La sfârșitul săptămânii trecute, în mass-media de la Chișinău făcea carieră știrea despre „isprava” lui Andrei Donică, cel care a răsturnat o găleată cu lapte în capul ministrului Finanțelor. Protestatarul și-a însoțit gestul cu un potop de reproșuri legate de miliardul de dolari furat din bănci, pus de guvern pe umerii poporului. Secvența a fost filmată după toate regulile unui happening cu priză la public. Poliția s-a autosesizat, zurbagiul a fost reținut pentru 25 de zile și riscă o condamnare la închisoare de până la 3 ani sau o amendă usturătoare. Gestul, fără îndoială, reprobabil al lui Donică a trezit simpatia a numeroși internauți. Nu se știe cum, dar oamenii s-au regăsit în acest spectacol al revoltei și disperării de care până atunci vedeai doar prin alte țări, mult mai „slobode” la gură și la comportament decât moldovenii.
Your browser doesn’t support HTML5
Punctul de vedere săptămînal al publicistului și scriitorului Vitalie Ciobanu
Teatralitatea unor gesturi publice se reproduce și la nivelul politicienilor, doar că îi pune mai degrabă într-o lumină proastă. De pildă, nu poți califica decât „farsă” dezbaterea ultimei moțiuni de cenzură, care de fapt n-a avut loc. Ședința nu s-a ținut din lipsă de cvorum. În consecință, legea privind asumarea de către guvernul Filip a fraudei bancare ca datorie publică a fost aprobată. Să remarcăm și ridicolul acestor moțiuni de cenzură depuse de socialiștii finanțați din insulele Bahamas, după cum relevă o investigație RISE Moldova. PSRM își joacă rolul de opoziție de carton, în timp ce puterea a găsit un mijloc nu mai puțin grotesc de a le contracara activismul parlamentar: prin neprezentare. Am avut și la învestirea guvernului aceeași tactică a eschivei, același refuz al dezbaterii publice. Atitudinea lașă și secretomania au devenit un soi de know-how al actualei puteri. Ședințele parlamentului sunt fixate în ultimul moment, pentru a se evita protestele – învestirea guvernului s-a făcut noaptea. De data aceasta „dezbaterea moțiunii” a fost programată pentru luni dimineața, devreme. Tot luni, noaptea, legea asumării a fost publicată în Monitorul Oficial.
Vitalie Ciobanu
Mulți au așteptat ca președintele Timofti să rupă această scenografie perversă, să aibă curajul de a nu promulga proiectele de legi asumate de cabinetul Filip. I-au cerut-o cetățenii printr-o petiție online, i-au adresat apeluri și unii candidați la președinție. Șeful statului a ținut obligatoria pauză de respirație, cât să crească tensiunea, ca până la urmă să promulge legile, fără vreun comentariu. Ar fi fost totuși cazul să zică ceva, având în vedere substratul emoțional puternic - economiștii independenți susțin că legea în cauză ascunde o furăciune și mai mare: cetățenii vor plăti de fapt 25 de miliarde de lei din cauza dobânzii de 5% pe care o va percepe Banca Națională! S-ar putea ca mandatul dlui Timofti să rămână în memoria pozitivă a moldovenilor doar cu refuzul său de a-l desemna pe oligarhul Plahotniuc la funcția de premier. Poate ne-am făcut speranțe exagerate: presiunea sistemului a fost prea mare și președintele n-a rezistat…
Dar cele mai mari show-uri se dau în campania electorală. „Aud. Ascult. Rezolv” – declamă Marian Lupu de pe afișele Partidului Democrat. O deviză la limita impertinenței și sfidării. Pe lângă faptul că nu corespunde personajului politic pe care îl servește – Marian Lupu, de luni bune, a dispărut practic din peisaj, nu a contat în luarea deciziilor –, sloganul democraților este: 1. incorect, pentru că un președinte în Republica Moldova nu rezolvă mai nimic, cum a ținut să ne-o demonstreze Nicolae Timofti. Și 2. este jignitor. Alegătorii sunt tratați ca niște troglodiți, ca niște analfabeți politic. Li se induce iluzia unui președinte atotputernic, unui „depanator-minune”, de parcă statul acesta n-ar avea guvern, instituții, justiție, administrație locală ș.a.m.d., care se ocupă de rezolvarea problemelor oamenilor. Deși, dacă ne gândim bine, nu le prea are…
Tot într-o stilistică populistă a fost conceput sloganul Partidului Nostru, pro-rus, al cărui candidat, Dumitru Ciubașenco, declară: „Am venit, am văzut, am dizolvat!” (parlamentul – n. n.). Se pare că Plahotniuc și Usatîi și-au angajat aceiași „tehnologi” electorali, cum se spune la Moscova, de vreme ce etalează o asemenea lipsă de onestitate față de alegători.
Cea mai spectaculoasă lansare în campania prezidențială a avut-o liberalul Mihai Ghimpu: la Iași, în Piața Unirii. Sloganul său este „Moldova are viitor în România!” Să recunoaștem: cu doar câțiva ani în urmă un mesaj electoral ca acesta era greu de imaginat. Pentru ideea Unirii basarabenii au făcut pușcărie în timpul sovietelor, este chiar cazul fratelui mai mare al lui Mihai Ghimpu, regretatul Gheorghe Ghimpu – un cunoscut disident care a avut de suferit pentru idealurile sale românești. Numai că unionismul regăsit al PL-ului, așa cum observă mai mulți comentatori, are și o notă falsă, impostoare, întrucât liderul politic care îl clamează s-a alăturat unei guvernări din care fac parte și foștii comuniști, românofobi declarați. Tot Mihai Ghimpu, nu putem uita, a fost cel care a respins-o, împreună cu moldoveniștii din PD, pe pro-occidentala Maia Sandu la funcția de premier, în vara anului trecut. Noblețea unui slogan, Unirea, ca și cel al integrării europene, nu poate răscumpăra păcatele unor politicieni care au contribuit la consolidarea „statului captiv” în Basarabia…
Avem o cursă prezidențială în care știm cine sunt protagoniștii, candidații valabili, și cine sunt figuranții, „iepurii electorali”, lansați pentru a produce zgomot de fond, pentru a face scandal și a consuma în van timp de antenă. Dar mai ales pentru a deruta și fragmenta votul alegătorilor antisistem, făcând „pârtie” candidaților puterii, indiferent de panașul geopolitic cu care aceștia din urmă defilează.
Spectacolul electoral din Moldova este completat, retoric, de fantoma „candidatului comun” al opoziției proeuropene. Au apărut o sumedenie de articole care diseminează suspiciuni și bârfe, și care provoacă, inevitabil, reacțiile ofuscate ale partenerilor. Scenariul dezbinării are succes. Cei doi protagoniști – Andrei Năstase și Maia Sandu – ar trebui să știe însă că la finalul „reprezentației”, pe 30 octombrie, nu vor conta supărările reale sau imaginare ale fiecăruia dintre ei, întreținute de presă. Ambii vor purta responsabilitatea unei strategii electorale perdante. De aceea, n-ar trebui să lase, vorba unui personaj de film, „ca imperfecțiunea să devină dușmanul binelui”, să detoneze obiectivul comun pe care îl urmăresc.
Dimpotrivă: să-și strângă rândurile, să treacă peste diferențe, să pornească într-o campanie solidară. Și unul și celălalt vorbesc despre nevoia de unitate a electoratului democratic, însă unitatea electoratului nu se poate dispensa de buna înțelegere, ba chiar de prietenia liderilor. Vizibilă, sinceră. Relația dintre lideri este esențială, pentru că dă tonul atmosferei generale, produce colaborare sau, din contră, sporește animozitățile între taberele de susținători. E o undă de șoc care se propagă de la centru la periferie.
„Iarmarocul prezidențialelor” în Republica Moldova are până în acest moment orice doriți, numai nu candidatul pe care îl așteaptă alegătorii pro-reformă, cei care s-au săturat de minciuni, de corupție, de scheme hoțești, de măscărici politici. Cât mai durează suspansul? Când îi vom vedea pe același afiș electoral, unul lângă altul, pe liderii opoziției proeuropene?... Peste două zile se va încheia prima săptămână de campanie electorală.