajați, care ar fi soluția?

Ghenadie Ivaşcenco: „Mai întâi de toate trebuie să înțelegem că acești oameni constituie un grup de aproximativ jumătate de milion de cetățeni, și care sunt dispersați pe tot teritoriul Republicii Moldova, într-un număr aproximativ de 1600 de sate. Opinia mea este că soluția principală ar trebui să vină din partea investitorilor străini. Da, există anumite posibilități, rezerve, de a dezvolta afaceri cu suportul cetățenilor Republicii Moldova, plus a celor care au plecat peste hotare, care au acumulat un anumit capital și cunoștințe... dar, proporția cea mai mare, trebuie să vină din partea investitorilor străini. Ne dăm seama că locuri de muncă pentru jumătate de milion de cetățeni nu pot fi dezvoltate în baza business-ului mic și mijlociu, noi trebuie să punem accentul pe business-ul mare, gen celor care deja au început să penetreze piața muncii din Republica Moldova. Mă refer la Draexlmaier de la Bălți cu mii de angajați, mă refer la zona economică liberă de la Ungheni, de exemplu LEAR Corporation, iată acum avem noi investiții la Strășeni, la Orhei, care tot pot oferi... deci este vorba în special de producția în industria textilă, unde este nevoie de mii de brațe de muncă, și pentru a converti un om din agricultură în industrie este relativ ușor și ieftin, e nevoie de trei, patru săptămâni. Opinia mea este că nu trebuie să ne facem mari iluzii, dar să fim realiști și să facem tot posibilul ca într-o perioadă relativ scurtă să atragem cât mai mulți investitori străini, cu producții mari, care pot oferi zeci de mii de locuri de muncă.”

Europa Liberă: Dar să presupunem, dle Ivascenco, că mâine vine un investitor strain, gata să ofere peste o mie de locuri de muncă într-un sat sau chiar oraş. Câţi primari credeţi că sunt gata să-l găzduiască?

Ghenadie Ivaşcenco: „Iată aici este cea mai mare problemă, noi suntem obișnuiți să criticăm totul în jur, dar în propria curte nu ne uităm. Asta se referă și la primarii din Republica Moldova. În cea mai mare parte, primăriile nu sunt pregătite pentru primirea investitorilor. Mă refer în special la primarii orașelor mici, pentru că acolo vor fi localizate investițiile, nu în sate, vor fi localizate în centrele urbane mici, cu atragerea muncitorilor dintr-o rază de 25-30 km. Așa lucrează în toată lumea, ori pentru asta fiecare localitate ar fi fost necesar să fie deja pregătită, mă refer la terenuri, terenuri goale dar care să fi conectate la toate rețelele necesare, apeduct, canalizare, electricitate, drum etc. Iată aici este și marea oportunitate pe care o văd acum, asta este direcția în care vom lucra, de a pregăti regiunea Republicii Moldova pentru a primi investitorii străini.”