Candidaţii la funcţia de preşedinte continuă să ne bombardeze zilnic cu mesaje mobilizatoare şi promisiuni frumoase. Ne vor mai bombarda pînă la 30 octombrie, apoi multe din aceste voci ritoase vor amuţi, vor dispărea din peisaj. Şi va fi linişte.
Your browser doesn’t support HTML5
Realitatea cu amănuntul și Iulian Ciocan
Cînd îi ascult, cînd mă uit la ei, am deseori senzaţia că îmi vorbesc nişte oameni care pur şi simplu sfidează realitatea. Ai impresia că lumea începe cu ei, că sînt nişte titani care răstoarnă munţi. Dar exact aşa au fost timp de 25 de ani şi ceilalţi candidaţi la funcţii importante. Ce au făurit toţi aceşti titani ştim bine. E suficient numai să vedem ce pensii mizerabile au unii oameni ca să înţelegem specificul făuririi lor nesfîrşite.
Sînt nişte candidaţi care vorbesc cu un aplomb de-a dreptul ciudat, dacă te gîndeşti că anume partidele lor sînt în Parlament, sînt la putere. Pe fundalul dezolant al dispariţiei milioanelor din bănci şi al vînătorii din Pădurea Domnească, tupeul acestor candidaţi pare pur şi simplu ofensator. E ca şi cum nimic nu s-a întîmplat, ca şi cum am şters totul cu o radieră şi îi descoperim abia acum pe aceşti candidaţi. De aceea, ei tot ne vorbesc despre succesele lor şi despre marea lor făurire. Pentru că răul din trecut nu mai există, s-a evaporat. Ne-am resetat, chipurile.
Există şi nişte candidaţi care nu au nimic cu puterea, dar care s-au desprins la fel de periculos de realitate. Ei promit nişte lucruri care – coroborate cu posibilităţile lor reale – par de-a dreptul năstruşnice, fantastice. Nici nu e sigur de altfel că vor acumula procentele care să le permită punerea în practică a fanteziilor bizare.
Şi mai e ceva. Unele promisiuni par deşănţate de-a binelea dacă ne gîndim că preşedintele pur şi simplu nu are împuternicirile necesare pentru realizarea lor. Nu le are, dar candidaţii turuie neobosiţi.
Asculţi toate aceste discursuri emfatice-optimiste-lăudăroase şi ai impresia că e una din două. Ori eşti tu sosit de pe Marte, ori candidaţii au picat de pe Lună…