Jens Stoltenberg: Uniunea Europeană își poate consolida mijloacele de apărare fără a aduce vreun prejudiciu NATO

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți că Uniunea Europeană își poate consolida mijloacele de apărare fără a aduce vreun prejudiciu Alianței Nord-Atlantice, în timp ce guvernul britanic continuă să se opună categoric acestei idei. „NATO trebuie să rămână piatra de temelie a apărării noastre și a apărării Europei”, iar ideea unei armate europene „ar submina” autoritatea Alianței Nord-Atlantice, a spus ministrul britanic al apărării Michael Fallon, la sosirea la reuniunea miniștrilor europeni de apărare de la Bratislava. Jens Stoltenberg a salutat însă lansarea unei dezbateri despre „cum poate fi întărită apărarea UE”, considerând, la fel ca șefa diplomației europene, că acest lucru ar fi „complementar” activității NATO.