Profesor universitar, Vera Florea, originară din Nisporeni, muncește de aproape trei decenii în Federația Rusă. Chiar dacă se află la mii de kilometri, urmărește știrile din Moldova și analizează peisajul politic. Ea spune că evoluțiile de ultimă oră din țară i-ar putea ajuta pe cei din străinătate să iasă la vot.
Your browser doesn’t support HTML5
Vera Florea: „Din ’88 am plecat în Rusia. Nu ştiu cine poate să câştige alegerile. Cred că nu se va schimba nimic. Ţin legătura cu sora mea, cu rudele, cu cei de la Nisporeni. Ei cred că Plahotniuc dirijează, controlează tot ce se are loc în societate, chiar pentru cine să se voteze. Nu văd niciun lider, niciunul. Toţi sunt corupţi, niciunul nu e cinstit. Câteodată stau şi mă gândesc să mă întorc acasă în Moldova, să fac un partid de oameni cinstiţi.”
Europa Liberă: Cum crezi, de ce s-a ajuns la situaţia aceasta, când lumea nu mai are încredere nici în structurile statului, nici în viitorul Republicii Moldova? Cine poartă cea mai mare vină?
Vera Florea: „Corupţia şi nivelul scăzut de cultură. Și alegerile se falsifică. Eu
Sunt nişte forţe care doresc ca Moldova noastră să rămână instabilă ...
cândva am avut ocazia să văd lucrul acesta. De fiecare dată acei care se află la putere le falsifică. Sunt nişte forţe care doresc ca Moldova noastră să rămână instabilă, nici încolo, nici încoace. Deși locuiesc în Rusia, cred că mai bine ar fi dacă ne-am integra în Uniunea Europeană, mai uşor am ieşi din criză.”
Europa Liberă: De ce s-a împărţit lumea între cei care vor ca Moldova să fie mai aproape de Rusia şi chiar cu Federaţia Rusă şi cei care vor ca Moldova să se integreze în Uniunea Europeană? Şi cât de păgubos este acest lucru că societatea nu este unită şi nu ştiu toţi împreună încotro să o ia Moldova?
Vera Florea: „De oameni depinde. Fiecare e cu interesele lui. La noi nu există o forţă care ar putea să unească oamenii, ca ei să aibă interese comune. Avem un nivel foarte scăzut de cultură politică. Fiecare vrea să-şi rezolve problemele personale și nu se gândeşte la viitorul ţării. Eu toată vara am fost la Nisporeni. Fiecare se gândește cum să câştige un ban. Cine se gândeşte acum la politică? Îmi dau seama că de nivelul de trai şi de cultură depinde alegerea pe care o vom face.”
Europa Liberă: Acolo, în Federaţia Rusă, foarte mulţi moldoveni îşi câştigă bucata de pâine.
Vera Florea: „Foarte mulţi. Acum, eram la staţie într-un orăşel, și doi moldoveni au trecut pe lângă mine. Aici peste tot sunt moldoveni, care se poartă frumos,
Nivelul de cultură generală al moldovenilor care vin în Federaţia Rusă lasă de dorit...
care nu chiar frumos. Nivelul de cultură generală al moldovenilor care vin în Federaţia Rusă lasă de dorit. Câteodată stau cuminte în autobuz şi aud cât de urât vorbesc. Spun niște prostii, de nu-ți poți închipui. Mai este şi altă categorie de oameni, care lucrează şi locuiesc în Federaţia Rusă, oamenii care au făcut carte pe vremea sovietică, care s-au realizat ca medici, învăţători, oameni de afaceri.”
Europa Liberă: Cei care sunt în Rusia votează pentru cei care promit că Moldova trebuie dusă în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan?
Vera Florea: „Nimeni nu m-a invitat vreodată să particip la alegeri. Când au fost alegeri în Parlament, am fost şi l-am votat pe Ghimpu. Şi ce folos că l-am votat pe Ghimpu? Acei care sunt la putere vor, în primul rând, să-şi rezolve problemele proprii. Nu avem patrioţi la noi în ţară.”
Europa Liberă: Sunt, totuşi, cinci femei. Nici ele nu insuflă încredere?
Vera Florea: „Maia Sandu, cred altfel ar rezolva problemele sociale. O femeie, totuşi, are mai mult suflet şi e mai aproape de problemele spiritului, decât bărbaţii. Bărbaţii mai mult se gândesc la business, la afaceri. Pe Maia Sandu aş vota-o preşedinte. Femeile noastre sunt harnice, muncitoare, deştepte. O femeie ar putea să conducă ţara noastră. Dar nu ştiu dacă îi vor da voie să ajungă atât de sus.”
Europa Liberă: Ziceai că drumul Moldovei e către Uniunea Europeană. Care sunt avantajele, dacă Moldova ajunge în UE?
Vera Florea: „Este un drum spre civilizaţie, spre cultura spirituală. Totuşi, rădăcinile noastre sunt legate mai mult de Europa, istoric suntem legaţi de Europa. Oricum am întoarce lucrurile, noi suntem români.”
Europa Liberă: Federaţia Rusă de ce nu vede cu ochi buni acest drum european al Moldovei?
Vera Florea: „Este interes politic. Pe de o parte, eu înţeleg şi Federaţia Rusă
Noi, moldovenii, suntem slabi şi nu ştim a ne stima cultura, istoria...
care are interese de stat şi le apără. Dar pe de altă parte, noi, moldovenii, suntem slabi şi nu ştim a ne stima cultura, istoria. Ori nu înţelegem realitățile, ori am devenit atât de mercantili, că ne gândim numai la bani, la agonisiri. Fiecare vrea să agonisească cât mai mulţi bani şi nu ne gândim că am putea ceva să cedăm.”
Europa Liberă: Au pierdut din demnitate moldovenii?
Vera Florea: „Da. Chiar mai mult decât a fost pe vremea sovietică. Lumea acum se uită mai mult la bani, toţi aleargă după bani, în primul rând.”
Europa Liberă: Voi, moldovenii care vă aflaţi în Federaţia Rusă, cum aţi dori să fie relaţia dintre Chişinău şi Moscova?
Vera Florea: „Constructivă şi paşnică, fiindcă sunt familii mixte, sunt procese care nu depind de noi. Nu vreau să spun că în Federaţia Rusă am fost obijduită cu ceva. Din contra, eu m-am realizat foarte bine şi foarte frumos în Rusia. Am susţinut teza de candidat în ştiinţe, sunt profesor universitar, am fost în posturi de conducere. Voi ieşi la pensie şi ruşii îmi dau statutul de veteran al muncii.
Trebuie de făcut o diferenţă între ruşii de la Moscova şi ruşii de la Chişinău, care nu vor să învețe nici limba statului măcar. Părerea mea de om cinstit: nu m-am mancurtizat aici, în Rusia. Cum am cântat cântece moldoveneşti, am băut vin şi am mâncat mămăligă, tot aşa continuu. Am prieteni şi ruşi, şi moldoveni, şi români. Sunt adeptă a valorilor general-umane. Politica e o treabă foarte delicată, serioasă, complicată şi oamenii de rând nu totdeauna pot să o înțeleagă. În suflet îmi păstrez rădăcinile şi mă gândesc că la bătrâneţe am să mă întorc acasă, la Nisporeni.”
Europa Liberă: Ce subiect crezi tu că ar trebui să-l discute prioritar viitorul preşedinte al Moldovei cu preşedintele Federaţiei Ruse, domnul Putin?
Vera Florea: „În primul rând, cred că ar trebui să discute unele probleme legate de economie. Economia Moldovei, desigur, este foarte înapoiată. Eu m-am
Ruşii m-au primit mai bine decât moldovenii. Ne-au dat casă, masă, locuri de muncă...
întors acasă după aspirantură şi nu m-am putut realiza. Soţul meu vorbea limba rusă, mi s-a arătat spre Rusia, mi-au spus: „Чемодан – вокзал – Россия”. Şi eu am venit în Rusia. Ruşii m-au primit mai bine decât moldovenii. Ne-au dat casă, masă, locuri de muncă. Nu pot spune nimic rău despre ruşi.
Eu cred că, în primul rând, președintele trebuie să depună efort să fie deschise locuri de muncă, ca moldovenii aflaţi peste hotare să se întoarcă acasă. Fiindcă cei mai inteligenţi, mai pregătiţi, cei mai gospodari au plecat din ţară. Cine va participa la alegeri? Vor participa oamenii simpli, cumpăraţi de oligarhi.”
Europa Liberă: În concluzie, Vera Florea va merge să voteze în 30 octombrie?
Vera Florea: „Cred că voi merge la vot, fiindcă mi-a rămas în suflet un dor de ţară. Sper că Moldova noastră cândva va ieşi din criza aceasta politică şi economică. Sper la un viitor mai bun. Lupu şi Ghimpu sunt nişte persoane care
Avem nevoie la guvernare de oameni noi, cinstiţi...
nu au meritat de la bun început să ajungă la conducere, sunt nişte făţarnici care au furat ţara. Au fost la conducere atâţia ani şi nu au făcut nimic pentru Moldova. Avem nevoie la guvernare de oameni noi, cinstiţi, care doresc să facă ceva pentru cetățeni. Cei care au fost la putere au făcut bani pentru dânşii, în primul rând, ei sunt milionari, miliardari. Dacă erau nişte oameni oneşti, nu furau banii. Câţi bani au fost aduşi în Moldova? Moldova era să fie ca o bijuterie. Sora mea e medic, oamenii inteligenți nu cred în politicienii noştri. Cel mai obijduitor e că, iarăşi, vor ajunge la putere nişte oameni necinstiţi, care nu merită să conducă cu ţara.”