„Avionul MH17 a fost doborît în 17 iulie 2014 de o rachetă cu seria 9-M-83-38, trasă de pe trailer BUK ce venea de pe teritoriul Rusiei” (VIDEO)

Simulare prezentată la conferința de presă din 28 septembrie 2016 la Nieuwegein, Olanda

Your browser doesn’t support HTML5

Zborul MH17

Comisia internațională de anchetă (din care fac parte experți din Olanda, Australia, Malarezia, Belgia si Ucraina - ţările care pierdut cei mai mulți cetăţeni) care investighează doborîrea avionului malaezian de pasageri în 2104 în estul Ucrainei, a ajuns la concluzia că avionul a fost lovit de o rachet de tip BUK, lansată din regiunea controlată de separatiștii sprijiniți de Rusia.

Șeful comisiei, Fred Westerbeke, care e procurorul șef al Olandei, a spus că în baza dovezilor existente asta este singura explicație a prăbușirii aparatului. Comisia, a mai spus Westerbeke, nu poate da publicității toate informațiile pe care le are în acest moment, pentru a nu periclita ancheta penală în curs.

Avionul malaezian de pasageri, cu 298 de persoane la bord, a fost doborât în estul Ucrainei pe 17 iulie, 2014. Nu au existat supraviețuitori.

La conferința de presă de miercuri a fost prezentat o animație video, însoțită de fotografii luate în 2014 de la locul accidentului, care arată cum a fost adus sistemul BUK de lansatoare de rachete în apropiere de localitatea Snizne. Au fost prezentate de asemenea înregistrări audio și fotografii care demonstrează lansarea unei rachete, și faptul că sistemul sistem BUK care a lansat-o a fost retras în cursul aceleiași nopți din Luhansk, estul Ucrainei, și dus în Rusia.

Șeful echipei poliţiei olandeze care a investigat cazul, Wilbert Paulissen a declarat: „În baza anchetei noastre penale putem să conchidem că avionul MH17 a fost doborît în 17 iulie 2014 de o rachetă din seria 9-M-83-38, trasă de pe trailer BUK care venea de pe teritoriul Rusiei, și care a revenit pe teritoriul rusesc după lansarea rachete”.

Your browser doesn’t support HTML5

Rolul Rusiei în tragedia zborului MH17

Paulissen a dat detalii despre locul exact de une a fost lansată racheta BUK:

„Avind în vedere cantitatea foarte mare de probe și diversitatea probelor coroborate în anchetă, nu avem nici un dubiu asupra corectitudinii celor prezentate astăzi aici. Concluzia noastră este ca zborul MH 17 din 17 iulie 2014 a fost doborît de o racheta BUK lansata dintr-un lan din localitatea Pervomaysk de pe un sistem adus din Federatia Rusă, dus după aceea înapoi în Federaţia Rusă”.

Un raport anterior, întocmit de Autoritatea olandeză pentru siguranța traficului aerian ajunsese la aceleași concluzii.

Rusia neagă faptul că ar fi dat separatiștior astfel de sisteme de rachete și implicit orice amestec în doborîrea avionului malaezian de pasageri.

Un reprezentant al miscarii separatiste din Doneţk Eduard Basurin este citat de agentia de stat rusa Interfax cu declarați că forţele sale nu au astfel de sisteme defensive antiaeriene și ca atare nu aveau cum să doboare avionul malaezian.

Înaitea conferinței de presă a comisiei internaționale de anchetă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov declara că aceasta trebuie să se uite la cele mai noi informații, și că dovezile existente ar fi „ambigue”.

Comisia a spus însă că nu a primit din Rusia nici o informație nouă până la publicarea actualului raport.

La o conferință de presă la Moscova în 26 septembrie, ministerul rus al apărarii spunea ca ancheta internaţională „merge într-o direcţie greşită”.

Dar noua probă adusă de Moscova - o fotografie radar despre care rușii spun că ar arăta că racheta a fost lansată dintr-o regiune unde se aflau trupe guvernamentale ucrainene - contrazice afirmaţia de acum doi ani a Rusiei, când Kremlinul pretindea că are dovezi, tot de tip radar, că avionul malaezian a ar fost doborit de un avion militar ucraineanal Fortelor Aeriene Ucrainiene.

La ancheta internaţională asupra acestui incident a colaborat și organizația neguvernamentală britanică Bellingcat, care a centralizat toate informațiile apărute pe internet cu privire la zborul malaezian MH17.

Bellingcat a ajuns la concluzia la care a ajuns și ancheta internaţională. Fondatorul și directorul Bellingcat Eliot Higgins a declarat miercuri postului de radio Europa Liberă că ultimele declarații ale Moscovei în acest caz nu fac decît să probeze că ceea ce spuse anterior a fost o minciună