Your browser doesn’t support HTML5
Marina Constantinescu: „Teatrul românesc este un fenomen viu, aşa cum este teatrul însuşi”
O convorbire despre starea teatrului românesc cu criticul de teatru și de film din România, Marina Constantinescu, directoarea apropiatului Festivalul Național de Teatru, programat pentru 21-30 octombrie la București.
Europa Liberă: Marina Constantinescu, ne pregătim pentru începutul Festivalului de Teatru, pe 21 octombrie. Sunteţi încă un an preşedinta acestui festival, aţi făcut selecţia. Prima mea întrebare este cum arată teatrul românesc anul acesta?
Marina Constantinescu: „Anul acesta, care este al treilea an din cel de-al doilea mandat al meu ca director artistic al Festivalului Naţional de Teatru şi selecţioner, anul acesta, mai exact, această stagiune 2015-2016 de care m-am ocupat, acesta este intervalul din care aleg, cred că este o stagiune foarte normală, foarte consistentă şi foarte diversă. Aş spune că este aproape impresionant să vezi după număr de ani că se revine la ceea ce se numeşte serios, la ceea ce se numeşte profund, la profesionalism.
VIDEO: Selecția FNT 2016
Teatrul românesc are şi în această stagiune o paletă foarte largă de propuneri, de evenimente, de experimente. De aceea, am şi renunţat de câţiva ani să mai fac etichetări, să zicem. Teatrul românesc este un fenomen viu, aşa cum este teatrul însuşi. Teatrul românesc are spectacole foarte mari, elaborate pe scene mari, dar are şi spectacole minimaliste, spectacole în spaţii alternative, spectacole bijuterii, miniaturi excepţionale. Valoarea este legată de această performanţă în teatru şi nu de locul în care se desfăşoară, şi nu de vârstă. Deci, teatrul românesc în această stagiune cred că arată foarte european.”
Europa Liberă: Să spunem că, din punct de vedere artistic, România teatrală este o Românie normală, europeană. Întrebarea mea următoare ar fi dacă aveţi spectacole coregrafice? Festivalul este dedicat artistei Miriam Răducanu. Spuneţi-mi de ce?
Marina Constantinescu: „Din 2005, de când m-am ocupat pentru prima dată de Festivalul Naţional de Teatru, am considerat firesc că fiecare ediţie ar trebui dedicată unei personalităţi. Pentru că eu cred foarte tare în tipul de societate care îşi face faţa, să zicem, în funcţie de modele, de repere mari. Or, teatrul românesc este bogat în astfel de nume şi personalităţi.
În fiecare an am dedicat Festivalul Naţional de Teatru fie lui Radu Penciulescu, fie lui Liviu Ciulei, fie lui Lucian Pintilie, de pildă, anul trecut. Desenul stagiunii acestea de care m-am ocupat şi desenul acestei ediţii a Festivalului Naţional de Teatru, cea de a 26-a, a scos la iveală spectacole de dans şi de teatru-dans atât din ţară, dar aşa s-a întâmplat să fie, cei doi invitaţi speciali, Angelin Preljocaj și Carolyn Carson, cu care sunt în negocieri de trei ani, au acceptat şi s-a întâmplat să fie prezenţi acum. Este un mare eveniment că amândoi şi companiile lor celebre sunt aici. Şi m-am gândit, dacă aşa arată imaginea acestei ediţii şi preocuparea actorilor, a unor directori şi artişti coregrafi este îndreptată şi spre teatrul-dans, spre dans, chiar spre dans pur, făcut cu actori, cum face, de exemplu, Gigi Căciuleanu la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş Vivaldi sau Dominique Serrand la Teatrul Maghiar din Cluj. Este prima oară când trupa maghiară de la Cluj face un spectacol de dans.
Miriam Răducanu este o personalitate complexă uriaşă, un fenomen în spaţiul coregrafiei şi teatrului românesc. Sunt generaţii şi generaţii de actori care au învăţat de la Miriam Răducanu drumul de la cuvânt la gest în cel mai miniatural desen de pe scenă. Îmi aduc aminte de Gina Patrichi, care îmi povestea despre unul din aceste drumuri într-un spectacol de la Teatrul Bulandra. Deci, dacă Miriam Răducanu este în viaţă şi este atât de vie şi de prezentă, şi se apelează la ea pentru detalii, pentru sensuri pe scenă, mi se pare firesc ca această ediţie să îi fie dedicată. Ea este omul care a mişcat apele aici din anii ’60. Şi este omul căruia Gigi Căciuleanu îi datorează descoperirea de sine şi, aş îndrăzni să spun, destinul lui excepţional. Mi se pare un gest firesc, la care am meditat şi sunt bucuroasă că am avut argumente să-mi susţin această idee, mie însămi.”
Europa Liberă: Dacă aş fi un student şi aş avea bani pentru un singur spectacol, Marina Constantinescu ce mi-ar recomanda?
Marina Constantinescu: „Eu nu pot să fac acest lucru şi evit sistematic să-l fac, pentru că este munca mea de un an de zile. Eu am ales aceste spectacole, 40 de spectacole din România. Cred că fiecare spectacol are ceva important, conţine un mesaj important pentru lumea în care trăim, pentru acest timp şi pentru aceste vremuri, are creativitate, are performanţă, fie că este vorba despre un actor, fie că este vorba despre un spaţiu scenografic, fie că este vorba despre regie sau despre costume, sau despre lumini, sau despre text. Deci, cu ceva pleci de la această întâlnire intensivă cu teatrul timp de zece zile în Bucureşti, de pe 21 octombrie până pe 30 octombrie. Mie îmi este foarte greu să spun care este acel spectacol pe care l-aş recomanda, întrucât ceva din fiinţa mea se regăseşte în fiecare spectacol din cele alese.”
Europa Liberă: În afară de spectacolele de teatru, ce propune festivalul anul acesta?
Marina Constantinescu: „Am crezut întotdeauna, inspirându-mă şi din ce se întâmplă la marile festivaluri de afară, din ce am trăit, din experienţa personală, de exemplu, de la Avignon sau de la Wiener Festwochen, sau de la Edinburgh, un festival este un curent de idei şi este un curent de energii, de vibraţii şi de spiritualitate. Cred că un festival nu este doar o listă de spectacole, nu că ar fi puţin acest lucru, nu este doar sumă de personalităţi care trăiesc împreună, ca într-o comunitate de-a adevăratelea un anumit interval de timp. Un festival înseamnă şi alt fel de cultură. Şi, de aceea, încă din 2005 am încercat să dezvolt acest tip de întâlnire şi de spaţiu prin ciclul de expoziţii. Vreau să reamintesc tuturor că am avut atunci o expoziţie ce purta semnătura lui Vittorio Holtier, nu voi uita niciodată, la Kalinderu, o expoziţie impresionantă a lui Helmut Stürmer, de scenografie. Am avut în revenirea mea acum doi ani o expoziţie Doina Levinţa „Costumul de teatru - De la schiță la miracol”. Anul trecut tot în foaierul Teatrului Naţional o expoziţie impresionantă, „Lumea lui Purcărete”. Practic, acest mare gânditor al teatrului românesc de pretutindeni ne-a încredinţat spaţiul lui privat, felul în care vede el lumea.
Şi anul acesta continuăm ciclul de expoziţii, pe care le consider unice şi vitale, la Muzeul Naţional de Artă, la Palatul Regal va avea loc o expoziţie pe toată perioada festivalului de instalaţie şi scenografie a lui Dragoş Buhagiar. Consider un eveniment acest lucru. Sunt preluate elemente din decoruri făcute de el la teatrele din ţară, unde a colaborat de atâta timp. E foarte interesant să vezi, „TransMutații” se numeşte expoziţia lui, cum un element dintr-un decor şi dintr-o anumită poveste poate să redefinească o altă poveste în relaţie cu alte elemente de decor, deci, cu lucruri unice într-un anumit context. Mizez foarte mult pe această expoziţie.
Sunt 18 ani de la înfiinţarea Teatrului ACT, un act de curaj şi de libertate în spaţiul teatral românesc independent. Sărbătorim acest teatru printr-o expoziţie de afişe, o mică istorie vizuală a acelor 18 ani. De asemenea, o expoziţie pe care o consider foarte îndrăzneaţă, într-un spaţiu nou de pe Calea Victoriei, o expoziţie „ATITUDINI” despre Marcel Iureş, o personalitate a teatrului românesc. Şi o expoziţie „SHAKESPEARE AD INFINITUM”, pe care o găzduim, o expoziţie dedicată lui Shakespeare, în anul Shakespeare, o expoziţie pe care Oana Cajal a avut-o şi în Festivalul Shakespeare. De toate aceste lucruri se ocupă Irina Tapalagă, un specialist în domeniu. Şi cred foarte mult în dezvoltarea culturală a unui fenomen cum este un festival.”