Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, confruntat cu mirosul înnoit al unei vechi „realizări”

Your browser doesn’t support HTML5

VIDEO SATICIC

Video satiric: Pute sau nu pute?

Dorin Chirtoacă și-a apărat din nou luna trecută una din principalele realizări care l-au ajutat să câștige ultimele două mandate de primar al Chișinăului – modernizarea Stației de epurare și eliminarea mirosului neplăcut care sufoca orașul. Mirosul urât eliminat în 2010 a reapărut, dar Chirtoacă a negat imediat că ar proveni de la Stația de epurare. „Nouă nu ne pute urma”, a insistat primarul, stând pe marginea gropii, la început de septembrie. Ceva mai târziu, Chirtoacă a fost însă contrazis chiar și de colegii săi de partid, recunoscând în cele din urmă că mirosul vine totuși de la Stația de epurare. Dar a insistat mai departe că nu Stația este de vină, ci o fabrică de votcă acuzată că deversează acolo borhot în exces. Testul cu Politigraful arată că primarul și-a apărat realizarea atât de tare, încât i s-a înfundat și nasul, apoi i s-a lungit și abia atunci i s-a desfundat la loc.​

„Am scos orașul din rahat, mai candidez pentru-un mandat”, așa și-a anunțat Dorin Chirtoacă intenția de a candida pentru un al doilea mandat de primar. A făcut anunțul în emisiunea „În Profunzime”, la Pro TV Chișinău, pe 11 octombrie 2010 (vezi min. - 1:09:20). A mai explicat atunci că autoritățile municipale au evacuat 250 de mii de metri cubi de nămol, l-au dosit de razele soarelui ca să nu degaje mirosul neplăcut, iar nămolul care se acumulează ulterior este sigilat în containere „geotub”. „Cu adevărat s-a rezolvat o problemă care avea 42 de ani”, a mai spus Chirtoacă.

Eliminarea mirosului neplăcut din capitală a rămas mereu un proiect-simbol al primarului. Aceasta și alte realizări, ca punerea în ordine a finanțelor municipale și renovarea câtorva străzi îl ajutau să câștige al doilea mandat de primar, în vara lui 2011. Apoi - al treilea mandat, în vara lui 2015.

Mirosul neplăcut a reapărut însă în Chișinău la sfârșitul acestei veri și a fost invocat de adversarii lui Chirtoacă drept un motiv pentru a cere un referendum de demitere a acestuia. Pe internet, s-a declanșat un val de critici, iar primarul nu le-a lăsat fără răspuns.

Pe 9 septembrie, Chirtoacă a organizat un tur pentru jurnaliști la Stația de epurare. „V-ați convins? Măcar voi să scrieți: am fost, am stat, am mirosit, nu pute”, a solicitat primarul și a respins, într-o înregistrare difuzată de Realitatea TV, spusele unei jurnaliste că, totuși, „miroase groaznic” (vezi min. - 23:53).

„Ne-am convins încă o dată, sper, că Stația de epurare funcționează corect, nu produce miros pentru oraș. Deci, nouă nu ne pute urma, așa cum fac unii spume pe internet. Pur și simplu, materia de aici de la Stația de epurare a depășit hotarele acestui loc și s-a sălășluit și prin mințile unor oameni care n-au cu ce se ocupa, umblă numai cu critici, cu denigrări, cu bătaie de joc, cu referendumuri și cu alte lucruri murdare. Locul lor e cam pe aici, tot în sacii ăștia în care îngropăm nămolul (…). Dar Stația de epurare eu sper să fie lăsată o dată și pentru totdeauna în pace”, a spus Chirtoacă.

Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, confruntat cu mirosul reînnoit al unei mai vechi „realizări” (CONȚINUT SATIRIC)

Cel care nu a lăsat-o în pace este tocmai colegul de Partid Liberal al primarului, ministrul mediului Valeriu Munteanu. Acesta împreună cu o altă fruntașă liberală, Veronica Herța, directoarea generală a societății „Apă-Canal Chişinău”, au a inspectat Stația de epurare la mai puțin de două săptămâni după Chirtoacă, în fruntea unei comisii speciale.

„Membrii comisiei (…) au constatat cu certitudine că, recent, au apărut anumite deficiențe în procesul tehnologic, care nu permit epurarea apelor reziduale la parametrii acceptabili”, se spune într-un comunicat difuzat de minister după inspecție. Comunicatul mai spune că de buna funcționare a Stației de epurare Chișinău „depinde confortul cetățenilor și, nu în ultimul rând, sănătatea lor”, iar inspecția a avut loc „în contextul implementării acțiunilor imediate pentru identificarea surselor de poluare a aerului, dar și a apei râului Bâc”.

Primarul Chirtoacă a fost invitat de ministrul Mediului la o ședință a comisie speciale la minister, fiind nevoit în cele din urmă să accepte că mirosul neplăcut care a reapărut în Chișinău vine totuși de la Stația de epurare. Dar a dat vina pe o fabrică de votcă, spunând că ar deversa la Stația de epurare borhot peste cantitățile convenite. Borhotul ar cauza atât mirosul neplăcut, cât și deteriorarea unor elemente ale Stației de epurare. Chirtoacă a cerut o anchetă penală și o anchetă internă la Apă Canal, gestionara Stației de epurare, pentru a se afla de ce această întreprindere municipală condusă de colega sa de partid a acceptat borhotul fabricii de votcă.

Aflat în mijlocul celui de-al treilea mandat, primarul Dorin Chirtoacă depune eforturi mari pentru a-și apăra moștenirea. Testul cu Politigraful arată că primarul și-a apărat realizarea de la Stația de epurare atât de tare, încât i s-a înfundat și nasul, apoi i s-a lungit și abia atunci i s-a desfundat la loc.​

Editor: Mircea Țicudean