Cînd mintea se tulbură, urcă pe scenă nebunia. De cîteva luni bune, a apărut în America și Marea Britanie o modă nouă: clovnii ucigași. Pe străzi lăturalnice sau în intersecții blocate de trafic, apar personaje deghizate și vopsite ca un clovn.
Your browser doesn’t support HTML5
De obicei, măscăricii sînt înarmați. Uneori ucid, alteori bagă spaima în oameni aleși la întîmplare. Cîțiva au fost prinși. Interogați de poliție, clovnii, de regulă tineri sub 25 de ani, spun că nu știu de ce fac ce fac. Dar știu că măștile și groaza care intră în trecători le dau o mare satisfacție.
Se poate înțelege de aici un lucru deloc suprinzător: golul. Vieți care se petrec în gol, fără sens și preocupări găsesc în acte brutale și ciudate un fel de sens. Încă mai clară e fuga de propria persoană care e mascată total de costumele și vopselele clovnului. O anonimitate care lovește la întîmplare dă direcție.
Trist, desigur, dar mai ales înfricoșător. Ceva important a dispărut. Axul vieții, într-o lume care și-a eliberat oamenii de orice și îi împinge în gol.