In Franța secolului XX, femeile care avortau riscau ghilotina.
E drept, ultima femeie ghilotinată pentru practica avortului a fost in 1943, in timpul Ocupației naziste, insă ghilotina a funcționat până in 1977, iar pedeapsa cu moartea a fost abolită abia in 1981.
Avortul era asimilat unui asasinat. Cum o spune Marchizul de Sade, mare adversar al pedepsei cu moartea: „un om omoară un alt om; societatea il ghilotinează pe primul, pe asasin; in loc de un mort, societatea se regăseste apoi cu doi morți”.
Au existat, o vreme, in Europa, clinici plutitoare in care se practica avortul, vapoare medicale care ancorau in largul Irlandei sau Portugaliei, in afara apelor teritoriale si unde femeile puteau merge să avorteze fără a se ruina ducându-se la cine stie ce clinică scumpă din Olanda.
Crestinismul se arată astfel a fi foarte sever cu avortul. Asta s-a văzut si prin felul in care papii si sumedenie de patriarhi care s-au succedat au condamnat nu doar avortul, dar si metodele de contracepție. E relevant, in acest context actual al „conflictului civilizațiilor”, că islamul este mai ingăduitor cu avortul decât crestinismul, lâsând o marjă de decizie femeii si familiei.
La fel, sub presiunea guvernelor socialiste succesive, o țară unde religia catolică a jucat intotdeauna un rol istoric major precum Portugalia a ajuns treptat să-si modifice legislația, ca si Irlanda, de altfel, desi intr-o măsură mai mică, in vreme ce Polonia ia actualmente o cale inversă.
Este cât se poate de adevărat că avortul a fost legalizat pentru prima oară in URSS, de către Lenin, in 1920, dar asta nu il face o invenție comunistă, pentru că imediat după aceea, in perioada interbelică, a mai fost legalizat in Turcia, țările scandinave si Polonia (da, aceeasi Polonie care ar dori astăzi să-l interzică complet).
In Franța, avortul a fost legalizat abia in 1971. In sfârsit, in Belgia, două decenii mai târziu, in 1990, când Parlamentul a votat legalizarea avortului, asta a dus la o criză constituțională fără precedent in istorie si rămasă unică: regele belgian de atunci, Baudouin, un om extrem de credincios si membru al unei confrerii catolice mistice, Opus Dei, care ar fi trebuit să semneze legea pentru ca ea să poată intra in vigoare, nu a vrut să o facă din motive de constiință, dar pentru a nu impinge țara spre un blocaj instituțional si pentru a respecta totusi democrația parlamentară, regele a abdicat pentru două zile.
Invocând articolul 82 al Constituției Belgiei, care vorbeste despre ”imposibilitatea de a domni”, regele Baudouin al Belgiei a abdicat vreme de două zile, ceea ce a permis ca legea să fie adoptată in absența sa, tronul fiind atunci la fel de gol ca si constiința sa regală. Un artificiu legal care contrastează cu asaltul frontal al deputaților polonezi impotriva unui drept personal al femeilor.
-------------
Legislația Republicii Moldova garantează dreptul femeilor la avort în condiții sigure. Orice întrerupere a sarcinii solicitată în primele 12 săptămâni de sarcina, este permisă, inclusiv în rândul minorelor. Persoanele care nu au atins vârsta de 16 ani au nevoie însă de acordul părinților. În anumite condiţii este permis şi avortul tardiv.
Legea interzice însă avortul provocat ilegal. Cei care întrerup sarcina neavând studii medicale sau în condiţii improvizate si insalubre, în afara spitalelor riscă sancțiuni penale. Deocamdată însă nu au existat condamnări pentru asemenea acțiuni. Codul Penal nu prevede însă pedepse pentru un avort indus.
Directoarea Centrului de Instruire în Domeniul Sănătăţii Reproductive, Rodica Comendant, medic obstetrician, spune că legislaţia din Republica Moldova ar putea servi drept un model de respectare a dreptului femeii de a decide personal asupra maternității sale. Rodica Comendant consideră însă că legislaţia ar putea fi îmbunătățită în ce priveşte condiţiile de întrerupere a sarcinii în cel de-al doilea trimestru de graviditate:
„Ca avocată a femeilor mi-aş dori o modalitate mai simplă de obţinut avortul şi în trimestrul doi. În prezent există cerinţa Ministerului ca femeia să treacă o comisie, care decide dacă permite sau nu avortul.”
În urmă cu cinci ani un grup de deputaţi au încercat să înăsprească legislaţia privind avorturile, astfel încât femeile căsătorite să nu poată avorta fără consimțământul în scris al soţului, iar minorele – fără acceptul în scris al părinților. Proiectul prevedea şi alte măsuri care, spuneau apărătorii drepturilor femeilor, limitau accesul la avort. Întâmpinând rezistenţă inclusiv din partea mai multor deputaţi, în special femei, proiectul de lege a fost retras din Parlament şi de atunci nu s-a mai revenit la el.
Rata avorturilor în Republica Moldova s-a redus semnificativ faţă de începutul anilor 90, dar rămâne a fi una îngrijorătoare, consideră mai mulţi experţi. Datele statistice oficiale arată că anual se întrerup aproximativ 14 mii de sarcini.
Restricţionarea avortului nu este însă o soluţie în măsură să schimbe situaţia, susţine Rodica Comendant:
„Accesul legal la avort înseamnă că poţi să influențezi la numărul lui şi la calitatea lui. Fiecărei femeie care vine la avort medicul este obligat să-i explice cum să se protejeze de următoarea sarcină nedorită, prin asta diminuând rata avorturilor pe viitor. Dacă vrem diminuarea numărului avorturilor, nu interzicerea lui este calea, ci alte pârghii care s-au demonstrat a fi eficientei. Este vorba de educaţia sexuală în şcoli, în primul rând, şi accesul nelimitat şi echitabil a populaţiei la metodele de prevenire a sarcinii.”
În opinia mai multor experţi, orice tentativă de a limita dreptul femeilor la un avort sigur nu va reduce rata sarcinilor întrerupte, ci va spori mortalitatea maternă, mai curând.