Your browser doesn’t support HTML5
Jurnal săptămânal, cu Carolina Bondarciuc
Carolina, 31 de ani, născută la 23 septembrie în satul Berezovca, Ocnița. A absolvit Facultatea Științe Politice, Universitatea București, în anul 2008. În perioada 2008-2010 a fost masterandă în cadrul Facultății de Științe Politice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București. De câțiva ani activează în calitate de ofițer de comunicare la Asociația Promo-LEX.
Luni
O vedeam o zi bună de dimineață, dar ea m-a contrazis. Chiar de la primele ore, în drum spre muncă, m-am trezit cu injurii în adresa mea, care m-au lăsat fără cuvinte. Îi înțeleg pe cei care se grăbesc să ajungă la serviciu, sunt una din acele persoane, dar asta nu este o scuză pentru a fi obraznic în trafic și a crea situații de accident, iar mai apoi să te superi pe cei din jur și să dai vina pe femeile care conduc.
Mă întreb acum, cât timp o să mai existe aceste prejudecăți și stereotipuri, dar și atitudini răutăcioase. Acestea din urmă mă supără și mă irită cel mai mult. Cum poți să arunci insulte în adresa unei persoane necunoscute? Aici nici nu îmi dau seama unde să caut răspunsul, acasă, la școală, între prieteni sau colegi, poate în societatea… și cu siguranță nu îl voi găsi în acest moment așa că am lăsat acest gând deoparte.
Mai târziu am ascultat o conferință despre apărătorii drepturilor omului, o noțiune care este prea puțin înțeleasă, dar și explicată oamenilor. Nu pot să spun că mi-am dorit, sau că m-am gândit vreo dată că voi ajunge să muncesc la o asociație care apără și promovează drepturile omului, dar acum văd că pot ajuta alți oameni, chiar și indirect, mă simt mai mult decât mulțumită de alegerea pe care am făcut-o.
Seara, acasă am desenat paie, am citit povestea de seară și am vorbit cu Amelia, gogoașa mea care are 4 ani, despre lucruri importante – despre respect. Acum este prea mică ca să înțeleagă, dar lecțiile de viață importante trebuie învățate de mici.
Marți
Ziua trece foarte repede, când nimic nu intervine și nu îmi deranjează programul pe care mi-l fac. După ceaiul de dimineață, am scris o mică știre, am actualizat pagina web, am mai „răsfoit” presa și am discutat cu jurnaliști care scriu despre ultimele evenimente electorale, cam tot ce fac zi de zi. Pe rețelele de socializare e haos total, nici nu știu care știre este mai importantă, divorțul unui cuplu hollywoodian sau reținerea celor 15 judecători pentru alte scheme de corupție? Te-ar amuza unele comentarii dacă realitatea nu ar fi atât de tristă.
După muncă am luat-o pe Amelia de la grădiniță și am mers la Universitatea de Educație Fizică şi Sport. De curând am început să frecventăm cursurile de gimnastică artistică. Mă bucur că entuziasmul ei încă nu a dispărut și zâmbește de fiecare dată când iese din sală. Timp de o oră cât stau să o aștept pe hol, fără ca să vrei observi comportamentul și interacțiunea altor părinți și copii. Pentru a doua oară văd o fetiță micuță, aproximativ 3 ani, cu bucle blonde care plânge în hohote, iar tatăl ei o îndeamnă ferm să meargă în sală. Mă întreb acum de câte ori trebuie un copil să refuze să facă un anumit lucru ca noi adulții să îl ascultăm?
Acasă am gătit ceva în fugă, constat că fac asta din ce în ce mai des și mi-am promis că în zilele de odihnă ne voi răsfăța cu ceva deosebit.
Miercuri
Ce faci atunci când vrei să le reușești pe toate? Te grăbești. Ziua de azi a fost una grăbită. Deși încerc să potrivesc orele de plecare la muncă astfel încât să nu prind ambuteiajele din oraș, azi am pierdut mai mult timp pe drum.
De când muncesc, eu și așa numitul deathline (termenul limită cum ne place să îi spunem) încercăm să găsim limbă comună și să avem o relație de prietenie. Eu îl respect și el nu dă buzna pe neprins de veste. Era cât pe ce să ne certăm, dar am reușit să depășim criza.
În drum spre casă văd niște panouri noi care ne promit viitor european odată cu alegerea candidatului pe care îl afișează, pentru că sunt observator acreditat la CEC mi-am notat pentru data viitoare să fac poze și să postez semnalări pe electorala.monitor.md
Seara am mers la rude și prieteni prin oraș pentru a împărți invitații la nuntă. În curând se însoară unul din frați, iar la scurt timp și celălalt, sunt gemeni și cred că aceasta supune ceva. Când eram copii îi invidiam un pic pentru că erau mai apropiați, și îmi doream pe ascuns să mai fi avut o soră cu care să împart și eu secrete și să fac șotii.
Seara târziu am fost în ospeție la un prieten din copilărie, ne-am întors acasă după orele 10. Pentru că am mers dintr-un capăt al orașului în celălalt am „apreciat” drumurile și lumina stradală, dar și alte detalii care fac orașul Chișinău greu de îndrăgit.
Joi
A sunat alarma, până m-am ridicat din pat să o închid a fugit și somnul. În ultima perioadă de el nu mă pot sătura. Înainte să înceapă rutina de dimineață mă opresc o clipă și o privesc pe Amelia cum doarme. Îmi dau seama că fac rareori acest lucru. Am dat la o parte părul care îi acoperea ochii, iar ea zâmbește, cred că visează ceva frumos așa că o las să doarmă ceva mai mult.
Cele câteva minute în plus de somn ne-au făcut să ne grăbim la grădiniță, iar mai apoi la muncă. Ajunsă pe loc mi-am dat seama că plecând în grabă am uitat calculatorul acasă, a trebuit să fac cale întoarsă.
După rutina care constă în verificarea zilnică a poștei și mesajelor pe rețele de socializare mi-am făcut un ceai ca să mă încălzesc. Deși mereu spuneam că toamna este anotimpul meu preferat, cred că ziceam asta doar pentru că sunt născută într-o zi de toamnă și 90% oamenii consideră preferat anotimpul în care sunt născuți.
Am avut multe de făcut, iar provocarea zilei s-a dovedit a fi un pliant pentru Campania de educație civică și electorală pe care o desfășurăm în această toamnă, cei de la Promo-LEX. Am încercat într-un limbaj accesibil să explicăm studenților cum pot vota și cum procedează în cazul în care în ziua alegerilor nu se află în localitatea în care domiciliază sau au reședința. Mai avem de lucru la el.
După grădiniță am mers iarăși la gimnastică. Am observat că noul regim pe care îl are Amelia o obosește, adoarme mai devreme decât de obicei. Eu, la rândul meu, adorm cu un dor, dor de tine. E trecut de orele 12 noaptea, așa că o să mai las câteva gânduri și pentru mâine.
Vineri
Azi este o zi, pe care nu o mai simt importantă de mai mulți ani, dar încă nu îmi pot explica de ce, ziua mea de naștere. Îmi amintesc cu nostalgie de copilărie, când locuiam la bunici (într-un alt sat, pentru a putea merge la o școală românească), sentimentul de anticipare. Pentru că erau departe de mine, așteptam cu sufletul la gură să vină familia mea, să mă ia tata în brațe și să îmi spună cât de mare am crescut și cât de mândru este de mine. Așteptam oaspeții, petrecerea, cadourile, torta și suflatul lumânărilor. Dar asta era atunci, în copilărie. De 11 ani nu îmi mai sărbătoresc onomastica, este o zi ca orișicare alta.
Totuși vreau să mulțumesc tuturor celor care astăzi m-au felicitat și mi-au transmis atâtea urări de bine.