Cu zece zile înainte de expirarea termenului, la Chișinău nu s-a depus nici un dosar pentru funcţia de procuror general, în concursul lansat pe 23 septembrie

O oficialitate de rang înalt din magistratură a spus că cu 10 zile înainte de expirarea termenului, nu s-a depus nici un dosar pentru funcţia de procuror general, în concursul lansat pe 23 septembrie. Termenul expiră în data de 24 octombrie, transmite IPN. Absența candidaților a fost confirmată de preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor, Mircea Roşioru, joi, în cadrul audierilor parlamentare pe tema reformei justiţiei. În luna februarie a anului curent, Parlamentul a acceptat demisia procurorului general, Corneliu Gurin, la cererea lui. Interimatul funcţiei este asigurat de către Eduard Harunjen.